Boris Karloff, al cărui nume real a fost William Henry Pratt, a venit pe lume pe 23 noiembrie 1887 într-o suburbie a Londrei și a fost una dintre cele mai cunoscute figuri ale cinematografiei clasice.
Crescut într-o familie numeroasă, cu un tată care lucra în serviciul consular și o mamă care se pare că avea origini indo-britanice, tânărul Pratt s-a simțit mereu puțin „altfel”. Poate și de aceea, după absolvirea studiilor care îl pregăteau pentru o carieră administrativă, a ales o rută neașteptată: a plecat în Canada, a avut slujbe grele pentru a-și câștiga existența și ulterior s-a alăturat trupelor ambulante de teatru. Anii aceia, marcați de un efort fizic istovitor, i-au format atât disciplina, cât și rezistența fizică, trăsături care aveau să-l ajute enorm mai târziu, la Hollywood.
Pseudonimul „Boris Karloff” și l-a ales la începutul carierei, în perioada în care se reinventa profesional și personal. „Boris” i s-a părut exotic și memorabil, iar „Karloff”, după cum a mărturisit mai târziu, era inspirat parțial dintr-un nume de familie prezent în ramura maternă, dar și din dorința de a sugera o origine est-europeană misterioasă. Alegerea a generat numeroase confuzii: presa l-a considerat pentru o vreme rus, unii biografi l-au crezut ceh sau polonez, iar studiourile americane au decis să-l promoveze ca fiind „un străin enigmatic”.
În America anilor 1920, Karloff a apărut în numeroase filme mute, fără a obține un mare succes, însă destinul i s-a schimbat în 1931, când Universal Pictures i-a încredințat rolul lui Frankenstein (pentru care fusese selectat inițial Bela Lugosi).
Prima ecranizare a romanului Frankenstein, scris de englezoaica Mary Shelley, fusese realizată în 1910 de Thomas Edison Manufacturing Company, în regia lui J. Searle Dawley, şi are o durată de aproximativ 16 minute, dar a rămas puțin cunoscută pentru public și un timp a fost considerată pierdută.
Frankenstein-ul din 1931 l-a propulsat pe actorul englez în atenția întregii lumi, a fost un succes colosal pentru studiourile Universal și a devenit rapid unul dintre filmele definitorii ale genului horror. Publicul a fost fascinat de atmosfera gotică, de regia expresivă a lui James Whale și, mai ales, de interpretarea lui Boris Karloff, care a transformat monstrul într-o figură memorabilă. Pelicula a depășit așteptările de box office, consolidând poziția Universal ca lider al producțiilor de groază și deschizând calea unei serii întregi de continuări și adaptări.
Ulterior Boris Karloff a fost distribuit în „Mumia”, “Mireasa lui Frankenstein”, „Fiul lui Frankenstein” și alte producții de groază care i-au definit cariera, transformându-l într-un simbol al filmului horror clasic.
Relatările jurnaliștilor care au pătruns în culisele platourilor de la Hollywood îl înfățișau pe Karloff ca fiind un om blând, politicos, generos cu actorii tineri și profund devotat meseriei. Deși a fost căsătorit de șase ori, doar ultimele două mariaje i-au adus împlinirea sufletească.
Într-un interviu acordat în 1936 românului Henry Doru, producător de filme la Paris, Karloff mărturisea:
„- Toată lumea a recunoscut că „Frankenstein” este un film formidabil… Creația dumneavoastră este o adevărată capodoperă.
– Să nu exagerăm. În toate e vorba doar de multă muncă.
– Ce v-a făcut să vă specializați în filme de teroare?
– O, nu… teroare? Nu… sunt comice.
– Comice?
– M-am specializat în filme pe care dumneata le numești de «teroare», dar ele nu sunt altceva decât producții cu un subiect misterios, cu un erou teribil, un monstru. În primul rând, este o chestiune de înfățișare fizică. Nu știu de ce producătorii americani mă vor doar în astfel de filme. E adevărat, îmi plac, dar nu vreau să apar în fața lumii ca un căpcăun.
Boris Karloff, respectiv interpretul lui Frankenstein, este un bărbat de 48 de ani, înalt, cu părul argintiu și cu o expresie familiară celor care l-au văzut în filme. Dar asta nu-l împiedică să fie foarte vesel, plin de spirit și gata să râdă, ca un copil, de orice fleac. Să-l lăsăm însă pe Karloff să vorbească:
– Totul este o chestiune de pregătire. Mi se dă scenariul cu două luni înainte de începerea filmărilor. Studiez personajul o lună, mă documentez, apoi încep să-l întruchipez. Zi de zi corectez greșelile până când simt că este exact ce trebuie. Din acel moment încep să trăiesc personajul pe care l-am creat. Ajung să mă identific atât de mult cu el, încât chiar și pe stradă, fără să-mi dau seama, merg ca el, fac gesturile lui și, bineînțeles, bag spaima în trecători.
În primele zile, când studiam rolul lui Frankenstein și umblam pe stradă cu mișcări de automat, oamenii se dădeau într-o parte, crezându-mă nebun sau paralitic. Îmi dădeam seama de reacția lor și îmi prelungeam plimbarea tocmai pentru a o observa. Consider filmele de tipul Frankenstein niște filme comice, căci publicul trebuie să înțeleagă că totul este fantezie și înscenare artistică.
Mi s-a spus că, în România, filmul Frankenstein ar fi avut un efect nefast și că un copil ar fi murit de spaimă. Dacă este adevărat, regret sincer că, fără voie, am fost cauza unei asemenea nenorociri, cu atât mai mult cu cât visul meu a fost întotdeauna să fac filme pentru copii. Pe de altă parte, Frankenstein a avut și pentru mine un efect neplăcut, fiindcă de atunci primesc doar astfel de roluri…
În perioada următoare voi realiza cinci filme în America, două la Londra și unul la Paris.
– Cum găsiți Parisul?
– Sunt treizeci de ani de când n-am mai fost aici și de șase ani tot plănuiesc să vin cu soția mea în Europa. În sfârșit, iată visul împlinit.
– Mi s-a spus că sunteți de origine rusă. E adevărat?
– Nu știu de ce toată lumea îmi atribuie naționalitatea rusă. Nu pot contrazice o lume întreagă, dar adevărul este că nu sunt rus, ci englez. M-am născut pe coasta Mării Nordului. Se prea poate ca în familia mea să fi existat și ruși, dar eu sunt englez.
În California, la Hollywood, fiecăruia i se atribuie altă naționalitate. De pildă, s-a spus că Sylvia Sidney ar fi de origine română… se prea poate. Eu însă îi cunosc pe părinții ei, americani, care poartă numele Sidney. Există la Hollywood un artist care spune că s-a născut la București – Ed Robinson, creator al filmelor de gangsteri Little Caesar, The Whole Town’s Talking, The War Against Crime etc.
Între timp, în jurul nostru s-au strâns grupuri care comentau: „E filmul Frankenstein, dragă, nu vezi?” Deodată, Boris Karloff se ridică, ia expresia monstrului și se îndreaptă spre oamenii de pe trotuar, care rămân o clipă înmărmuriți. Urmează un ropot de aplauze și apoi… asta a fost de ajuns: două sute de persoane s-au năpustit spre el, întinzând obiecte și cerând autografe. Timp de o jumătate de oră nu s-a oprit din semnat și cine știe cât ar mai fi stat, dacă nu interveneam câțiva, cu toată forța.
Profitând de buna lui dispoziție — și, poate, ca o mică răsplată pentru că l-am „salvat” de mulțime — am obținut rândurile de mai sus pentru cititorii revistei Realitatea Ilustrată…” (august 1936)
Când nu se afla sub luminile reflectoarelor, Karloff participa la evenimente caritabile, înregistra povești pentru copii și susținea proiecte teatrale educaționale, o latură care contrasta cu faima lui de „maestru al groazei”.
Actorul britanic s-a stins din viață pe 2 februarie 1969, la vârsta de 81 de ani, lăsând în urmă, în afara celui dintâi chip al lui Frankenstein, o carieră impresionantă, cu peste 170 de filme, apariții la radio, televiziune și pe Broadway.
Astăzi, numele lui este sinonim cu începuturile genului horror, dar moștenirea sa este una dublă, pentru că a conturat un model vizual pentru monștrii din filme și, în același timp, a demonstrat că și cele mai terifiante personaje pot avea un sâmbure de umanitate dacă sunt interpretate cu inteligență și empatie.
