Domnița Bălașa Brâncoveanu, martoră la decapitarea tatălui său

Bălaşa a fost cea de-a șasea fiică a lui Constantin Brâncoveanu si a doamnei Marica și s-a născut in anul 1693. Ajunsă la varsta de 15 ani, a fost măritată, la dorința domnitorului, cu Manolache Lambrino San Chirita Andronache Rangavi, care provenea dintr-o famile de origine greacă, fiind fiul marelui arhivar al Patriarhiei din Constantinopol. Bărbatul a fost ridicat, după nunta cu fiica lui Brâncoveanu, la demnitatea de mare ban al Craiovei și ispravnic al scaunului Bucureștilor.

Intrat în dizgrația sultanului Ahmed al III-lea, domnitorul a pierdut în 1714 tronul Țării Românești. Capugiul Mustafa-aga, unul dintre cei mai vechi prieteni ai lui, a fost trimis la București, fiind primit în marea sală de audiență. Scena a fost descrisă de Anton Maria Del Chiaro, care era secretar domnesc și care a povestit că trimisul sultanului i-a spus că regretă că îi aduce o știre proastă, dar trebuie să se supună voinței Înaltei Porți. Mustafa-aga a scos apoi o năframă de mătasă neagră și a pus-o pe umărul domnitorului spunându-i: “mazil”.

Brâncoveanu a fost închis sub pază în sala de audiență, iar Mustafa-aga le-a citit boierilor firmanul prin care fostul domn și întreaga sa familie erau declarați haini, apoi au fost sigilate tezaurul public și cel privat, a doua zi toți membrii familiei fiind duși la Constantinopol.

Bălaşa nu ştia în acel moment nimic din ceea ce se întâmpla la București, pentru că se afla împreună cu Manolache Lambrino în capitala Imperiului Otoman, pentru a aranja nunta fratelui mai mic, Radu, cu Anna, fiica lui Antioh Cantemir.

Când vestea mazilirii s-a răspândit la Constantinopole, domniţa se afla la biserica Patriarhiei pentru a asista la Sfânta Liturghie, iar la ora prânzului, când s-a întors acasă, și-a găsit odăile pline de ieniceri care i-au confiscat toată averea, obiecte, bijuterii și bani. Femeia a fost dusă apoi la închisoarea femeilor, Ceauş Emini, unde turcii au torturat-o zile în şir pentru a afla unde sunt ascunse bogățiile tatălui ei, în timp ce soțul ei a fost încarcerat la Bașbachi Culi, închisoarea “debitorilor” sultanului.

Aici, în închisoare, Bălaşa și-a întâlnit mama, pe Marica Brâncoveanu. După câteva luni de detenție, cele două au fost obligate să asiste, în ziua de 15 august 1714, la cumplita ucidere a lui Brâncoveanu şi a celor patru băieți ai săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei. După moartea tatălui şi a fraţilor, Bălaşa a rămas în continuare sub robie, ajungând în cele din urmă la închisoarea Bostangi Başa, unde a rămas timp de şapte luni.

Fiica domnitorului a fost eliberată după ce a fost plătită răscumpărarea pe care o ceruseră oamenii sultanului, a trăit apoi pentru un timp în exil la Kutias, în Caucaz, și de-abia în noiembrie 1716 Bălașa Brâncoveanu și mama ei au reuşit să se întoarcă în Țara Româneacă.

Ajunsă acasă, a ridicat împreună cu soţul ei, Manolache Lambrino, o casă de locuit, apoi a înfiinţat o şcoală, o pus piatra de temelie pentru mică biserică “pentru întreținerea căreia a hărăzit pentru vecie cu hrisov domnesc 13 moșii, 2 vii, 5 locuri embaticare și o prăvălie” şi pentru un azil de bătrâni, ambele amplasate în apropierea reședinței sale. Pentru că nu a avut copii, Bălașa și-a donat întreaga avere instituțiilor de binefacere înfiinţate de ea, iar după moartea soțului, a luat decizia construirii unei noi biserici, noul lăcaș de cult fiind finalizat în 1753. Bălașa Brâncoveanu a încetat din viață un an mai târziu, la vârsta de 59 de ani.

“Domnița ce-a răposat

Supt piatra aceasta s-au îngropat.

Bălașa au fost numită,

Cu neam mare ‘mpodobită,

Lui Manolache gătită…

Dumnezeu s-o odihnească,

Cu drepții să locuiască!”, scria pe marmura mormântului.

La cutremurul din 1838, biserica ctitorită de Domniţa Bălaşa a fost grav deteriorată, așa că s-a luat decizia dărâmării ei, dar pe aproximativ acelaşi loc s-a construit un al treilea lăcaș de rugăciune, ce a fost ridicat prin strădania Saftei Brâncoveanu, cea care a fondat și Spitalul Brâncovenesc.

Noua clădire nu a rezistat decât 40 de ani, pentru că fusese construită pe un teren inundabil, astfel că între anii 1881 și 1885 a fost zidită actuala biserică “Domniţa Bălaşa” în interiorul căreia, între pronaos și naos, pe partea dreaptă, se află mormântul domniței Bălașa.

În ziua în care au început lucrările de construcție, de față au fost chiar Regele Carol I și Regina Elisabeta și, cu această ocazie, sub „piatra fundamentală” s-a zidit un cilindru în care au fost puse câte o monedă din fiecare emisie a vremii și ziarele tipărite în acea zi.

În memoria fiicei domnitorului martir a fost ridicat în anul 1884 un monument funerar din marmură albă, “Întristarea”, operă a sculptorului Ion Georgescu. Tot aici se află și mormântul domniței Zoe Brâncoveanu, soția domnitorului Gheorghe Bibescu, al cărei monument funerar a fost realizat de sculptorul francez Jules Roulleau. În parcul bisericii se află monumentul Domniței Bălașa, una dintre cele mai frumoase lucrări ale sculptorului Karl Storck, pe soclul căreia sunt înscrise numele moșiilor care au format zestrea acordată bisericii de către fiica lui Brâncoveanu.

În vara anului 2020, în timpul unor săpături preventive, arheologii Muzeului Municipiului București au făcut o descoperire deosebit de importantă, identificând urme materiale ale Așezămintelor Brâncovenești, cel mai probabil chiliile în care a funcționat Azilul de femei nevoiașe fondat de Domnița Bălașa.

Surse:

C. Gane, Trecute vieți de doamne și domnițe, 1933

Emil Vîrtosu, Ion Vîrtosu, O sută de ani dela înfiinţarea Aşezămintelor Brâncoveneşti: 1838-1938

C. C. Giurescu, Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri pana in zilele noastre, 1966