Tristețea lui Rembrandt. Viața pictorului a fost măcinată de drame personale, iar rămășițele sale au ajuns într-o groapă comună

Rembrandt Harmenszoon van Rijn s-a născut pe 15 iulie 1606, în orașul Leiden din Republica celor Șapte Provincii Unite ale Țărilor de Jos, cum se numeau atunci Țările de Jos, și a fost fiul morarului Harmen Gerritzoon van Rijn și al Corneliei Willemsdochter van Zuitbroeck. Dintre toți cei nouă frații ai săi, el este singurul care a învățat să scrie și să citească într-o școală latină.

 

În 1620 se înscrie la Universitatea din Leiden, dar rămâne acolo doar câteva luni, fiindcă își dorește să devină pictor și curând va începe studiile de pictură în atelierul lui Jacob van Swanenburgh.

În cei trei ani pe care îi petrece în atelier învață tehnica picturii, iar pânzele lui, majoritatea copii ale lucrărilor altor maeștri, sunt foarte apreciate, ceea ce îi determină pe părinții săi să-l trimită în 1624 la Amsterdam.

 

Aici lucrează în atelierul artistului Pieterzoon Lastman, care călătorise în Italia și era influențat Caravaggio. Deși studiază la el numai șase luni, Rembrandt preia de la Lastman stilul acestuia și descoperă tehnica clarobscurului.

Tânărul Rembrandt părăsește Amsterdamul și își deschide un atelier propriu în Leiden, împreună cu un prieten, Jan Lievens. În atelierul lor comun lucrează la comandă pentru cunoscutul umanist Constantijn Huygens, secretarul personal al stathouder-ului Olandei, Henric Frederic de Orania. Sub influența acestuia, Rembrandt se stabilește la Amsterdam în 1633 și aici îl întâlnește pe negustorul de artă Hendryck van Uylenburg care îi propune să-și deschidă un atelier. Prin intermediul lui, Rembrandt obține o primă comandă importantă, Lecția de anatomie a doctorului Tulp. Urmează numeroase comenzi din partea familiilor bogate din Amsterdam care îi cer portrete, iar în 1634 stathouder-ul Henric Frederic îi comandă, prin intermediul lui Huygens, tabloul intitulat Patimile Domnului.

 

 

În 1634 pictorul se căsătorește cu Saskia van Uylenburgh, verișoara negustorului de artă, și astfel pătrunde în cercurile marii burghezii din Amsterdam. Saskia, care era fiica primarului, îi aduce și o zestre de 40.000 de florini, iar pictorul decide că ar avea mai multe șanse dacă ar trăi în proximitatea aristocrației. Tânăra pereche se stabilește în cel mai elegant cartier al orașului, cumpără o casă mare pe Breestraat și pictorul își instalează atelierul la etajul al doilea al noii lor reședințe.

 

Soții Rembrandt sunt extrem de afectați de moartea primilor trei copii ai lor. În 1635 primul lor fiu, Rumbartus, a murit la două luni după naștere, fetița Cornelia, născută în 1638, a murit la doar trei săptămâni. În 1640, au avut o a doua fiică, numită tot Cornelia, care a trăit doar o lună.  În 1641 se naște Titus, unicul copil al cuplului care va supraviețui până la vârsta adultă. Băiețelul se bucură de o stare de sănătate bună, în schimb cea a mamei, Saskia, se deteriorează. Soția pictorului se îmbolnăvește de tuberculoză și moare pe 14 iunie 1642. În acest timp, Rembrandt care tocmai terminase tabloul “Rondul de noapte”, se afla în culmea gloriei. Succesul său în pictură este întunecat de moartea iubitei soții, pe care o înfățișase de atâtea ori în tablourile sale, și trece printr-o perioadă de depresie.

 

În timpul bolii Saskiei, pictorul o angajase pe o anume Geertje Dircx să aibă grijă de bebeluș, dar femeia a devenit, după moartea soției, iubita lui Rembrandt. Ulterior, ea avea să-l acuze pe acesta de “încălcarea promisiunii” (ceea ce însemna că a fost sedusă cu promisiunea unui mariaj), iar el a fost obligat să îi acorde o pensie de 200 de guldeni pe an, străduindu-se apoi să o angajeze ca îngrijitoare într-un azil.

 

Rembrandt trebuia să angajeze o nouă guvernantă pentru fiul său, Titus, și în 1646 o alege pe Hendrickje Stoffels. Femeia va avea grijă de copilul pictorului, dar și ea va deveni și amanta lui Rembrandt care se îndrăgostește din nou și trăiesc ca soț și soție, fără a se căsători însă oficial. Cuplul a avut în 1654 o fiică, pe Cornelia, dar cei doi nu s-au căsătorit niciodată pentru că un mariaj ar fi dus la pierderea micii averi pe care Saskia o lăsase pentru fiul lor, Titus.

Din cauza acestei relații, justiția bisericească îi acuză pe Rembrandt și pe iubita sa de imoralitate, citând-o pe ea într-un proces sub acuzația că “a comis acte de curvie cu un pictor pe nume Rembrandt”. Femeia recunoaște relația cu pictorul și nu i se mai permite să primească comuniunea, dar el nu se înfățișează în fața tribunalului bisericesc, nefiind membru al Bisericii Reformate.

 

Încălcând normele religioase, Hendrickje mai trăiește încă nouă ani alături de artist. El este supus oprobiului public, iar tablourile sale nu se mai vând. Breasla pictorilor din Amsterdam introduce o regulă nouă, conform căreia niciun pictor care trăiește în păcat nu-și mai poate vinde lucrările. Afectat de toate aceste greutăți, Rembrandt îmbătrânește înainte de vreme și devine tot mai izolat de lume, are datorii, este nevoit să își vândă casa, iar creditorii îl urmăresc tot mai insistent.

 

 

După 10 ani, în 1656, Rembrandt este ruinat, tablourile sale sunt scoase la licitație și vândute, toate operele îi sunt împrăștiate. Cu toate acestea își continuă munca de creație. Iubita sa credincioasă, Hendickje, moare în 1663, în timpul epidemiei de ciumă care lovise orașul, și Titus, băiatul său, care se căsătorise cu fiica unui bijutier din Amsterdam și avea o fetiță, pe Titia, preia rolul de îngrijitor al tatălui său. Titus va muri în 1668, cu un an înainte de sfârșitul lui Rembrandt.

 

Marele pictor a murit pe 4 octombrie 1669, într-o casă mică pe care o închiriase în cartierul Rozengracht și va fi înmormântat în Westerkerk, într-un mormânt nemarcat, deținut de biserică. După douăzeci de ani, rămășițele sale au fost scoase și aruncate într-un osuar comun, așa cum se întâmpla cu osemintele oamenilor săraci la mormântul cărora nu mai venea nimeni.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *