Aristizza Romanescu, sfârșitul trist al marii actrițe

Aristizza Romanescu s-a născut pe 24 decembrie 1854 la Craiova și a fost fiica actorilor Constantin Demetriad şi Paulina Stavrescu și verişoară primară a celebrei mezzosoprane Elena Teodorini.

Tânăra a debutat la vârsta de 18 ani pe scena teatrului din oraș, apoi a jucat la Teatrul Naţional din Iaşi, unde l-a cunoscut pe actorul Grigore Manolescu, un tânăr născut la București într-o familie de boieri, descendent al familiei Bolintineanu, care, la vârsta de 14 ani, fusese izgonit de tatăl său de acasă pentru că alesese, împotriva voinței părinților, cariera actoricească.

Manolescu a urmat Conservatorul de muzică și declamație din București și a jucat de la vârsta de 16 ani alături de Matei Millo. Cei doi au început să colaboreze, iar în 1879 au plecat împreună la Paris cu o bursă, devenind, în cele din urmă, parteneri de viață.

Reveniți în România, Aristizza Romanescu și Grigore Manolescu au jucat pe scena Teatrului Național din București și a celui din Iași, în piese precum “Ovidiu” de Vasile Alecsandri, “O scrisoare pierdută”, “O noapte furtunoasă” și
“Năpasta” de I. L. Caragiale, “Romeo și Julieta”, “Othello” și “Macbeth” de W. Shakespeare sau “Tartuffe” de Molière.

Extrem de talentată, Aristizza a devenit profesoară de declamaţie la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti și a fost îndrumătoarea unei întregi generații de actriţe printre care Maria Ventura, Lucia Sturdza Bulandra și Maria Filotti.

În 1892, Grigore Manolescu s-a îmbolnăvit de cancer și a plecat cu soția sa la Paris pentru a fi consultat și tratat de renumitul chirurg Jules-Emile Péan la clinica acestuia din strada Ranelagh din Passy, dar a murit la doar o zi după ce fusese operat, la vârsta de 35 de ani.

Dispariția prematură a soțului a afectat-o mult pe Aristizza Romanescu, actrița devenind din ce în ce mai izolată. Și-a continuat însă cariera didactică, a jucat în spectacole de teatru și a fost distribuită în primul film românesc, “Independența României”, alături de Constantin Nottara, Agepsina Macri, Maria Ciucurescu, Sonia Cluceru, Maria Filotti, Elvira Popescu și Ecaterina Zimniceanu.

În ultimii ani de viaţă, actriţa s-a confruntat cu mari dificultăţi materiale, colegii fiind cei care au ajutat-o să se întrețină organizând spectacole de caritate ale căror câștiguri le-au donat în beneficiul ei. Profesoara a mărturisit în volumul de memorii publicat după ieşirea la pensie: „A fi actor înseamnă a fi sclav; să n-ai odihnă, să n-ai sărbătoare, să n-ai copil, să n-ai nici o afecţiune, să n-ai inimă. Până la moarte! Lucrul cel mai de plâns e mizeria sfâşietoare a comedianului, care nu trăieşte decât pentru alţii.”

Aristizza Romanescu a murit la Iași, pe 4 iunie 1918, la vârsta de 64 de ani, în mari lipsuri, în timp ce se afla în refugiu din cauza Primului Război Mondial, și a fost înmormântată la Cimitirul Eternitatea.

“Aristizza era socotită ca artista Iașiului, ca ieșeancă. Când juca la Iași, era o adevărată sărbătoare, toalete superbe, lux, tot ce poate da cochetăria femeiască au venit să vadă pe Aristizza în stricata Gauthier (Marguerite Gautier, Dama cu camelii, n. red), care a îndrăznit să iubească. Aristizza Romanescu întrupa admirabil pe nenorocita Gauthier. În serile când juca dânsa în Dumas, nu știai de cine să vorbești mai mult: de piesa lui Dumas sau de Aristizza? În Dama cu camelii, vechi ieșeni au putut să-i aprecieze marele ei talent, în Ibsen tot la fel. Ieșenii îi depuneau coroane, flori, iar poeții se prosternau înaintea talentului ei. Și după moartea ei? Au dus-o la Eternitatea și au lăsat-o multă vreme, fără măcar o cruce care să arate că acolo zace cea mai mare artistă a noastră…”, va scrie memorialistul Rudolf Șuțu în volumul “Iașii de odinioară” publicat în 1923.