Peter Seamus O’Toole s-a născut la 2 august 1932 la maternitatea Spitalului Universitar St James din Leeds și a fost fiul Constancei Jane Eliot, o asistentă medicală scoțiană, și al lui Patrick Joseph O’Toole, jucător de fotbal. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, băiatul a fost înscris pentru o perioadă de șapte sau opt ani la o școală catolică, St Joseph’s Secondary School. Avea să spună mai târziu: “Am fost speriat de călugărițe: întreaga lor negare a feminității – rochiile negre și părul tuns scurt – a fost atât de oribilă, atât de înspăimântătoare experiența”.
După terminarea școlii, O’Toole a devenit jurnalist și fotograf la publicația Yorkshire Evening Post, apoi a fost încorporat în Marina Regală. După satisfacerea stagiului militar, a urmat cursurile Academiei Regale de Artă Dramatică (din 1952 până în 1954), după ce fusese inițial respins de școala de teatru Abbey Theatre din Dublin pentru că nu vorbea limba irlandeză. În timp ce studia la RADA, la începutul anilor 1950, s-a implicat activ în protestele împotriva războiului din Coreea și mai târziu, în anii ’60, a fost un adversar al războiului din Vietnam.
În 1959, actorul s-a căsătorit cu actrița galeză Siân Phillips, cu care a avut două fiice: Kate și Patricia. Cuplul a divorțat în 1979, iar ea avea să mărturisească mai târziu că O’Toole a supus-o la cruzime mentală, alimentată în mare parte de alcoolismul de care actorul suferea, și că a fost victima unor crize de gelozie extremă atunci când l-a părăsit în cele din urmă pentru un bărbat mai tânăr. Peter O’Toole a început după aceea o relație cu modelul Karen Brown, cu care a avut un fiu, Lorcan O’Toole, născut în martie 1983, când actorul avea cincizeci de ani.
Primele lui apariții au fost mici roluri în piesele lui Shakespeare și au trecut mulţi ani până când, în 1962, spectatorii l-au descoperit în “Lawrence al Arabiei”. ”Prima lui apariţie pe ecran în „Lawrence al Arabiei” a fost aproape incredibilă. În jurul debutantului de 27 de ani a fost adusă bateria grea — mari personalităţi ale ecranului, ca subtilul Sir Alec Guinness şi vigurosul Anthony Quinn, sau „frumoşi” ca Omar Sharif. Ei au fost pulverizaţi, atomizaţi de incandescenţa acestui zeu blond al pustiului, fără îndoială că primul cuvînt care le-a venit în minte celor ce l-au văzut a fost „fascinaţie”. Ochii albaştri au hipnotizat criticii, publicul larg şi pe esteţi. Pe toţi. Cum? Prin ce dozaj alchimic? Printr-un straniu aliaj de foc şi gheaţă, de frenezie şi calcul”, scria atunci revista Cinema.
Următoarele filme l-au proiectat din ce în ce mai sus, spre vârful piramidei, de unde privea lumea ca pe o imensă sală de spectacol.
Se spunea despre el că admiraţia spectatoarelor îl agasează, dar acest lucru nu l-a oprit să-și facă nouă operaţii estetice, una la nas și opt la ochi, că noapte de noapte colinda localurile pentru că suferea de insomnii şi că singurul om care-l putea ține din scurt era secretarul lui, denumit de actor «guvernantă», pentru că îl supraveghea în permanență.
O boală severă aproape i-a pus capăt vieții la mijlocul anilor ’70. Din cauza excesului de alcool a început să aibă dureri severe de abdomen și a fost diagnosticat inițial greșit cu hepatită, ca ulterior să afle că era afectat de cancer. A suferit o intervenție chirurgicală în 1976 pentru a i se extirpa pancreasul și o mare parte din stomac, a devenit dependent de insulină, dar în cele din urmă și-a revenit și s-a întors pe platourile de filmare.
Peter O’Toole s-a retras din activitate în iulie 2012 și a încetat din viață pe 14 decembrie 2013, la Spitalul Wellington din St John’s Wood, la vârsta de 81 de ani, fiind incinerat, conform dorințelor sale, la Crematoriul Golders Green din Londra.
A fost nominalizat de opt ori la Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal, prima dată pentru rolul lui T. E. Lawrence în Lawrence al Arabiei, în 1962, dar nu a reușit niciodată să câștige premiul. Au urmat, pe rând, nominalizările pentru rolurile din Becket (1964), The Lion in Winter (1968), Goodbye, Mr. Chips (1969), The Ruling Class (1972), The Stunt Man ( 1980), My Favourite Year (1982) și Venus (2006). În 2002, Academia i-a acordat cu un premiu onorific pentru întreaga carieră, recunoscându-i astfel contribuția sa la cinematografia mondială.
Surse foto:
IMDb
