Nunta prințesei Charlotte și tragedia care i-a urmat

Prinţesa Charlotte s-a născut pe 7 ianuarie 1796 la Casa Carlton, reședința tatălui ei, George, Prinț de Wales. Prinţul a fost dezamăgit pentru că îşi dorea neapărat un fiu, dar bunicul fetiţei, regele George al III-lea al Angliei, a fost încântat de nașterea nepoatei legitime și a sperat că cea mică va reuşi să îmbunătăţească relaţia dintre George și soția lui, Caroline de Braunschweig.

Părinţii micuţei prinţese Charlotte au avut multe probleme în căsnicie, iar acestea au fost provocate în egală măsură de ambii parteneri. Prinţul George se îndrăgostise pe când avea 21 de ani de romano-catolica Maria Anne Fitzherbert, care era văduvă de două ori. Actul de Reglementare din 1701 îi declara însă pe cei care se căsătoresc cu romano-catolici ineligibili pentru tronul britanic. Cu toate acestea, George se căsătoreşte pe 15 decembrie 1785 cu văduva Maria Anne la casa ei din Mayfair. Căsătoria era nulă din punct de vedere administrativ şi, din rațiuni politice, a rămas secretă. Prințul de Wales era înglodat în datorii din cauza vieții sale luxoase, iar tatăl său, George al III-lea, refuza să-l ajute financiar, îndemnându-l chiar să părăsească Casa Carlton și să trăiască la reședința doamnei Fitzherbert.

 

În 1794, s-a găsit soluţia logodnei prinţului George cu Caroline de Braunschweig. Deşi nu se întâlniseră niciodată, George a fost de acord să se căsătorească cu ea pentru că, dacă ar fi contractat o căsătorie cu o prințesă eligibilă, Parlamentul i-ar fi crescut alocația. Tânăra îi era verișoară primară, mama ei, Prințesei Augusta Frederika de Wales, fiind sora cea mare a regelui George III.

Mireasa a fost caracterizată ca fiind lipsită de hotărâre, bună-cuviință și tact, se spunea că acționa indiscret și de multe ori neglija să se spele sau să-și schimbe hainele murdare.

 

La întâlnirea cu viitoarea sa soție, George a cerut un pahar de coniac. Era, în mod evident, dezamăgit. La fel şi Caroline. Totuşi, a urmat, pe 8 aprilie 1795, căsătoria oficiată la palatul St. James din Londra, iar la ceremonie George a fost beat. Corespondența Prințului de Wales arată că acest cuplu princiar a avut relații sexuale de trei ori: de două ori în prima noapte de căsătorie și o dată a doua noapte. În această familie s-a născut, aşadar, prințesa Charlotte Augusta de Wales, singurul copil legitim al lui George, pe 7 ianuarie 1796. Imediat după naștere, Charlotte a devenit a doua în linia de succesiune la tronul britanic. Prințul și Prințesa de Wales nu au locuit niciodată împreună după aceea, în public apăreau separați și amândoi aveau relații extraconjugale. Mamei micuţei Charlotte i se spunea “regina imorală”.

La trei zile după nașterea fetiţei, George și-a făcut un nou testament care prevedea că își lasă toate proprietățile “Mariei Fitzherbert, soția mea”, în timp ce Carolinei i-a lăsat un șiling.

Prinţesa nou-născută a fost botezată pe11 februarie 1796 cu numele Charlotte Augusta, după bunicile ei, regina Charlotte și Augusta, Ducesă de Brunswick-Lüneburg, iar bunicul ei, regele, i-a fost naș.

Imediat după naştere, George a restricționat contactul mamei cu copilul, interzicându-i să-o vadă pe fiica lor altfel decât în prezența unei guvernante și a unei asistente medicale. În august 1797, prinţesa de Wales a fost alungată din familie, dar a continut să-și viziteze fiica.

În 1805, bunicul micuţei Charlotte a început să facă planuri pentru educația ei și a angajat profesori de mare prestigiu pentru a o instrui.

 

La sfârșitul anului 1810, boala mintală a regelui George al III-lea – cel mai probabil porfirie – a început să se manifeste din ce în ce mai violent. Charlotte ținea mult la acesta şi a fost foarte întristată de evoluţia nefastă a stării lui de sănătate.  Un an mai târziu, tatăl lui Charlotte a fost investit în funcția de Prinț Regent în fața Consiliului de Coroană pentru că regele George al III-lea devenise incapabil fizic şi mental să conducă regatul, deşi a trăit până în 1820.

În acest timp, prinţesa Charlotte a fost dată în grija mătușilor ei. În 1813, tatăl ei, George, a început să ia în considerare în mod serios problema căsătoriei Charlottei, ea fiind a doua în ordinea succesiunii la tron. Prințul Regent și consilierii săi s-au decis asupra lui William, Prințul Moștenitor de Orange, fiul și moștenitorul lui William I al Olandei. Dar acesta i-a făcut o impresie proastă Charlottei când a venit beat la recepţia la care urma să o întâlnească pentru prima dată. Negocierile de căsătorie au durat câteva luni, Charlotte insistând să nu fie obligată să părăsească Marea Britanie, iar pe 10 iunie 1814, prinţesa a semnat contractul de căsătorie. La o petrecere la hotelul Pulteney din Londra, Charlotte l-a întâlnit însă pe generalul locotenent al cavaleriei ruse, Prințul Leopold de Saxa-Coburg-Saalfeld de care s-a îndrăgostit, în ciuda faptului că era logodită cu Prinţul de Orange.

 

Charlotte a decis să rupă logodna, iar pe 2 mai 1816 s-a căsătorit cu Leopold. Ceremonia a avut loc la Casa Carlton. Leopold era îmbrăcat în uniformă de general britanic, iar Charlotte purta o rochie superbă cu trenă ce costase peste 10.000 ₤.

Noul cuplu a fost foarte iubit la Londra. La sfârșitul lui aprilie 1817 Leopold l-a informat pe Prințul Regent că Charlotte era însărcinată, iar sarcina moştenitoarei prezumtive a tronului Angliei a devenit un subiect de interes public. Prințesa și-a petrecut timpul în liniște, a pozat pentru un portret lui Sir Thomas Lawrence, a mâncat mult și a făcut puțină mișcare. Apoi a început o dietă strictă, în încercarea de a reduce dimensiunea copilului la naștere.

Prințesa credea că va naște în jurul datei de 19 octombrie însă, la sfârșitul lui octombrie, nu existau semne de naștere. Contracțiile au apărut în seara zilei de 3 noiembrie, iar pe 5 noiembrie a devenit clar că Charlotte nu va putea expulza bebeluşul. Medicii curţii regale, Croft și Matthew Baillie, au decis să trimită după obstetricianul John Sims. Acesta a venit la Palat, dar Croft nu i-a permis să vadă pacienta și a refuzat să folosească forcepsul.

 

La ora nouă în seara zilei de 5 noiembrie, Charlotte a născut un copil mort. Copilul, un băiat, era foarte mare. Puțin după miezul nopții, prinţesa a început să vomite violent și să se plângă de dureri de stomac. A fost chemat în ajutor medicul personal al soţului ei, Sir Stockmar, care şi-a dat seama că situaţia devenea de necontrolat. Doctorul a vrut să îl aducă la căpătâiul prinţesei pe Leopold, dar nu l-a putut trezi din somn. În câteva minute prinţesa Charlotte a murit.

Tatăl ei, Prințul Regent, a fost atât de îndurerat încât nu a putut să participe la funeraliile copilului său. Prințesa a fost înmormântată cu copilul la picioare, în capela Castelului Windsor, pe 19 noiembrie 1817.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *