HomeEroii României moderneEroi uitațiMaria Ciucurescu, actrița preferată a lui I.L. Caragiale, este astăzi aproape necunoscută

Maria Ciucurescu, actrița preferată a lui I.L. Caragiale, este astăzi aproape necunoscută

Maria Ciucurescu

Maria Ciucurescu s-a născut pe 6 august 1866, a fost una dintre cele patru fiice ale lui Ștefan și al Elenei Ciucurescu (Eugenia, și ea actriță, Carmina, căsătorită cu liberalul Constantin Bursan, ctitor de biserici, decedat în temnițele comuniste și Rodica) și a devenit cunoscută mai întâi în Regatul României, apoi în Ardeal, unde a făcut câteva turnee extrem de apreciate înainte de Unirea din 1918.

Societară a Teatrului Național din București, artista a fost interpreta favorită a lui Ion Luca Caragiale pentru rolurile magistrale în comediile marelui dramaturg din perioadă în care acesta conducea prima scenă a țării. În noiembrie 1913, după o serie de spectacole prin mai multe orașe transilvănene, revista Luceafărul îi dedica un articol vast datorită căruia aflăm câteva date biografice extrem de prețioase:

“Pentru românii din Ardeal acest nume abia începe să fie rostit cu drag și cu sfințenie. Pe unde a trecut, pe la Alba-Iulia, Blaj, Orăștie, Sebeș, Făgăraș, ca și pe la noi, la Sibiu, femeia aceasta, atât de dăruită de Dumnezeu, ne-a fermecat cu graiul ei limpede ca izvoarele munților românești, căci cuvântul ei ce desmiardă auzul pică în sufletele noastre însetate ca stropul de apă binecuvântată pe care drumețul îl așteaptă de lungă vreme…

În regatul liber al fraților noștri, Maria Ciucurescu e de mult o podoabă a scenei românești și ori de câte ori i se rostește numele sau e arătată cu degetul când trece strada: “Uite Ciucureasca!”, frunțile se înseninează, gurile surâd, căci odată cu numele ei apare amintirea atâtor clipe de veselie, de umor dumnezeiesc, de însuflețire neștearsă.

Rudele Mariei Ciucurescu se găsesc și astăzi pe Valea Gilortului și la Brașov, în Schei. Sângele ardelenesc și cel oltenesc au turnat în vinele ei focul acela aprinzător de inimi și au plămădit temperamentul acela răscolitor, veselia aceea exuberantă care dau atâta miez cuvântului ei, atât sprinteneală de căprioară mișcărilor ei și atâta duh și frumusețe românească chipului. Scapără ochii ca scânteile din amnar și când o prinde gura Mariei Ciucurescu să grăiască, să râdă, să cicălească, apoi uiți de toate grijile de pe pământ, atâta vino-ncoace a pus Dumnezeu în această desăvârșită femeie și artistă.

Cu toate acestea, viața ei de artistă n-a fost pat de roze. A avut de luptat din copilărie cu sărăcia, apoi cu greutățile pe care teatrul românesc le-a întâmpinat în dezvoltarea sa.

Maria Ciucurescu a învățat să citescă, chinuindu-se la lumina lunii, căci lumânarea era scumpă! La vârsta de 7 ani a trecut cu părinții ei în Dobrogea de curând anexată și la 15 ani, măritată, a debutat la Brăila, cu trupa Burienescu, în “Baba-Hârca”.

În 1884 venind la București, după câteva reprezentații date în grădina Rașca, atrase atenția tuturor prin talentul și frumusețea sa, așa încât direcția Teatrului Național pe de-o parte o angajă ca elevă, iar pe de alta o înscrise la Conservator, pe care-l absolvi cu premiu. Numaidecât începu munca pentru Maria Ciucurescu: opereta, comedia, feeria, drama au fost rând pe rând încercate cu succese tot mai mari de către Maria Ciucurescu.

Martina din “Doctorul fără voie”, Toaneta din “Bolnavul închipuit”, Dorina din “Tartuffe”, Frosina din “Avarul”, subretele din “Nebuniile amoroase”, “Legatarul universal”, “Mincinosul” au făcut din Maria Ciucurescu un stâlp al teatrului clasic al lui Moliere, Regnard, Corneille.

Zița și Veta din “O noapte furtunoasă”, Mița din “D-ale carnavalului”, Zoe din “O scrisoare pierdută” au consacrat-o cea mai mare din interpretele teatrului lui Caragiale. Nemuritorul maestru venind la direcția Teatrului Național, nu cunoștea puterile Mariei Ciucurescu și era aproape s-o dea la o parte. A fost destul să o vadă de câteva ori ca Maria Ciucurescu să capete roluri peste roluri și să rămâie una din admirațiile lui Caragiale, din casa căruia nu avea voie să lipsească în anii din urmă, ori de câte ori venea pe la Berlin. Mult îi plăcea lui Caragiale să stea de vorbă cu eroina comediilor sale! În teatrul românesc, autori ca Grigore Ventura, Polizu Micșunești, Ursachi erau fericiți să încredințeze roluri Mariei Ciucurescu.

Maria Ciucurescu

Astfel a jucat pe Safta Băltescu din Copila din flori “, pe Zoe din “Lizi”, pe Coana Zinca din “O căsnicie”, în care ne-a înveselit acum atâta și pe noi, pe Smărăndița din “Rămășagul “, Anica din “Sburătorul “, Coana Măndica din “O suharea la mahala “, Rița din “Do’n Wagmistru”, Eraclita din “Deputatul Tatei”, Uța din “Microbii Bucureștilor” fără să mai vorbim de alte zeci de roluri, tipuri, fie de comedie, fie de dramă, variind ca gen dramatic de la cerșetoarea Frochard din “Două orfane” până la baroana din “Punctul negru” sau doamna Schirmer din “Prostul”.

Nesfârsită este scara talentului dramatic al Mariei Ciucurescu și dacă așteptăm ceva este ca anul viitor, când va reveni la noi, să ni se arate în roluri cât mai diferite. Va fi și anul când împreună cu frații noștri din regatul liber vom putea sărbători, în deplină cunoștință a puterilor acestui mare talent, treizeci de ani de muncă și devotament neclintit al Mariei Ciucurescu către prima scenă națională.

Până atunci, urându-i multă sănătate și mulțumindu-i din suflet că a venit să ne grăiască dulcea limbă a neamului și să ne aducă veselie românească, strigăm cum strigă toți acei care o acoperă de flori în ținuturile noastre ardelenești: Să ne trăiască!”

(Sursa: Luceafărul, 16 noiembrie 1913)

Maria Ciucurescu
Maria Ciucurescu în rolul Vetei

Marea artistă Maria Ciucurescu, sora ei, Eugenia Ciucurescu, și fiica sa, Maria Cinski (cunoscută și ca Marioara Cinski, cea mai dragă parteneră a lui Constantin Tănase, rod al relației cu Edward Kinsky) au evoluat pe scenele teatrelor din țară zeci de ani, fiind distribuite în cele mai cunoscute piese în perioada interbelică.

Eugenia Ciucurescu, sora Mariei
Maria Cinski (sursa MNIR)
Maria Cinski (sursa MNIR)
Maria Cinski (sursa MNIR)

Maria Ciucurescu s-a retras din viața artistică în 1924, dar, scrie Victor Eftimiu în volumul “Fum de fantome: Evocări”: “O vedeam la mai toate spectacolele, surâzătoare, într-un colț al sălii, sub părul alb și ondulat, fericită de succesul camaradelor mai tinere, crezând în teatru ca o adolescentă, pregătindu-se, parcă, să-l ia de la capăt, cu optimism, cu ștrengărească întraripare”. Scriitorul o considera cea mai mare actriță de comedie pe care am avut-o, cea mai firească, cea mai frumoasă și mai caldă, cea mai catifelată, cu un umor ce nu avea nimic vulgar, o mândrețe de priviri șirete, un mers grațios, o feminitate specific românească.

Actrița a încetat din viață în februarie 1939, la vârsta de 73 de ani, și a fost înmormântată în cavoul familiei, la Cimitirul Bellu.

Maria Ciucurescu

“Cu Maria Ciucurescu dispare una din marile figurile teatrului românesc. Cine n-a văzut-o în Coana Zoițica și Coana Veta ale nemuritorului Caragiale, în eroina din “Noaptea Regilor”, în subreta din “Bolnavul închipuit” sau în Dorina din “Tartuffe”, ca și în atâtea alte roluri care i-au asigurat cununa trainicei glorii nu-și poate da seama cine a fost această mare și puternică personalitate artistică ce a știut să smulgă taina marilor succese și să cucerească, alături de Liciu, Vasile Toneanu, Ion Niculescu, publicul românesc. Maria Ciucurescu a fost o creatoare de roluri pe care Dumnezeu o înzestrase din belșug cu talent și cu priceperea de a ridica prestigiul începuturilor noastre atât de anevoioase la înălțimi care mai luminează și mai pilduiesc și astăzi.

De aceea d. Ion Marin Sadoveanu, subsecretarul de stat al artelor, a spus cu drept cuvânt la moartea marii artiste, printre altele: “Lângă Maria Ciucurescu pe care o aduce azi somnul de veci în mijlocul artiștilor trecuți din viață, cuvântul oricare ar fi el, de laudă sau de jale, s-ar dori înmiit spre a cuprinde viata și ctitoria ei de artă. Cei care acum o sută și ceva de ani au dorit un teatru pârghie de renaștere națională, ca și cei de acum, care privesc înălțimile trecute, de ar putea hotărî împreună, ar alege unii din nădejdile lor, alții din închinări, pe Maria Ciucurescu ca pe o icoană de isbândă”.

Maria Ciucurescu

Cu Maria Ciucurescu dispare ultima mare artistă din generația sa. Fie ca amintirea ei să îndrume pașii tinerelor generații care urcă treptele primei noastre scene, pentru ca opera trainică pe care a întruchipat-o la lumina rampei, în focul sacru al artei, să dăinuiască în truda tinerelor talente care vor încerca să-i urmeze. Cu regretul dispariției unei protagoniste din pleiada cea mare, cei care poartă cu atâta dragoste grija teatrului românesc trebue să se gândească nu numai la memoria marilor dispăruți, dar și la nevoia de a păstra, în arhiva vie a teatrului, pentru nevoile prețuirii tinerelor talente, jocul, glasul, interpretarea și îmbrăcămintea marilor artiști în marile creații. Pe când juca Maria Ciucurescu nu exista cinematograful sonor cu perfecțiunile de care dispune astăzi. Descrierea, oricât de credincioasă și de conștiincioasă, nu poate înlocui acest admirabil mijloc care permite să imortalizeze o creație. De aceea credem că teatrul românesc în general, Teatrul Național în special, va trebui să-și filmeze marile realizări, marile creații pe care să le păstreze cu sfințenie într-o arhivă cinefilă. Copii după filmele acestei arhive să slujească conservatoarelor la integrarea unei asemenea documentări, la cursuri, pentru ca profesorii să aibă la îndemână adevărate modele de interpretare pe care nicio descriere și niciun alt mijloc nu le va putea înlocui. Ar fi poate cel mai frumos omagiu ce s-ar putea aduce fruntașilor teatrului românesc și cea mai prețioasă contribuție ce s-ar putea aduce școalei și istoriei artelor”, scria Ilustraţiunea română, în numărul din 22 februarie 1939, la dispariția marii artiste al cărei nume este astăzi aproape necunoscut.

Surse:

Luceafărul, 16 noiembrie 1913

Ilustraţiunea română, 22 februarie 1939

Victor Eftimiu, “Fum de fantome: Evocări”, Editura Cartea românească, 1940

Prima imagine îi înfățișează pe Maria Ciucurescu, Ion Brezeanu, Mărioara Antonescu și Victor Antonescu

No comments

leave a comment