Edward G. Robinson, pe numele real Emanuel Goldenberg, s-a născut la Bucureşti, pe 12 decembrie 1893, şi a urmat şcoala în România până la vârsta de 10 ani, când familia sa – tatăl, mama şi cei şase copii – a emigrat în America. Probabil că micul Emanuel a fost un elev silitor, pentru că a ajuns pe băncile de la Columbia University, unde și-a luat licenţa în litere, cu gândul de a ajunge un onorabil profesor. Dar soarta a vrut altfel, pentru că în cercul amatorilor de teatru de la universitate şi-a descoperit vocaţia de actor.
Tânărul a obţinut prin concurs o bursă şi, după finalizarea studiilor, s-a înscris, în 1912, la Academia Americană de Artă Dramatică.
Un an mai târziu, Goldenberg, care adoptase pseudonimul Robinson, l-a transformat și pe Emanuel în Edward, fiindcă ambele sunau probabil mai anglo-saxon. În 1915 ajunsese un actor cunoscut pe Broadway, dar în timpul Primul Război Mondial a fost înrolat în cadrul flotei și repartizat la serviciul de informaţii, fiindcă vorbea curent franceza, italiana, germana, spaniola şi româna.
În 1919, după încheierea războiului, l-a interpretat pe Satin din “Azilul de noapte”, în 1925 a repurtat un mare succes în “Androcle şi leul” de G. B. Shaw, iar în anul 1927, la teatrul „Guild”, l-a jucat pe Smerdiakov în “Frații Karamazov”, spectacol pus în scenă de Jacques Copeau. În acel an a ajuns un autentic star al scenei, odată cu marele succes repurtat în rolul gansterului Nick Scarsi din piesa „The Racket”.
Edward G. Robinson a debutat în cinematografie în 1930, iar în anul următor a cunoscut un nou triumf într-un rol de gangster din filmul lui Mervyn Le Roy, “Micul Caesar”.
De atunci înainte creaţiile sale s-au succedat într-un ritm vertiginos, în filme girate de regizori precum John Ford, William Wellman, Orson Welles sau John Huston, alături de cei mai celebri actori ai Hollywood-ului. Între 1930 și 1950, de exemplu, a jucat în aproape 60 de filme, adică o medie de trei pe an.
Era considerat actor inteligent, cult şi sensibil, reușind să întruchipeze personajele cele mai diferite ca psihologie şi comportament, oferindu-le deopotrivă vigoare şi autoritate.
Edward G. Robinson s-a reîntors pe meleagurile bucureştene de mai multe ori, la fiecare revenire în țară oferind cu multă bucurie interviuri gazetarilor români:
„Filmele cu gangsteri mi-au făcut o oarecare popularitate în lumea adevăraţilor gangsteri. Am primit numeroase scrisori de la gangsteri cunoscuți, scrisori de felicitare, dar şi de ameninţare, dându-mi oarecari lămuriri asupra mentalităţii lor. Aceste lămuriri mi-au fost de mare folos. Am multe relaţiuni cu adevăraţii gangsteri, nu vreau însă să se creadă că sunt un „vrai de vrai”…
— Vă mai aduceţi aminte de Bucureşti?
— Cum nu… Calea Văcăreşti, Dudeşti… strada Bradului… O coincidenţă nostimă. Când eram copil, mă jucam adesea cu camarazii mei de-a „hoţii şi gardiştii”… Devenisem temut prin loviturile de pumni ce le dădeam, devenisem un fel de spaimă a cartierului… bineînţeles printre copii. Cine se gândea atunci că voi deveni în filme tipul reprezentativ al gangsterilor pe care, pe vremea mea, îi numeam pur şi simplu hoţi? Cine se gândea atunci că astăzi voi face uz de pumni ca acum 33 ani, când umpleam strada şi maidanurile cu strigătele noastre…
— Mai aveţi rude în ţară?
— Nu, am avut un frate care a murit în timpul războiului în armata română. Ca încheiere trebuie să vă fac o destăinuire… Numele meu nu este Edward G. Robinson, ci Edy Goldenberg, născut în cartierul Dudeşti în Bucureşti… Scrieţi în revista dumneavoastră, pe care aş dori să o primesc regulat, că n-am uitat pe prietenii mei din copilărie şi acei ce-şi reamintesc sau au cunoscut acum 33 ani la şcoala „Carolina şi Jacob Loebel” pe un oarecare Edy Goldenberg să ştie că el este astăzi Edward G. Robinson.
Spuneţi că n-am uitat româneasca şi că la New-York am mulţi prieteni români. Mulţumesc revistei „Realitatea Ilustrată” pentru marea onoare ce-mi face de a se ocupa de mine, în acelaşi timp mulţumesc publicului pentru atenţia cu care înconjoară filmele mele…”
*** Realitatea ilustrată, 1936
„Puțini sunt actorii care şi-au întemeiat o strălucită carieră cinematografică pe roluri negative. Printre ei se numără şi Edward G. Robinson, nume legat de un gen prin excelenţă american, filmul cu gangsteri sau „filmul negru“. Alături de James Cagney şi de Paul Muni, interpretul de origine română a fost protagonistul unor pelicule inspirate de tulburata perioadă a crizei economice din anii ’30. Primul film vorbitor al acestui gen a fost „Micul Caesar” (1930) de Mervin Le Roy, poveste cinematografică apreciată pentru interpretarea lui Edward G. Robinson, care a intrat cu acest prilej în rândul starurilor hollywoodiene de prim rang.
Moda timpului cerea consecvenţă faţă de imaginea aducătoare de succes şi rolul, mai precis unul din rolurile din „Tot oraşul vorbeşte” (1934) de John Ford, a fost construit pe date asemănătoare. Actorul apărea în dublă ipostază: juca un şef cinic de bandă şi un vagabond care îi seamăna izbitor, o „sosie“ care provoacă ciudate confuzii.
Acuzate de prea multă violenţă, dar apreciate pentru realismul lor, criticate pentru zugrăvirea unor atrocităţi și lăudate pentru autenticitatea tipologiilor, filmele cu gangsteri au meritul de a analiza lucid ambianţa socială a epocii. Acuitatea observaţiilor sociale s-a diminuat în anii ’40, când „filmul negru“ a cunoscut unele transformări.
Eroului negativ i s-au făcut unele retuşuri, a căpătat o aură romantică şi mult farmec și a fost întruchipat de actori ca Humphrey Bogart. Deşi a apărut împreună cu acesta în „Key Largo”, filmul din 1948 al lui John Huston, Edward G. Robinson nu şi-a modificat integral genul de „dur“ lansat în “Micul Caesar”. Cu timpul i s-au încredinţat însă si altfel de roluri.
Unul dintre cele mai emoţionante a fost cel din “Două săptămâni în alt oraş” (1962) de Vincente Minnelli, unde întruchipa un regizor la zenitul carierei, trăind dramatic o criză de creaţie.
Cu subtilitate şi inteligenţă, actorul sugera sacrificarea vieţii personale a oamenilor din cinematografie şi relaţiile dintre membrii echipei de filmare. Printre zecile de roluri ale carierei lui Edward G. Robinson se numără şi destule de plan doi, în care s-a făcut apel la prezenţa sa pentru suplinirea unor date dramaturgice, cum ar fi „Bunul meu vecin Sam” (1964). Destinul a vrut însă ca ultimul lui film, turnat cu câteva luni înaintea morţii (petrecută în ianuarie 1973), să îi ofere una dintre cele mai impresionante partituri. Este vorba despre rolul din „Soylent Green”, regizat de Richard Fleischer, un science-fiction adresat prezentului.
Victimă a dezechilibrului ecologic, lumea viitorului imaginată de acea parabolă cinematografică îşi hrănea locuitorii cu hrană sintetică, iar oamenii se mirau la vederea plantelor crescute în seră. Unul dintre ei, interpretat de Robinson, are o ultimă dorinţă: să vadă un film cu flori, insecte, copaci şi animale aparţinând trecutului nepoluat. Eroul moare, la finalul vizionării, cu imaginea unui Pământ înfloritor”.
Edward G. Robinson, copilul din Mahalaua Dudești ajuns vedetă la Hollywood, a încetat din viață pe 26 ianuarie 1973, din cauza unui cancer de vezică, la Spitalul Cedars Sinai din Los Angeles. Serviciul funerar a fost efectuat la Temple Israel din Los Angeles, în prezența a peste 1.500 de prieteni ai lui Robinson. Trupul actorului a fost apoi transportat la New York și a fost înmormântat într-o criptă din mausoleul familiei la cimitirul Beth-El din Brooklyn.
