Bășica lui Vodă Caragea și rămăşagul de 10.000 de taleri

Cu peste două secole în urmă, pe vremea lui Vodă Caragea, au poposit în Bucureşti „nişte nemţi” care aveau să uimească lumea cu ceea ce urma să facă: susţineau că “bășica” pe care o dețineau se poate ridica singură spre cer şi aceasta deoarece vor pune înăuntrul ei un gaz mai uşor decât aerul. Vodă Caragea, căruia i s-a cerut permisiunea pentru această… demonstraţie, a fost de acord, dar pentru că nu credea în spusele nemţilor, a făcut un rămăşag cu ei, punând ca miză 10.000 de taleri dacă băşica nu se va înălţa, iar nemţii urmau să-I dea 20.000, dacă se va ridica de la pământ.

În sfârşit, în ziua mult-aşteptată, duminică, 9 iunie 1818, Vodă cu întreaga familie, inclusiv Domnița Ralu, fiica sa, boieri, târgoveţi și un număr foarte mare de localnici – femei, bărbaţi, copii – aveau să privească uimiţi cum “bășica” s-a ridicat singură în sus, tot mai sus, de abia mai putea fi zărită.

Vodă Caragea pierduse rămăşagul, dar se pare că nu i-a părut deloc rău, deoarece, pe lângă cei 10.000 de taleri, a dat și un mare ospăţ în cinstea câştigătorilor.

“Bășica lui Caragea” era primul balon lansat în Bucureşti şi s-a ridicat, după cum atestă documentele vremii, din vechea Curte Domnească sau din Dealul Spirii şi a căzut departe, spre satul Căţelu.

Primul montgolfier (nume provenit de la frații Joseph-Michel și Jacques-Étienne Montgolfier) a avut forma unei sfere cu diametrul de 8 m și a fost confecționat din pânză de Brașov. Informațiile din epocă spun că, pentru a fi umplut cu aer cald, au fost arse 5 vedre (76 de litri) de spirt.

Cei dintâi oameni care au vrut să cucerească văzduhul nu intenţionau să străbată mai repede distanţele, ci voiau doar să se ridice sus, tot mai sus, asemenea păsărilor. Primul balon al fraţilor Montgolfier s-a ridicat în 1783 deasupra Parisului, rămânând în aer timp de zece minute. Câteva decenii mai târziu, în 1804, marele fizician şi chimist francez Joseph-Louis Gay-Lussac s-a înălţat cu balonul construit de el la 7.000 metri, iar în 1862, doi englezi — Glaisher şi Coxwell — au atins altitudinea de 11.000 metri. În 1875, trei francezi au ajuns cu balonul lor la o înălţime şi mai mare, dae numai unul dintre ei s-a întors viu din călătorie.

Oamenii au vrut mai târziu să răpească vântului dirijarea baloanelor și au aşezat în balon mai întâi maşina cu aburi, apoi motorul cu benzină. Aşa s-a născut dirijabilul şi, o dată cu el, posibilitatea de sporire a vitezei maşinilor zburătoare.

Zepelinele construite de germani în timpul Primului Război Mondial au reuşit să atingă viteza de 120 km pe oră, dar s-au dovedit a fi mijloace de zbor imperfecte. Pe 2 octombrie 1930, uriaşul dirijabil englez R-101 a explodat şi toţi pasagerii săi au murit. Zepelinul german Hindenburg (ZR-III), care făcea curse regulate între Europa şi America, a explodat şi el în 1937, deasupra New York-ului, lăsând în urmă 35 de victime (13 pasageri și 22 de membri ai echipajului din cei 97 care se aflau la bord).