Poetul și dramaturgul francez Jean Richepin împărţea omenirea în două: cei care îl iubesc pe Shakespeare şi neghiobii!
Romancierul Pierre Valdagne a stabilit o nouă împărţire: cei care iubesc pisicile şi cei care iubesc câinii. “Vă asigur, spunea el, că nu au acelaşi cap…”, explicând că amatorul de pisici este “o fiinţă neliniştită, pasivă şi lipsită de bună dispoziţie, un poet, pe când cei care iubesc câinii sunt amatori de acţiune. Poeţilor nu le place acţiunea”.
Motanul poetului italian Francesco Petrarca a ajuns aproape tot atât de celebru ca şi stăpânul său.
În casa din Arqua, în care poetul a trăit în ultimii ani ai vieții, au fost expuse rămășițele îmbălsămate ale pisicii despre care s-a spus că îi aparținuse. Iată inscripţia gravată pe soclu:
“Cântereţul toscan a fost înflăcărat de două iubiri. Prima şi cea mai importantă eram eu, abia a doua – Laura. Nu zâmbi, cititorule, Laura era demnă de el prin frumuseţea ei, dar eu, prin fidelitatea mea. Dacă ea era un imbold pentru geniul poetic, eu eram cel care veghea ca hârtiile sacre să nu devină hrana şoarecilor. Și astăzi încă, mort fiind, mai insuflu groază rozătoarelor. Astfel, în trupul meu neînsufleţit, mai stăruie vechea credinţă”.
Victor Hugo îşi primea musafirii inspirându-se din modul în care îi primea mai întâi pisica lui de culoare neagră. Scriitorul vedea pe geam ori de câte ori venea un vizitator. Dacă acesta răspundea cu mângâieri alintărilor pisicii, era bine primit, dar vai de cel care neglija cotoiul sau îl alunga.
Théophile Gautier, care avea mai multe pisici, de la specii sălbatice până la angora, scria: “Pașalele iubesc tigrii; eu îndrăgesc pisicile; ele sunt tigrii oamenilor săraci. În afară de pisici, nu mai iubesc nimic și n-am decât un sentiment: că mi-e frig și că mă plictisesc”.
Şi Chateaubriand era un mare prieten al pisicilor. Primind la un moment dat mai mult cadouri din partea lui Leon al X-lea, printre care şi o pisicuţă, scriitorul a ignorat toate darurile de preţ, a luat pisica în braţe, a sărutat în grabă mâna papei şi a dispărut.
Richelieu şi Baudelaire erau, de asemenea amici ai felinelor, iar cele mai bune prietene ale lui Mark Twain erau cele două pisici ale lui, Satana şi Pecato.
Fizicianul André-Marie Ampere, pe care nimeni nu îndrăznea să-l întrerupă când lucra, îşi oprea cercetările îndată ce apărea pisica lui în laborator.
Despre compozitorul italian Domenico Scarlatti se spune că lucrarea “Fuga del Gatto” (Fuga pisicii) din Sonata G minor a fost inspirată de pisica lui, care obișnuia să se plimbe agale pe clapele clavecinului.
Ieşind într-o dimineaţă din casă, George Bernard Shaw s-a văzut înconjurat de toate pisicile din parcul unde îşi făcea plimbarea obişnuită. Abia târziu şi-a dat seama de ce îl urmăreau felinele cu atâta simpatie: din greșeală îşi lustruise pantofii nu cu crema de ghete din tubul ei obişnuit, ci cu pastă de sardele dintr-un tub asemănător…
Scriitorul francez Paul Morand (fost ambasador în România), mare iubitor de pisici și el, scria în volumul „Londra”, că în capitala Angliei existau în anii ‘30 cel puțin 14 cluburi ale amatorilor de pisici, dar recunoaștea că Parisul este orașul care onorează cu adevărat pisica. Colette le-a dedicat felinelor pe care le iubea nuvela „La Chatte”.
O altă poveste vine din Japonia, unde felinele ocupă un loc de cinste, pentru că sunt considerate de origină… imperială. Legenda spune că în anul 999, pe vremea împăratului Ichijo, într-o corabie ce aducea tributul anual pe care Coreea îl datora mikadoului, au debarcat în Japonia şi două pisici: un cotoi şi o mâţă. Când le-a văzut mama împăratului, Higashi Sanjo-in, atât de mult le-a îndrăgit că imediat le-a şi adoptat oficial.
Pe 19 septembrie în acelaşi an, pisica a născut, iar casa imperiată a organizat serbări naţionale în onoarea pisicuțelor și cei mai destoinici dregători ai ţării au primit porunci straşnice să îngrijească de creşterea şi educaţia lor.
Pentru vrednicia de a fi dat naştere primilor pisoi pe pământ japonez pisicii mame i s-a conferit cel mai înalt rang la curtea împăratului, iar odraslele au fost botezate de însăşi Majestatea Sa Higashi Sanjo-in.
