HomeRăzboaie și revoluțiiPrimul Război MondialCum s-a decis neutralitatea României în 1914. Sacrificiul regelui Carol I

Cum s-a decis neutralitatea României în 1914. Sacrificiul regelui Carol I

Neutralitatea

În ziua în care Germania a declarat război Franței, pe 21 iulie (stil vechi)/ 3 august 1914, regele Carol I a convocat în sala de muzică de la Castelul Peleș din Sinaia Consiliul de Coroană care trebuia să ia o decizie crucială: intră sau nu România în război și, dacă decizia va fi pozitivă, de partea cui se va poziționa țara. Lista completă a participanților este consemnată în documentele epocii: regele Carol I, principele moștenitor Ferdinand, Ion I.C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri, Mihail Pherekyde, președinte al Adunării Deputaților, Theodor Rosetti, fost prim-ministru, Petre P. Carp, fost prim-ministru și președintele Partidului Conservator, Alexandru Marghiloman, Ion Lahovari, Ion C. Grădișteanu, Take Ionescu, Constantin G. Dissescu, Constantin Cantacuzino-Pașcanu, Vasile Morțun, Alexandru Radovici, Emanoil Porumbaru, Alexandru Constantinescu, Constantin Angelescu, Emil Costinescu, Ion Gheorghe Duca și Victor Antonescu.

Neutralitatea

Regele își dorea, și era aproape sigur că va obține, aprobarea Consiliului pentru ca țara să intre în război alături de Germania și Austro-Ungaria, dar singurul său aliat a fost P. P. Carp. Întâlnirea Consiliului de coroană este redată amănunțit de I. G. Duca, cu detalii care recompun cu exactitate nu doar discursurile participanților, ci și atmosfera generală în care s-a desfășurat acesta: “În mijlocul sălii de muzică se așezase o masă acoperită cu tradiționalul postav verde, o masă mai mult pătrată decât dreptunghiulară, iar în mijlocul ei stăteau suprapuse, legate în piele verde și în marochin roșu, tratatele, vestitele și misterioasele tratate”. Memorialistul face o descriere a stării de spirit, insistând pe dramatismul momentului: “O tăcere mormântală. Aveam senzația că o greutate apasă peste noi și ne înăbușea. Gravitatea hotărârilor de luat dădeau momentului o firească emoțiune și o improductibilă solemnitate. După un schimb de priviri mute, Regele Carol a rupt chinuitoarea tăcere. Era congestionat și vădit emoționat, făcea însă neascunse sforțări ca să nu trădeze zbuciumul sufletului său. Ne-a spus în românește că, având în vedere însemnătatea chestiunii asupra căreia avem să ne pronunțăm în numele poporului român, ne cere voie să nu rostească, ci să citească părerile lui, pentru a da cugetării toată preciziunea.”

Neutralitatea
I.G. Duca, Amintiri politice, Colecția “Memorii și mărturii”

Acesta este momentul în care politicienii români aflați la Castelul Peleș au aflat pentru prima dată în mod oficial, chiar din gura regelui, de existența tratatelor care legau România de Tripla Alianță și au ascultat argumentele suveranului care a explicat pe îndelete că eventuala decizia de a părăsi pactul înseamnă a da cu piciorul „beneficiilor a treizeci de ani de muncă și de roade”. În plus, suveranul a făcut apel la simțul demnității și al onoarei: “E și o chestiune de demnitate pentru noi să ne respectăm iscălitura”.

Conservatorul Petre P. Carp, care se va dovedi singurul susținător al suveranului: “Nu putem rămâne neutri nici din punct de vedere moral, nici din punct de vedere material. (…) Care este interesul poporului român? Să triumfe slavismul sau să triumfe germanismul? Evident, germanismul! Izbânda slavismului ar fi moartea noastră!”

Alexandru Marghiloman a reușit, în mijlocul discuțiilor despre onoarea de a respecta un tratat asumat de rege în numele statului român, să aducă o interpretare juridică reală a textului, explicând celor prezenți că România nu era obligată, conform articolului 2, să intevină decât în cazul în care aliații ar fi fost atacați, așadar, nu este un casus foederis, căci aliații României au atacat primii. Un argument în plus adus în dezbatere a fost atitudinea opiniei publice care ar fi fost profund jignită în sentimentul național dacă decizia ar fi fost intrarea în război alături de Tripla Alianță, așa că politicianul a pledat în favoarea unei neutralități prudente. Opinia lui Margiloman a fost susținută de discursul ferm în favoarea neutralității al lui Ion Lahovary.

Conservatorii democrați, prin vocea lui Take Ionescu, s-au exprimat și ei în favoarea neutralității, susținând ideea că situația nu este un casus foederis și că, în acest caz, este vorba despre lupta dintre germanism și slavism.

Premierul Ion I.C. Brătianu a vorbit, la final, în numele Guvernului: “Noi cerem ca România să rămână neutră. Tratatul nu ne obligă. România nu ar putea admite să ia armele într-un război a cărui cauză este tocmai nimicirea unei națiuni mici. Nu se poate face un război când acest război nu este aprobat de conștiința națională”, făcând, în discursul său lung, apel la voința poporului, la idealul național al românismului, la soarta românilor de peste munți, dar încercând, totuși, să îl protejeze pe bătrânul rege de cuvinte prea dure.

În scurt timp spiritele s-au încins, a început un duel verbal între Brătianu și P. P. Carp, iar când situația părea mai tensionată, ca într-o tragedie greacă, povestește I. G. Duca, în camera de consiliu a intrat un lacheu care i-a înmânat premierului Brătianu o telegramă: era știrea neutralității Italiei, și ea membră a Triplei Alianțe, care alesese calea temporizării deciziei de a intra în război.

Regele Carol I, deși ar fi putut să ia singur decizia, a preferat să se supună voinței majorității: “Constat că reprezentanții țării aproape în unanimitate au cerut neutralitatea României. Ca rege constituțional, mă supun votului dumneavoastră. Mi-e frică însă că prestigiul țării va ieși micșorat din ședința de azi și mă tem că ați luat o hotărâre de care România se va căi în viitor”.

După ce hotărârea a fost trimisă la Berlin și la Viena, tensiunea a devenit și mai puternică, pentru că reacția celor două puteri aliate putea fi, cel puțin la nivel de declarații, foarte dură. I.G. Duca spune însă că situația nu era văzută atât de dramatic precum se temuseră politicienii de la București în telegramele aproape identice trimise în România: “Aliații noștri regretau hotărârea, însă nu se revoltau, nici nu amenințau, sperau că mai târziu totuși vom lupta alături de ei”.

Neutralitatea

Răspunsul a fost o gură de aer proaspăt pentru regele Carol I care a considerat că onoarea sa de militar este salvată, iar Ion I.C. Brătianu a răsuflat ușurat pentru moment, deși nu după mult timp va fi asaltat de presiuni din toate părțile. Pe de-o parte se situau reprezentantul Legației ruse la București, Stanisłav Koziell Poklewsky și Jean Camille Blondel, ministrul plenipontențiar al Franței, ambii foarte insistenți, iar pe de altă parte contele Ottokar Czernin, ambasadorul Austro-Ungariei la București și contele Waldhausen, cel al Germaniei, iar presiunile diplomatice se exercitau la nivelul tuturor liderilor politici, nu doar la cel al miniștrilor liberali.

Sursa:

I.G. Duca, Amintiri politice, Colecția “Memorii și mărturii”, Editura Jon Dumitru Verlag, 1982, Munchen

No comments

leave a comment