Misterele prințesei Marie Bonaparte

Marie Bonaparte s-a născut pe 2 iulie 1882 și a fost fiica prințului Roland Bonaparte și a Mariei Félix Blanc. Bunicul ei patern era Pierre Napoleon Bonaparte, fiul lui Lucien, unul dintre frații mai mici ai împăratului Napoleon Bonaparte, iar cel matern a fost François Blanc, principalul dezvoltator imobiliar din Monte Carlo, care i-a lăsat o moștenire uriașă.
Copila a venit pe lume la Saint-Cloud, un orășel din Île-de-France, dar după patru săptămâni mama ei a murit. Micuța orfană și-a petrecut copilăria la conacul familiei, lipsită de orice dovadă de afecțiune, înconjurată de adulți care erau mai preocupați de averea decât de educația ei, astfel că s-a refugiat în literatură, a citit mult, a început să scrie și a devenit fascinată de artă. Adolescenta a dezvoltat însă multiple fobii, se temea că suferă de o boală gravă, mai ales pentru că, după ce fusese diagnosticată cu tuberculoză la vârsta de 4 ani, a fost tratată de toată copilăria ca o infirmă. Ajunsă la vârsta de 16 ani, Marie s-a îndrăgostit de secretarul tatălui ei, un corsican cu ochi albaștri pe nume Antoine Leandri, care s-a dovedit a fi un șantajist.
Pe 22 noiembrie 1907, la vârsta de 19 ani, tânăra s-a căsătorit cu prințul George al Greciei și Danemarcei, cel de-al doilea fiu al regelui George I al Greciei, cu care a avut doi copii, Peter și Eugénie, dar nici viața ei de adultă nu a fost fericită.

Nu a reușit să se acomodeze cu rolul de soție și a avut mai multe relații conjuncturale, mai întâi cu șambelanul soțului ei, apoi, în timpul războiului din Balcani, cu un tânăr chirurg elvețian, Albert Reverdin. Cel mai celebru amant al prințesei a fost Aristide Briand, politician de stânga și premier al Franței în mai multe rânduri. După ce l-a cunoscut, prințesa a devenit republicană, s-a declarat atee și a început să meargă la diverse întruniri socialiste. La scurt timp după despărțirea de Briand, în decembrie 1922, a început o lungă legătură cu un medic, care era soțul celei mai bune prietene a ei.
Prințesa Bonaparte a fost model pentru sculptorul Constantin Brâncuși. Principesa X, sculptura din bronz realizată în 1916, are forma unui falus stilizat și, din cauza acestei forme care a fost considerată obscenă, a fost retrasă de la expoziția Salon des indépendants din 1920. Brâncuși a păstrat-o toată viața în atelierul său și se află astăzi la Centrul Beaubourg din Paris.

Marie l-a cunoscut bine pe Sigmund Freud și a devenit prietena, dar și pacienta psihanalistului. A încercat să-și trateze fridigitatea de care suferea supunându-se la două intervenții chirurgicale pe care le-a făcut la Viena, dar se pare că nu a obținut niciun rezultat. În 1926, a devenit cofondatoarea Societății de Psihanaliză din Paris, căreia i-a oferit un sediu în reședința ei de pe bulevardul Saint-Jacques, și a finanțat din fonduri proprii apariția Revistei Franceze de Psihanaliză.

Anul 1939 a fost marcat de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, de moartea prietenului ei, Sigmund Freud, la înmormântarea căruia a reușit să participe în ciuda restricțiilor de circulație din Europa, și de disensiunile care au apărut în cadrul Societății de Psihanaliză din Paris. A urmat apoi invazia Franței, în vara anului 1940, Marie a fost nevoită să se refugieze împreună cu soțul ei la Bénodet, în Bretania, iar când a revenit la Saint-Cloud și-a găsit reședința devastată de ocupanții germani.

Prințesa Bonaparte a fugit la Saint-Tropez, unde deținea o proprietate, apoi a părăsit Franța plecând spre Atena, unde a sosit în februarie 1941. De aici a plecat în refugiu în Creta, apoi a ajuns în Egipt și în Africa de Sud, unde a rămas până în 1944, timp în care a învățat limbile grecă și rusă, a scris mult, a organizat conferințe, și-a continuat cercetările în psihanaliză și a predat un curs de psihiatrie la Universitatea din Cape Town.

Prințesa s-a întors în Europa la sfârșitul anului 1944, locuind mai întâi pentru o scurtă vreme la Londra, apoi, din februarie 1945, a revenit la Paris. Averea ei se împuținase în timpul războiului, iar starea de sănătate nu era foarte bună, așa că a decis să nu se mai implice în conducerea Institutului de Psihanaliză și a Revistei Franceze de Psihanaliză pe care le înființase, concentrându-se asupra operei științifice.

A făcut o călătorie în Statele Unite, dar nu a fost deloc încântată de viața americană, pe care a considerat-o superficială și îndreptată doar spre consum. Întorcându-se în Franța, s-a confruntat, pentru prima dată în viața ei, cu probleme financiare. Era încă înstărită, dar trebuia să-și controleze cu atenție cheltuielile, așa că a decis să vândă superbul Château de Blain, pe care îl cumpărase în 1918, și casa din rue Adolphe-Yvone. Pe măsură ce a înaintat în vârstă, Marie Bonaparte s-a apropiat mult de soțul ei, prințul George, care înțelesese, în sfârșit, importanța carierei pentru soția sa.

Pe 2 iunie 1953, cuplul l-a reprezentat pe nepotul lor, regele Paul al Greciei, la încoronarea reginei Elisabeta a II-a. La recepție, plictisită de ceremonia prea lungă, Marie a început să-i vorbească despre metoda psihanalizei domnului așezat lângă ea, viitorul președinte francez François Mitterrand, care, absorbit de teoriile prințesei, a găsit acest dialog mult mai interesant decât evenimentul la care participa, după cum avea să povestească mai târziu.
Marie Bonaparte a profesat ca psihanalist până aproape de sfârșitul vieții, a tradus lucrările lui Freud în franceză și a fondat Institutul Francez de Psihanaliză. Prințesa a murit de leucemie pe 21 septembrie 1962 la o clinică din Saint-Tropez, la vârsta de 80 de ani și, conform dorinței ei, a fost incinerată într-un crematoriu din Marsilia, cenușa fiind apoi depusă la Tatoï, în cripta în care se aflau rămășițele prințului George, care murise cu câțiva ani înainte.
Povestea relației cu Sigmund Freud, inclusiv evadarea familiei Freud din Austria ocupată, a fost ecranizată în 2004. Filmul regizat de Benoît Jacquot se numește “Prințesa Marie”, rolul principal fiind jucat de Catherine Deneuve.

 

Galerie foto: