Charlotte a venit pe lume pe 7 ianuarie 1796 la Casa Carlton, reședința tatălui ei, George, Prințul de Wales, care a fost dezamăgit la momentul nașterii fiicei, pentru că îşi dorea neapărat un băiat. În schimb, bunicul fetiţei, regele George al III-lea al Angliei, a fost încântat de nepoata legitime și a sperat că cea mică va reuşi să îmbunătăţească relaţia dintre prinț și soția lui, Caroline de Braunschweig.
Părinţii ei au avut multe probleme în căsnicie, iar acestea au fost provocate în egală măsură de ambii parteneri. George se îndrăgostise pe când avea 21 de ani de o anume Maria Anne Fitzherbert, o văduvă catolică, dar statutul familiei regale o făcea pe femeie ineligibilă pentru un mariaj cu moștenitorul tronului.
Cu toate acestea, pe 15 decembrie 1785 George a luat-o de soție într-o ceremonie ce a avut loc în casa acesteia în Mayfair. Mariajul era nul din punct de vedere administrativ şi, din rațiuni politice, a rămas secret. Prințul de Wales era înglodat în datorii din pricina vieții luxoase pe care o ducea, iar tatăl lui, George al III-lea, a refuzat să-l ajute financiar, îndemnându-l chiar să părăsească Casa Carlton și să trăiască la reședința doamnei Fitzherbert.
În 1794, s-a găsit soluţia logodnei tânărului cu Caroline de Braunschweig și, deşi nu o întâlnise niciodată pe viitoarea mireasă, George a fost de acord să se căsătorească, pentru că, dacă ar fi făcut acest mariaj cu o prințesă eligibilă, Parlamentul i-ar fi crescut alocația. Tânăra îi era verișoară primară, mama ei, prințesa Augusta Frederika de Wales, fiind sora cea mare a regelui George al III-lea.
Mireasa a fost caracterizată ca fiind lipsită de hotărâre, bună-cuviință și tact, se spunea că acționa indiscret și de multe ori neglija să se spele sau să-și schimbe hainele murdare. La prima întâlnire cu viitoarea soție, George a cerut un pahar de coniac, pentru că era dezamăgit de înfățișarea ei, totuși mariajul a fost oficiat pe 8 aprilie 1795 la Palatul St. James din Londra, dar la ceremonie prințul a fost beat.
Jurnalele lui arată că cei doi au avut relații sexuale de trei ori: de două ori în prima noapte a mariajului și o dată în a doua noapte. Pe 7 ianuarie 1796, a venit pe lume prințesa Charlotte Augusta de Wales, singurul copil legitim al moștenitorului tronului, care, imediat după naștere, a devenit a doua în linia de succesiune la coroana britanică. Prințul și prințesa de Wales nu au locuit niciodată sub același acoperiș, în public apăreau separat, amândoi aveau relații extraconjugale, iar mamei micuţei Charlotte i se spunea “regina imorală”. La trei zile după nașterea copilei, George și-a făcut un testament care prevedea că își lasă toate proprietățile “Mariei Fitzherbert, soția mea”, în timp ce Carolinei i-a lăsat un șiling.
Copila nou-născută a fost botezată pe 11 februarie 1796 cu numele Charlotte Augusta, după bunicile ei, regina Charlotte și Augusta, Ducesa de Brunswick-Lüneburg, iar bunicul, regele, i-a fost naș. La scurt timp, prințul George a restricționat contactul mamei cu copilul, interzicându-i Carolinei să o vadă altfel decât în prezența unei guvernante și a unei asistente medicale. În august 1797, prinţesa de Wales a fost alungată din familie, dar a continut să-și viziteze fiica în secret, cu complicitatea servitorilor.
În 1805, bunicul micuţei a început să facă planuri pentru educația ei și a angajat profesori de mare prestigiu pentru a o instrui, dar, de la sfârșitul anului 1810, boala lui mintală – cel mai probabil porfiria – a început să se manifeste din ce în ce mai violent. Charlotte ținea mult la bătrânul suveran şi a fost foarte întristată de evoluţia nefastă a stării lui de sănătate. Un an mai târziu, tatăl ei a fost numit Prinț Regent de către Consiliul de Coroană, pentru că regele devenise incapabil fizic şi mental să conducă regatul, deşi a trăit până în 1820.
În acest timp, cea mică a fost dată în grija mătușilor ei, iar în 1813 Casa Regală a început să facă planuri pentru a-i găsi un soț adecvat statutului de moștenitoare a coroanei.
Prințul regent și consilierii lui s-au decis asupra lui William, prințul moștenitor de Orange, fiul lui William I al Olandei, dar acesta i-a făcut o impresie proastă Charlottei când a venit beat la recepţia la care urma să o întâlnească pentru prima dată. Negocierile de căsătorie au durat câteva luni, pentru că prințesa a insistat să nu fie obligată să părăsească Anglia, dar pe 10 iunie 1814 a fost semnat contractul de căsătorie.
După câteva săptămâni, la o petrecere la Hotelul Pulteney din Londra, tânăra l-a întâlnit pe prințul Leopold de Saxa-Coburg-Saalfeld, general locotenent al cavaleriei ruse, de care s-a îndrăgostit pe loc, în ciuda faptului că era logodită cu prinţul de Orange.
Charlotte a decis să rupă logodna, iar pe 2 mai 1816 s-a căsătorit cu Leopold, ceremonia fiind oficiată la Casa Carlton. Ilustrațiile epocii arată că bărbatul a fost îmbrăcat în uniformă de general britanic, iar Charlotte purta o rochie superbă cu o trenă care valora, conform evaluărilor, peste 10.000 de lire sterline.
Noul cuplu a fost foarte îndrăgit la Londra. La sfârșitul lui aprilie 1817, Leopold l-a informat pe socrul său că Charlotte este însărcinată și imediat sarcina moştenitoarei prezumtive a tronului Angliei a devenit un subiect de interes public. Prințesa și-a petrecut timpul în liniște, i-a pozat pentru un portret lui Sir Thomas Lawrence, a mâncat mult și a făcut puțină mișcare, apoi, îngrijorată de proporțiile pe care le luase, a început o dietă strictă, în încercarea de a reduce dimensiunea copilului la naștere. Primele contracții au apărut în seara zilei de 3 noiembrie, dar în scurt timp a devenit clar că nu va putea expulza bebeluşul.
Croft și Matthew Baillie, medicii curţii regale, au decis atunci să îl cheme John Sims, un obstetrician celebru în Londra, acesta a venit la Palatul Regal, dar în cele din urmă nu i s-a permis să vadă pacienta și a fost refuzată sugestia lui de a se folosi forcepsul, care ar fi fost necesar în cazul acestei situații dificile.
La ora nouă în seara zilei de 5 noiembrie, Charlotte a născut un copil mort. Bebelușul, un băiat, era foarte mare. Puțin după miezul nopții, prinţesa a început să vomite și să se plângă de dureri abdominale violente. A fost chemat în ajutor medicul personal al soţului ei, Sir Stockmar, care şi-a dat seama că situaţia devenise de necontrolat. Doctorul a vrut să îl aducă la căpătâiul prinţesei pe Leopold, dar nu l-a putut trezi din somn, iar peste doar câteva minute tânăra a murit. Tatăl ei a fost atât de îndurerat încât nu a putut să participe la funeraliile Charlottei, care a fost înmormântată cu copilul la picioare pe 19 noiembrie 1817, în capela Castelului Windsor.
