George al Greciei și Danemarcei s-a născut pe 24 iunie 1869 în Corfu, a fost al doilea fiu al regelui George I al Greciei și al reginei Olga și și-a petrecut copilăria în țara natală, alături de părinți și de cei șase frați ai săi. Familia a locuit la vechiul palat regal din Piața Syntagma și la Palatul Tatoi.
Educația copiilor a fost asigurată de trei tutori străini: un prusac, un francez și un englez. Prinții vorbeau engleză între ei și cu părinții, însă tatăl lor a insistat să folosească limba greacă la cursuri.
Începând din anul 1883, George a locuit la Palatul Bernstorff, aflat în apropiere de Copenhaga, împreună cu prințul Valdemar al Danemarcei, fratele mai mic al tatălui său, căruia regele i l-a dat pe băiat în grijă. În 1891, tânărul l-a însoțit pe țareviciul Nicolae, care îi era văr, în călătoria sa în Asia și l-a salvat dintr-o încercare de asasinat în Japonia, care avea să devină cunoscută sub numele „incidentul de la Ōtsu”. Cei doi au fost atacați de Tsuda Sanzō, unul dintre polițiștii din escortă, care a încercat să-l lovească pe țarevici cu o sabie. Prințul George a parat lovitura cu bastonul, salvându-i viața lui Nicolae, dar acesta a rămas cu o cicatrice vizibilă.
De teamă că incidentul va fi folosit de Rusia ca pretext pentru a declanșa un război și știind că armata Japoniei nu ar fi făcut față, premierul Matsukata Masayoshi l-a sfătuit pe împăratul Meiji să meargă imediat să-l viziteze pe țarevici, astfel că împăratul s-a urcat într-un tren din gara Shimbashi și a călătorit toată noaptea pentru a ajunge la Kyoto, unde se aflau cei doi oaspeți, în dimineața următoare, reușind că evite un conflict de amploare între cele două imperii.
În 1896, George și doi dintre frații săi, prințul moștenitor Constantin și prințul Nicolae, s-au implicat în organizarea Jocurilor Olimpice moderne, primele de când împăratul roman Teodosiu I a interzis competiția, în 393.
În septembrie 1906, după un prânz la Paris, unde regele George I al Greciei a fost oaspetele prințului Roland Bonaparte, suveranul grec a fost de acord cu căsătoria fiului său cu fiica lui Bonaparte. Pe 19 iulie 1907, tânărul a întâlnit-o pe prințesa Marie, moștenitoarea lui Roland, la reședința familiei din Paris. Deși aparținea unei ramuri non-imperiale a dinastiei Bonaparte, Marie era, prin mama ei, moștenitoarea cazinoului de la Monte Carlo, care producea aproape în fiecare seară o mică avere. Căsătoria civilă a avut loc pe 21 noiembrie 1907, iar cea religioasă pe 12 decembrie 1907, dar mariajul lor a fost nefericit, pentru că George era homosexual, iar Marie suferea de frigiditate. Noaptea nunții a fost un eșec, cu toate încercările prințului Valdemar, unchiul patern, de a-l convinge pe George să-și îndeplinească datoriile conjugale.
În ciuda acestei situații și a numeroaselor aventuri ale ambilor, între ei a existat o prietenie profundă care a durat până la moartea lui George, în 1957.
Prințul și Marie au avut totuși doi copii: Petros al Greciei, care a devenit antropolog și s-a căsătorit morganatic cu Irina Alexandrovna Ovtchinnikova, o rusoaică divorțată, și Eugénie a Greciei, care a avut două mariaje, primul cu prințul Dominique Radziwill și al doilea cu Raymond von Thurn und Taxis.
Marie a avut mai multe relații romantice, dintre care cea mai cunoscută a fost cea cu Aristide Briand, premierul francez. Prințesa a fost model pentru sculptorul Constantin Brâncuși. “Principesa X”, sculptura din bronz lustruit realizată în 1916, are forma unui falus stilizat și, din cauza faptului că a fost considerată obscenă, a fost retrasă de la expoziția Salon des indépendants din 1920.
Brâncuși a păstrat-o toată viața în atelierul său și se află astăzi la Centrul Beaubourg din Paris.
În ultima parte a vieții, prințul și-a scris memoriile care aveau să fie publicate sub titlul “The Creta Drama: The Memoirs of H.R.H Prince George of Greece”.
Pe 21 februarie 1957, prințesa Marie și soțul ei au serbat nunta de aur. Prințul George a murit câteva luni mai târziu, pe 25 noiembrie 1957, la vârsta de 88 de ani în Franța, la Saint-Cloud. A fost înmormântat în necropola regală din Grecia, iar în sicriu i s-au pus, conform dorinței sale, verigheta, o șuviță din părul unchiului Valdemar, o fotografie a acestuia și un săculeț cu pământ de la Bernstorff. Marie a devenit psihanalist și a profesat până aproape de sfârșitul vieții. Prințesa a murit de leucemie pe 21 septembrie 1962 la o clinică din Saint-Tropez, la vârsta de 80 de ani și a fost incinerată la un crematoriu din Marsilia, cenușa fiind apoi depusă în mormântul soțului ei, la Tatoï.
Puteți citi și:
