HomeVizionariiMariana Buruiană, între luminile scenei și lumina credinței

Mariana Buruiană, între luminile scenei și lumina credinței

Mariana Buruiană
DS TW

În anii ’80, Mariana Buruiană era considerată una dintre cele mai promițătoare actrițe ale generației sale. Fragilitatea fizică, vocea caldă și expresivitatea discretă au făcut ca regizorii să o distribuie, la început, în roluri de ingenuă. Însă dincolo de această imagine se ascundea un artist de o remarcabilă profunzime, pentru care fiecare personaj reprezenta o confruntare cu sine însăși.

 

Într-un amplu interviu acordat revistei Cinema în 1987, actrița vorbea cu o sinceritate dezarmantă despre profesie, despre frământările sale și despre marile întâlniri care i-au schimbat destinul artistic.

Privind în urmă, Mariana Buruiană mărturisea că aspectul său fizic a fost, pentru multă vreme, o povară: „De obicei, eram confundată cu imaginea mea exterioară — fragilitate, aerul copilăros, ingenuă. Când eram studentă, din cauza fizicului, multă lume nu-mi prevedea un viitor îmbucurător. (…) Dar eu n-am fost niciodată speriată de viziunea asta. Așteptam maturizarea, dar o maturizare care nu înseamnă înăsprire, ci limpezire. O simplificare a lucrurilor dinăuntrul tău, pe care cu liniște să le poți recunoaște a fi ale tale.”

Admisă la Institutul de Artă Teatrală în 1974, Mariana Buruiană a considerat că adevăratul ei noroc a fost întâlnirea cu profesorul Marin Moraru: „A fost o întâlnire fabuloasă de care sunt marcată până în ziua de azi. El nu ne-a învățat atât tehnică, mijloace, modalități. El ne-a insuflat sensul acestei meserii. Inefabilul ei. Sublimul ei.” Aspectele practice ale actoriei le-a învățat de la asistenta Adriana Popovici, însă sensul profund al profesiei i-a fost transmis de marele actor.

Printre colegii ei de generație s-au aflat Adrian Pintea, Marcel Iureș, Diana Lupescu, Mirela Gorea, Mihaela Gagiu, Valentin Teodosiu, Nicolae Urs, Angela Spiridon, Rodica Postelnicu, Adriana Trandafir, Micaela Caracaș (soția lui Ion Caramitru). După absolvire (cu rolul Julieta, într-un spectacol regizat de Cătălina Buzoianu, în care Romeo a fost interpretat de Adrian Pintea), a petrecut trei ani la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, care a reprezentat adevărata școală a scenei. În 1981, după încheierea stagiaturii, a devenit actrița la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra din București.

Mariana Buruiană

Mariana Buruiană a debutat în cinematografie încă din primul an de facultate, în filmul „Patima”, dar un moment decisiv a fost întâlnirea cu regizorul Andrei Blaier, care i-a oferit una dintre cele mai importante lecții despre film („Lumini și umbre”, 1981): „Mi-a spus că, spre deosebire de teatru, unde totul se trăiește în afară, la film totul se trăiește înăuntru…”

Această idee avea să-i modeleze întreaga evoluție cinematografică. Actrița considera că destinul ei artistic a fost marcat decisiv de două femei-regizor: Cătălina Buzoianu și Malvina Urșianu.

Despre prima dintre ele spunea că „lasă drum deschis invenției și are o putere fantastică de a te împinge în zone neașteptate…” Cea de-a doua, Malvina Urșianu i-a oferit unul dintre cele mai dificile roluri ale carierei, Leonora din “Figuranții”: „A fost o bătălie cu mine, în primul rând. Multe mijloace le încercam pentru prima oară. Pentru mine, Leonora are aceeași valoare cu Ofelia. După ea, ca și după Ofelia, sunt alta.”

Una dintre cele mai frumoase reflecții ale Marianei Buruiană privește relația dintre actor și public. Actrița respingea ideea interpretărilor mecanice și considera că fiecare spectacol este o întâlnire irepetabilă: „Este viața asta care trece dintr-o parte în alta, dinspre tine spre public, dinspre public spre tine. Simți fluxul acesta și e o minune. Pe scenă, dar și în film, totul se citește ca sub o lupă. Nimic nu trece neobservat.”

Mariana Buruiană

Poate cea mai emoționantă metaforă este aceea a „cicatricilor”, pentru că fiecare personaj important lasă urme definitive asupra actorului: „Toate chinurile, consumul, căutările, disperările lasă urme în tine. Ca niște cicatrici. Așa că, în cele din urmă, te sprijini în propriile tale cicatrici.”
Delicata artistă nu vorbea aproape niciodată despre celebritate, vorbea despre muncă, despre îndoieli și despre responsabilitatea de a spune adevărul pe scenă. Poate tocmai această permanentă căutare a făcut ca interpretările sale să rămână atât de autentice.

După 1989, viața Marianei Buruiană a fost marcată de o profundă căutare spirituală. Într-un interviu acordat ziarului Evenimentul zilei în decembrie 1993, cu prilejul festivalului religios „Filocalia”, unde recitase cu o emoție aparte poezie religioasă, mărturisea că apropierea de credință începuse încă înainte de Revoluție, când, aflată la Mănăstirea Rohia, simțise ceea ce descria drept „o chemare interioară de nestăvilit”.

Mariana Buruiană

Acolo l-a cunoscut pe părintele Nicolae Steinhardt, iar lectura volumelor din Filocalia a însoțit-o într-un parcurs spiritual profund. După o dificilă operație la ochi, suferită în 1992, a realizat că Rugăciunea inimii i-a adus o nouă înțelegere a credinței și o liniște pe care nu o mai cunoscuse până atunci.
„E un ceva pe care nimeni nu poate să mi-l ia, de care nu mă îndoiesc și care îmi aparține pentru totdeauna. Simt că am nevoie de Sacru!”, mărturisea actrița, rezumând poate cel mai bine sensul transformării sale interioare.

Mariana Buruiană împlinește astăzi 71 de ani.

 

Surse:

Teatrul, 1985

Revista Cinema 1987 (un interviu realizat de Eva Sîrbu)

Almanahul literar, 1988

Evenimentul zilei, decembrie 1993

DS TW
Niciun comentariu

Lasă un comentariu