Prințesa Elisabeta a Regatului Unit s-a născut pe 22 mai 1770 la Casa Buckingham din Londra și a fost al șaptelea copil și a treia fiică a regelui George al III-lea și a Charlottei de Mecklenburg-Strelitz.
Fetița fost botezată în Marea Cameră a Consiliului de la Palatul St. James pe 17 iunie 1770 de Frederick Cornwallis, arhiepiscopul de Canterbury. Cunoscută pentru firea ei veselă și optimistă, dar și pentru educația excepțională care i-a modelat caracterul, Elisabeta a fost o artistă talentată și a fost singurul dintre copiii lui George al III-lea care i-a împărtășit pasiunea pentru agricultură, administrând ea însăși o fermă în Old Windsor. Prințesa se ocupa nu doar de grădină, ci și de animalele pe care le creștea și era foarte mândră de rezultatele pe care le-a obținut, consumând cu multă plăcere alimentele provenite de la găinile și vacile de la fermă, ouă, lapte și unt, dar și legumele din producția proprie. Familia o tachina însă pentru că era gurmandă și deseori se supăra atunci când frații și surorile ei o criticau pentru că devenise grăsuță și pentru că nu prea avea preocupări de prințesă.
Totuși, Elisabeta avea simțul umorului, era foarte deschisă și directă și prefera să spună lucrurilor pe nume, evitând politețea excesivă. La un moment dat se pare că a avut o relație cu un anume George Ramus, un bărbat de origine elvețiană care lucra la curtea regală, cei doi având o fiică, Eliza, care a venit pe lume în 1788. Cum orice căsătorie nedinastică era nulă conform Legii căsătoriilor regale din 1772, nu s-a pus problema unui mariaj cu George, iar fetița cuplului, Eliza Ramus, a fost adoptată și crescută de unchiul patern, Henry Ramus, care lucra pentru Compania Indiilor de Est.
După acest episod Elisabeta ar fi avut o relație cu diplomatul Alleyne Fitzherbert, un bărbat care era cu șaptesprezece ani mai în vârstă decât ea, despre care a mărturisit: “Nu există un alt om pe care să-l iubesc atât de mult, tandrețea lui mă copleșește, iar acesta este un lucru pe care nu o să-l uit niciodată”.
În 1814, în timpul unui bal la curtea regală, prințesa l-a cunoscut pe prințul german Frederic de Hesse-Homburg. Când l-a văzut pe ofițerul austriac în eleganta sa uniformă de husari a fost atât de impresionată încât se pare că ar fi spus: “Dacă este singur, mă voi căsători cu el!” Patru ani mai târziu, a primit o scrisoare prin care Frederic îi cerea mâna și a acceptat imediat. Deși se spunea că bărbatul este supraponderal și miroase a tutun, iar mama ei, regina Charlotte, s-a opus inițial mariajului temându-se de mutarea inevitabilă a cuplului în Germania, i-a respectat dorința și și-a dat acordul pentru căsătorie.
Nunta a avut loc pe 7 aprilie 1818 în capela privată a Palatului Buckingham din Westminster. Elisabeta a purtat o rochie argintie garnisită cu dantelă belgiană, iar părul îi era decorat cu pene de struț.
Mireasa a fost condusă la altar de fratele ei, Ducele de York, pentru că tatăl, regele George, se afla într-un moment complicat al bolii psihice de care suferea și nu a putut participa la eveniment. Noul cuplu a plecat în luna de miere la casa Prințului Regent din Brighton și timpul a demonstrat că, în ciuda înțelegerii aparente și a respectului reciproc pe care cei doi și-l purtau, mariajul nu a fost unul foarte fericit, mai ales pentru că prințesa nu a mai putut avea copii.
Elisabeta a reușit însă, datorită căsătoriei, să scape de restricțiile impuse de eticheta de la curtea regală britanică mutându-se în Germania împreună cu soțul ei, iar Frederic a obținut multe avantaje datorită alianței cu familia domnitoare din Anglia. Căsătoria a durat până la moartea lui, în 1829, și a fost descrisă ca fiind una liniștită și armonioasă.
Elisabeta a fondat un centru de îngrijire și o școală în Hanovra pentru copiii femeilor care erau nevoite să muncească și s-a implicat ea însăși în programele educaționale, găsindu-și împlinirea alături de micuții care frecventau instituția de învățământ.
Despre unica ei fiică, Eliza Ramus, se știe că s-a căsătorit la Calcutta cu James Money, un reprezentant al Companiei Indiilor de Est, a trăit mult timp în India, iar în ultima parte a vieții s-a mutat la Londra, unde și-a educat cei zece nepoți, toți devenind la maturitate ofițeri în armata britanică.
Prințesa Elisabeta a murit pe 10 ianuarie 1840, la vârsta de 69 de ani, la Frankfurt pe Main, în Hesse, și a fost înmormântată în Mausoleul Landgrafilor din Homburg.
Sursa:
Flora Fraser, Princesses: The Six Daughters of George III
