HomeOameni care au intrat în istorieFeministe și activisteVéra Obolensky, “Prințesa Nu-Știu-Nimic-Despre”

Véra Obolensky, “Prințesa Nu-Știu-Nimic-Despre”

Véra Obolensky s-a născut pe 11 iulie 1911, la Balla, tatăl ei fiind Apollon Apollonovici Makarov, membru al înaltei societăți ruse, viceguvernator al regiunii Baku din Azerbaidjan. În 1920, în timpul Războiului Civil Rus, familia a emigrat la Paris, Vera a primit un pașaport Nansen, eliberat de Liga Națiunilor Refugiaților Apatrizi, și, după ce a încheiat școala, a lucrat ca model pentru mai multe case de modă, apoi a fost secretara industriașului Jacques Arthuys, care deținea o companie de materiale de construcții.

Tânăra s-a căsătorit în 1937 la Catedrala Aleksandr Nevski din Paris cu prințul Nicolae Alexandrovici Obolensky, care era fiul fostului guvernator al orașului Sankt Petersburg și deținea proprietăți importante în Nisa. După căderea Franței, în iunie 1940, mai multe organizații au început activități în sprijinul deținuților aflați în lagărele din regiunea Parisului pentru a aranja evadări sau pentru a recruta luptători în mișcarea de rezistență. Jacques Arthuys a preluat curând comanda unei astfel de organizații, pe care a condus-o de la domiciliul său de pe bulevardul Victor Hugo, ajutat de Vera Obolensky, care îi era secretară.

 

În decembrie 1940, Arthuys a unit grupul său cu cel al lui Maxime Blocq-Mascart, iar Vera Obolensky, numită Vicky de prieteni, a preluat controlul secretariatului central al mișcării care, în primăvara anului 1941, și-a schimbat numele în Organizația Civilă și Militară (OCM).

Șeful ei, Jacques Arthuys, a fost arestat pe 21 decembrie 1941 și avea să fie ucis doi ani mai târziu de naziști, iar comanda grupului de rezistență a fost preluată de colonelul Alfred Touny. Vera Obolensky a continuat să conducă secretariatul central al OCM-ului și a asigurat legătura între membrii grupării, a colectat rapoarte și a menținut corespondența secretă.

Avea o memorie extraordinară și, din acest motiv, nu a trebuit niciodată să noteze o adresă, un nume sau o parolă. Misiunea ei era să strângă informații primite de diverși colaboratori de la ofițerii germani care își petreceau serile la petreceri și să le transmită apoi la Londra.

 

Potrivit celor care au cunoscut-o, Vera era deosebit de inteligentă, avea o memorie extraordinară și un devotament absolut față de cauza Rezistenței franceze, precum și capacitatea de a rămâne calmă în cele mai dificile situații.

Rusoaica a fost arestată pe 16 decembrie 1943 de la domiciliul prietenei ei, SofIa Nossovitch, o altă membră a OCM, care locuia pe strada Saint-Florentin. A fost ridicată de echipa lui Rudy de Mérode, care lucra pentru Gestapo, a fost interogată timp de mai multe zile și a fost nevoită să inventeze multe povești pentru a-și proteja colegii de luptă. Și-a câștigat astfel supranumele de “Prințesa Nu-Știu-Nimic-Despre”. Prietena ei, Sofia Nosovitch, arestată în aceeași zi, a fost torturată cumplit, a cerut milă și a reușit să supraviețuiască războiului fiind transferată într-un lagăr de muncă.

 

Vera nu a fost torturată. A fost trimisă în judecată sub acuzația de trădare într-un tribunal militar din Arras în mai 1944 și a fost găsită vinovată. Tânăra a fost condamnată la moarte și, deși i s-a propus, a refuzat să semneze o “cerere de îndurare”. În cele din urmă a fost deportată în Germania, mai întâi în închisoarea Moabit din Berlin și apoi în închisoarea Barninstrasse.

A fost ghilotinată în penitenciarul din Charlottenburg în ziua de 4 august 1944, iar corpul ei a fost trimis laboratorului doctorului Hermann Stieve, șeful Institutului de Anatomie de la Universitatea din Berlin, care studia efectul stresului și factorii mediului asupra sistemului reproductiv al femeilor și nu a mai fost niciodată găsit. Prințesa avea doar 33 de ani.

Prințul Nicolae Alexandrovici Obolensky, soțul Vérei, și el membru al Rezistenței, a fost arestat și deportat, iar când s-a întors din lagărul de concentrare Buchenwald, a scris o carte în memoria soției sale. Imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial familia lui a trăit ceva mai bine decât ceilalți exilați ai aristocrației ruse datorită proprietăților pe care le avea la Nisa. Prietenii lui Nicolae glumeau spunând că el este singurul emigrant rus care putea călători cu taxiul în loc să conducă un taxi. Nu s-a recăsătorit niciodată, iar în martie 1963 a devenit preot la Catedrala Alexander Nevsky, fiind cunoscut sub numele Pere Nicholas.

Latest comment

leave a comment