În ultimii ani ai vieții, Marcela Rusu a jucat rar. Se spunea că petrecea mult timp în străinătate. După moartea lui Aurel Baranga, ultimul ei soț, părea retrasă, poate chiar supărată pe o lume în care locul ei nu mai era același.
De fiecare dată când apărea la Teatrul Național, era însă impecabilă, părea desprinsă dintr-un alt decor decât cel cotidian. Așa a fost surprinsă și într-una dintre ultimele fotografii, la decernarea titlului de Societar al Teatrului Național.
Drumul ei nu a început însă în saloane elegante, ci la Galați, într-o familie numeroasă de muncitori. Tatăl era vatman de tramvai, iar acasă erau șase copii. Marcela, născută pe 21 iunie 1926, era mezina și nu a avut parte de multă școală. La 14 ani, lucra ca vânzătoare într-un magazin în care se vindeau aparate de radio, la 16 ani era dactilografă. Apoi a venit la București și s-a angajat la teatrul de revistă „Gioconda”, condus de Ion Vasilescu și Nicușor Constantinescu.
Colegii de scenă au îndemnat-o să se înscrie la Conservator, dar visul părea imposibil de realizat: nu avea nici studiile necesare, nici bani pentru taxe. Anii de după război au adus oportunități neașteptate pentru tinerii talentați proveniți din medii modeste.
Marcela Rusu a urmat cursurile Institutului de Teatru „I. L. Caragiale”, la clasa lui Vladimir Maximilian și i-a
avut profesori pe Ion Manolescu și Aura Buzescu. A absolvit în 1952, cu rezultate strălucite.
În același an a debutat la Teatrul Național, în piesa sovietică „Confruntare”. A urmat rolul principal din „Ziua cea mare” de Maria Banuș, apoi o serie de apariții remarcabile în „Egor Bulîciov și alții”, „Ultima oră”, „Citadela sfărâmată”, „Pescărușul”, „Trei surori”.
A fost Katiușa Maslova în „Învierea” de Tolstoi și protagonista din „Poveste din Irkuțk” de Arbatov, a fost femeia comisar din „Tragedia optimistă” dar și Euridice a lui Jean Anouilh, a jucat alături de George Calboreanu, Lucia Sturdza Bulandra, Maria Filotti, Emil Botta, iar mai târziu împreună cu Radu Beligan și Dem Rădulescu.
Moni Ghelerter, primul ei soț, și Sică Alexandrescu au văzut în ea o actriță menită să joace în tragedii, dar întâlnirea cu Aurel Baranga i-a schimbat traiectoria artistică. A fost distribuită în „Fii cuminte, Cristofor”, „Sfântul Mitică Blajinu”, „Opinia publică”, „Travesti”, „Interesul general” și au urmat astfel sute de reprezentații în care stârnea hohote de râs.
Ultimele mari pariuri le-a câștigat în roluri precum Martha din „Cui îi e frică de Virginia Woolf?”, într-un duel scenic cu Radu Beligan, și Anna Fierling din „Mutter Courage”, la Teatrul de Comedie, în regia lui Lucian Giurchescu.
Viața personală a actriței a stârnit adesea comentarii acide și răutăcioase. După mariajul cu Moni Ghelerter, cu 21 de ani mai vârstnic decât ea, a fost căsătorită pentru un timp cu Alexandru Bârlădeanu, înalt demnitar comunist, beneficiind astfel de privilegiile nomenclaturii. Cel de-al treilea soț i-a fost dramaturgul Aurel Baranga (1913–1979). Mulți au fost tentați să explice ascensiunea Marcelei Rusu prin prisma acestor legături, însă reușita ei s-a sprijinit, în realitate, pe un talent autentic, pe o disciplină de fier și pe o tenacitate rară. „Casa mea rămâne Teatrul Național”, spunea adesea.
Actrița s-a stins din viață pe 19 februarie 2002, la vîrsta de 75 de ani. Ultima ei dorință a fost ca moartea să-i fie anunțată discret, cu întârziere, iar cenușa să-i fie împrăștiată pe treptele Teatrului Național din București. Neobișnuita ceremonie a avut loc în prezența rudelor și a unui grup de prieteni actori. Un membru al familiei a presărat cenușa pe treptele de marmură, iar deasupra cei prezenți au așezat ghiocei și frezii.
