HomeMonarhieMetrese, curtezane și amante celebreCuibul de la Neuilly, destăinuiri senzaționale

Cuibul de la Neuilly, destăinuiri senzaționale

Neuilly
DS TW

Carol, născut Principe de Coroană al României, trăiește împreună cu mine în exil, într-o mahala a Parisului, într-o modestă villa din Neuilly.

O serie interminabilă de dușmani, cărora nici prin gând nu le poate trece suferința mea, îmi amărăsc zilele, fără niciun fel de scrupul. Mă numesc pretudindeni Magda Lupescu, evreica cu păr roșu. Modestul nostru cămin l-au botezat “Casa misterioasă a unei legături nepermise”.

Ca și când toate acestea nu ar fi de ajuns pentru zdruncinarea liniștii mele, dușmanii mei mai cuteaază a spune că, în căminul nostru, se complotează împotriva intereselor României.

Doamne, Doamne, ce grozăvie! Carol și cu mine acuzați că complotăm contra intereselor țării noastre.

Neuilly

Pentru villa pe care o ocupam in Neuilly, plătim o chirie anuală de opt sute de mii de franci. Este o casă simplă și era parțial mobilată când am cumpărat-o noi. Restul am mai completat cu cărți, tablouri, bibelouri, diverse lucruri din vechiul meu menaj și un pian mare.

Am mai brodat un șal cu motive românești, șal pe care l-am așezat deasupra pianului, iar în diferite locuri am așezat fotografii ale Reginei Maria, ale Regelui Ferdinand, ale Regelui Nicolae, ale Prințului Nicolae. Mai avem în odaia de dormit doi canari care ne înveselesc cu cântecele lor.

Villa noastră se află situată în fundul curții, de pe Bulevardul Binneau. Despărțirea dintre trotuar și grădină este făcută printr-un zid de piatră. Villa se compune dintr-un salon, o bibliotecă și o sufragerie, toate la parter. La etaj avem un apartament compus din șapte camere. În spatele villei avem bucătăria și alte dependințe.

Veniturile lui Carol se compun din produsul imobilelor, castelelor și moșiilor sale, pe care le-a moștenit de la unchiul și tatăl său. Aceste venituri i se trimit lunar din București.

Ne culcăm de regulă foarte târziu, așa că nu ne sculăm tocmai de dimineață. Dejunul îl luăm în camera mea și se compune din cafea cu lapte, cozonac și fursecuri. După dejun urmează toaleta, după care primim vizitatorii sau facem câte o plimbare călare la Bois de Boulogne. În vara trecută obișnuiam să jucăm tenis. Anul acesta, însă, lipsindu-ne energia necesară, nu mai facem acest sport.

La instalarea noastră de la Paris, primeam vizite foarte puține. De un timp încoace, vizitele s-au înmulțit. Primim cu plăcere oaspeții, printre care se află mulți aviatori români, prieteni personali ai lui Carol. Ades primim oaspeți la masă. Bineînțeles, din numărul restrâns de prieteni care nu ne vin în casă spre a ne critica apoi sau a ne spiona. Printre acești buni prieteni care ne iubesc cu adevărat, se află un foarte cunoscut scriitor francez, un deputat al Parlamentului francez și cunoscuta artistă româncă Elvira Popescu.

Neuilly

Seara ne distrăm jucând cărți. De regulă jucăm bridge până târziu noaptea.

În discuțiile noastre nu amestecăm niciodată politica. De când Carol a fost îndepărtat de familia sa, nu poate suferi discuțiunile politice.

Cei ce nu-l cunosc și-l cred pe Carol rece, sfidător și încăpățânat, ar trebui să-l vadă serile, în casa lui, ce fericit se simte! Ar trebui să-l vadă cât de primitor este, cât își iubește de mult prietenii și cum caută prin toate mijloaacele să nu-i supere cu grijile ce-l obsedează.

Ceea ce cu adevărat îi lipsește lui Carol este mama sa iubită. Uneori mă văd silită să-l tratez ca pe un copil. În astfel de momente mă cred într-adevăr mama sa și încerc să-i îndrept gândul spre lucruri care să nu-l îndurereze.

Neuilly

Este bun și ascultător. Nu mi se împotrivește, își schimbă gândurile, își descrețește fruntea și încearcă să zâmbească.

Aceste încercări ale mele de a-l distrage de la tot ce l-ar putea mâhni, încercări totdeauna izbutite, au dat naștere născocirilor despre influența mea nefastă asupra sa.

Nu este oare ceva firesc ca o femeie care este devotată trup și suflet unui bărbat să caute a-l distra de la tot ce l-ar putea îndurera?

 

sursa: Memoriile doamnei Elena Lupescu: Aventura de dragoste cu fostul principe moștenitor Carol. Destăinuiri senzationale, 1928

DS TW
Latest comment
  • Mulțumesc pentru articol, interesant, chiar nu stiam amănunte..

leave a comment