HomeEroii României moderneZiua Copilului, instituită în România de Regina Maria, a fost confiscată de comuniști

Ziua Copilului, instituită în România de Regina Maria, a fost confiscată de comuniști

Zua Copilului
DS TW

Sărbătorită pentru prima dată în România în 1930, la inițiativa Societății Principele Mircea, patronată de Regina Maria în memoria fiului ei dispărut prematur, Ziua Copilului era, de fapt, o întreagă săptămână dedicată mamei și copilului și se desfășura între 25 mai și 1 iunie.

În toate satele și orașele din țară autoritățile organizau, în ultima săptămână a lunii mai, evenimente dedicate copilului, un prilej excelent pentru a face cunoscute cele mai bune sfaturi de îngrijire a copiilor și de a apela la filantropia celor avuți în favoarea celor mulți și năpăstuiți. În Capitală, de exemplu, în mai 1936, pe lângă difuzarea de percepte şi reguli de igienă la megafonul instalat în Piaţa Brătianu, un car alegoric al societăţii „Principele Mircea”, construit în formă de barcă şi reprezentând călăuzirea, ajutorul şi salvarea de pe valurile vieţii, a străbătut străzile mărginaşe ale oraşului.

Ziua Copilului

Gazetele publicau de Ziua Copilului apelurile medicilor pediatri și ale specialiștilor în îngrijirea celor mici. Iata câteva reguli de sănătate pentru bebelușii sub un an ce au fost tipărite și răspândite de Societatea „Principele Mircea” în toate comunele şi satele din ţară.

Laptele mamei este un drept al copilului
Somnul lui să nu fie tulburat de nimic și de nimeni
Lăsaţi copilul să doarmă singur
Primeniţi-l cât mai des
Ţineţi-l uscat şi curat
Îmbrăcaţi copilul cu haine albe, uşoare, largi şi curate
Nu-l înfăşaţi prea strâns
Scoateţi copilul zilnic la soare şi aer
Vaccinaţi copilul în primele luni
Feriţi-l de cei nesănătoşi şi de răceală
Feriţi-l de zgomote şi zdruncinături
Arătaţi-l medicului dispensarului nostru in fiecare lună

Sfaturile erau, cu siguranță, foarte potrivite pentru acea perioadă și sunt perfect valabile și astăzi, după aproape 90 de ani, când ne aflăm pe primele locuri în Uniunea Europeană la rata mortalității infantile (5,7 la 1.000 de copii născuți vii în 2022, conform INS).

Ziua Copilului

Statisticile din 1935 arătau că în România s-au născut 585.000 de copii, dintre care 511.000 în mediul rural şi 74.000 în mediul urban. Numărul mare de bebeluși plasa țara noastră pe locuri fruntașe în privința natalității, dar mortalitatea infantilă excesivă schimba dramatic statisticile. Astfel, în cursul acelui an, au murit 112.000 copii sub un an, adică 192 la mie (99.000 la ţară și 12.000 la oraș). Din toată Europa, în afară de Malta, aveam cea mai ridicată mortalitate infantilă, iar cauzele erau “debilitatea congenitală, naşterea prematură şi consecinţele naşterii. Aceste boli nu pot fi combătute direct, fiindcă ele se datoresc sănătăţii zdruncinate a părinţilor. La „bolile primei copilării“ se adaugă în lunile de vară enterita, care face, şi ea, un mare număr de victime. Înlăturarea principalelor pricini de deces s-ar putea face prin măsuri de higienă, de alimentaţie şi de îngrijire — măsuri luate printr-o strânsă colaborare între familie şi instituţiile publice, în competenţa cărora cade această chestiune…”, scria ziarul Dimineaţa în mai 1936, publicând cu litere de-o șchioapă avertismentul: DIN CINCI COPII, UNUL MOARE ÎNAINTE DE A ÎMPLINI 1 AN!

Ziua Copilului
Ziua Copilului

Cu prilejul serbărilor organizate de Ziua Copilului din anul 1935, Regina Maria le transmitea părinților:

Sărbătorim pe copiii noștri și copilăria lor. Cu dragostea cea mai curată să ne apropiem acum și totdeauna de sufletele lor nevinovate și să-i iubim, și să-i păstrăm sănătoși la trup si suflet, căci ei sunt nădejdea și măndria neamului.

Pentru a-i bucura și a-i feri de toată vătămarea trupească și sufletească, să nu precupețim nici o silință și nici o jertfă. Din mult — puținul vostru, ajutați opera de protecție a copilăriei. Adăugați la gândul cel curat fapta cea bună căci, în copiii neamului, neamul însuși trăiește!

R. MARIA, 31 mai 1935

 

Ziua Copilului
Ziua Copilului

“În toate țările crescute în pripă, printre care se numără și țara noastră, sunt multe lipsuri de împlinit. Zicem în pripă pentru că abia sunt cincizeci și opt de ani de la eliberarea țării de sub jugul turcesc și s-au făcut atât de multe, că abia crezi ochilor de tot ce s-a petrecut în acest răstimp. O minte și o muncă uriașe parcă s-au cheltuit zi și noapte, pentru a ridica această țară din nevoile în care se găsea.

Acum o jumătate de veac nu era nimic din ceea ce se vede azi, nimic din ceea ce a izbândit o singură generație a pune puternic la temelia acestui popor. Nu erau școli, căi de comunicație, instituții. Organizarea era ca vai de lume, părăginile se întindeau pe toate locurile și fiecare vis trăia cu frica alungării, jefuirii și morții în fiece clipă.

Astăzi, în primul rând, suntem un popor intreg. Cu hotarele de două ori mai mari ca atunci, cu o administrație românească, ce ne apără în fața fărădelegilor și în fața răilor. Mergem la școală, învățăm buchie românească, răscrucim țara cu trenul, pornim cu vapoarele noastre în largul lumii, cu un cuvânt suntem o țară în rândul țărilor bogate și civilizate. Dar atâtea lucruri mari făcute într-un răstimp atât de mic era firesc să lase în urmă și unele lipsuri adânci.

Într-o țară, ca și la casa unui om, intâi se începe cu temelia ca apoi să pui înfloritura de la pervazul ferestrei. Printre lipsurile ce se simt mai mult, în special în viața satelor noastre, e lipsa de curățenie și hrană. Dacă săteanul nostru și-ar da seama cât de dăunătoare sunt acestea două sănătății unui om, n-ar fi chiar atât de nepăsător după cum este acum. Ar înțelege că, cu o mică grijă, și-ar lungi viața cu încă zece, douăzeci de ani. Dacă ar dormi într-un loc curat, s-ar hrăni cum trebuie, adică bine și cumpătat, nu numai că viața lui ar fi altfel și de altă vârstă, dar pofta de muncă ar fi alta, calitatea și valoarea ei ar fi deosebită. Ar lucra cu mai multă tragere de inimă și roadele ar fi cu totul altele.

Dar la noi săteanul se lasă în dorul leii. Câteodată abia îmbucă ceva, iar alteori vâră burta în draci, cum spune el. În amândouă cazurile este rău. În cazul dintâi, că este leșuit de foame și abia de poate ridica sapa sau înfige plugul, iar in al doilea caz, abia se poate ridica de toropit și greu ce este. Îl apucă un somn de-abia vede înaintea ochilor. Nu mai vorbim de murdăria din casă sau unde doarme. Că întrece orice închipuire.

Aceasta este situația și nu ne sfiim s-o spunem. Este o generație de oameni care au apucat astfel din tată în fiu; au fost ținuți atât de departe de lumina învățăturilor, că n-au avut timpul să se despartă de unele scăderi. Dar acum credem că e timpul ca fiecare să înțeleagă temeinicile rosturi ale vieții. Copiii nu mai trebuesc crescuți în sălbăticia și neîngrijirea de până acum. A trecut vremea când creșteau din mila lui Dumnezeu, ca și sălbătăciunile pădurilor. Trebuie bine îngrijiți, crescuți curat, cu o deosebită luare aminte pentru sănătatea și sufletul lor.

Mai mult decât iubirea părintească, trebuie, în creșterea lor, și o judecată de părinți. Adică ce nevoi și condiții trebuie să îndeplinească o bună creștere. Ce trebuie să facă mama, cum trebuie să se poarte tatăl, cu ce lume trebuie lăsat să se întâlnească copilul? Pentru că știți zicătorile populare ce spun: «din stejar, stejar răsare» și «spune-mi cu cine te aduni, ca să-ți spui cine ești».

Sufletul copilului este ca o smirea înmugurită. În el se prinde altoiul cel bun, ca și în ramura pomului, dacă este cu grijă și sănătos crescut. Părinții trebuie deci să se gândească bine, cu pricepere la această crudă mlădiță omenească, deoarece a trecut vremea când nu se umbla la școală, și copilul creștea cu vitele și ereții pe câmp. Acum nevoile de viață sunt mai mari, piedicile mai grele, dorințele mai multe, însuși neamul nostru, în cinstea și așezarea de azi, are nevoie de o altă înfățișare decât cea de până acum. Ori, copiii sunt cei care reprezintă viitorul. Ei sunt nădejdea și mândria neamului, după cum spune atât de pilduitor și adevărat Majestatea Sa Regina Maria.

În slujba acestei idei trebuie depuse toate silințele noastre. Și ne bucură faptul că personalități de seamă au luat în grija lor această folositoare propagandă românească. Ziua Copilului, ce s-a desfășurat săptămâna trecută în București, dovedește pe deplin că era nevoie de această propagandă. Cititorii noștri am dori să fie cel dintâi care să înțeleagă adevărul spuselor noastre. Să-și dea seama că nu vom spune nimic în această revistă care să nu fie spre binele lor și nu vom cere prietenilor noștri să urmeze decât drumurile adevărate și sănătoase ale vieții românești.”

*** ALBINA, mai 1935

Ziua Copilului

După instaurarea comunismului în România, noile autorități au confiscat ideea generoasă a Societății Principele Mircea și și-au asumat instituirea Zilei Copilului, după modelul Uniunii Sovietice, care fixase sărbătoarea pe 1 iunie. Prilejul binevenit de a strânge donații în sprijinul copiilor defavorizați și de a răspândi reguli de igienă și de protecție sanitară a fost transformat într-o ocazie de a publica statistici care încercau să oglindească grija față de copii a fruntașilor partidului.
Ziua Copilului s-a serbat începând cu 1 iunie 1949, decizia fiind luată la cea de-a treia reuniune a Federației Democrate Internaționale a Femeilor. Gazetele comuniste din anii ’50 închinau texte de propagandă partidului și guvernului, neuitând să consemneze realizările din URSS și să relateze pe larg obiectivele pe care și le propuneau să le îndeplinească.

“Pentru cetăţenii ţării noastre, Ziua Internaţională a Copilului este o sărbătoare dragă. La 1 iunie oamenii muncii din patria noastră îşi manifestă dragostea şi mulţumirea faţă de partid şi guvern, care acordă copiilor o grijă cu adevărat părintească. Ei îşi exprimă hotărârea de a lupta pentru păstrarea şi consolidarea cuceririlor dobândite, pentru apărarea păcii, pentru întărirea şi înflorirea patriei, în care copiii lor trăiesc o viaţă tot mai bună şi mai plină de bucurii.
Ziua Copilului o sărbătorim în condiţiile avântului forţelor păcii şi ale progresului, care luptă pentru a pune stavilă în calea cercurilor imperialiste agresoare, în calea uneltirilor la un nou război. Un rol hotărâtor îi revine în această luptă lagărului socialist, în frunte cu Uniunea Sovietică — ţara care a dat şi dă cea mai mare contribuţie în lupta pentru apărarea păcii. Poporul nostru se mândreşte că face parte din puternicul lagăr al socialismului. Sub conducerea înţeleaptă a Partidului Muncitoresc Român, ţara noastră păşeşte cu încredere pe drumul construirii socialismului obţinând realizări importante în toate domeniile de activitate…”

Mai târziu, în anii ’70 – ’80, toate manifestările organizate de Ziua Copilului aveau în centru cuplul Elena și Nicolae Ceaușescu, “cei mai iubiți părinți ai țării”.

DS TW
No comments

leave a comment