HomeEroii României moderneEroi uitațiDorina Drăghici: Inimă, de ce nu vrei să-mbătrânești

Dorina Drăghici: Inimă, de ce nu vrei să-mbătrânești

Dorina Drăghici

La mine, “mini” ăsta

Nu ţine, dragi amici,

Eu sunt dintr-o bucată,

Dorina lui Drăghici!

Dorina Drăghici s-a născut pe 18 februarie 1922 la Craiova și a debutat la vârsta de 16 ani pe scenele bucureștene, cântând împreună cu viitorul ei soț, solistul Nicu Stoenescu.

Extrem de iubită de public, artista a cântat zeci de ani pe scena Teatrului Constantin Tănase, a Teatrului Ion Vasilescu, dar și în multe restaurante sau grădini bucureștene. În 1952, a apărut pe scena Ateneului, în primul concert de muzică uşoară organizat aici și, în aceeași perioadă, a avut primele înregistrări pentru Electrecord. Printre spectacolele în care a fost distribuită în anii ’60 – ’70 se află “Miniaturi pe portativ”, “Melodii… Melodii… Melodii…”, “București 500”, “Între noi, femeile!” sau “Aventurile unei umbrele”. Frecvent invitată în emisiunile de radio și televiziune, în recitaluri și programe speciale de Revelion, Dorina Drăghici a cântat romanțe, multe dintre ele devenite șlagăre, a fost distribuită în spectacole de divertisment și a făcut numeroase turnee în întreaga țară.

Dorina Drăghici
Dorina Drăghici

Într-un interviu acordat în 1971, artista a vorbit despre cariera ei:

“Ah, Mitică! Ah, Mitică!

Geaba ai maşină mică

Cu ea te porţi drăgălaş

Dar pe mine cui mă lași?”.

Dacă n-am fi văzut “Revista Ia… volan”, am fi zis că, deh, se mai întâmplă și Ia… casele mai mari. Dar așa…

— Ce-aveţi cu “Mitică” ăsta? V-am văzut nu o dată debitându-i istoria. Credeți într-o școală a cupletului?

Dorina Drăghici a zâmbit.

— Într-un fel, da. Dar nu școala asigură succesul…

— Ce anume, atunci?

— Firescul interpretării, tonul cu și care-l spui, modalitatea de a te adresa sălii. Și mai important este dacă publicul te acceptă. Asta mi-aduce aminte de unul dintre cele mai îndrăgite cuplete “Mini-mini” cu care, adresându-mă reprezentantelor sexului frumos, trebuia să pun punctul pe i, precizând: “Deci, aveţi, mini-bărbaţi!” Consortele din sală m-au privit pe sub sprâncene, ca şi când mi-ar fi reproşat: “E, uite, vezi, dânsa face excepţie!”. Am modificat la celelalte spectacole, versul şi, incluzându-mă în acţiune, am spus: “Deci, avem mini-bărbaţi”. Acest “avem” a fost electrizant.

— Culmea e că cel mai mult v-au aplaudat bărbaţii. Şi doar n-aţi scăpat niciodată prilejul de a le adresa câte-o săgeată. Spuneți-ne sincer, aveţi vreo poliţă să ne plătiţi?

— Dificilă întrebare. Dacă ne-am pus pe confesii, să ne consfesăm. Totul mi se trage şi vi se trage de la “Manole”. Cântăreaţa Dorina Drăghici a devenit “prozistă” o dată cu acest cuplet. Și, tot de atunci, dumneavoastră, bărbaţii, mi-aţi oferit satisfacţia unei satire care — paradoxal — să fie răsplătită cu aplauzele… casei.

— La ce “secret” profesional aţi recurs?

— L-am interpretat de o asemenea manieră încât fiecare din stal să spună: “Ah, delicios! E minunat, dar nu de mine este vorba…”

— Nu vă temeţi ca, făcând o astfel de afirmaţie, să pierdeţi sufragiile unui anumit public?

— Am încredere în publicul meu, pe care-l iubesc şi-l preţuiesc mult. El este acela care, după 33 de ani de carieră artistică, îmi apare în cale ori de câte ori mă hotărăsc să închei cu scena. Şi-mi zic: “Mai las’ să treac-o stagiune… şi încă una… şi, uite aşa… Despărţirea e grea.

— Şi dumneavoastră care, cu ani în urmă, îi spuneaţi publicului “Să nu aştepţi vorbe mari de la mine!”

— I-am făcut şi alte confesiuni: “Drag mi-e bădiţa cu tractorul”, “Ştiu că mă iubeşti și tu”…

— Să nu v-audă soţul, Nicu Stoenescu!

— Cariera mea artistică se leagă de a lui. Și acum suntem un duet ideal acasă. De fapt, un trio. Că o avem și pe Roxana, fetiţa noastră. George Grigoriu ne dădea ideea ca să facem un trio.

— Știm că l-ați cunoscut pe Ion Vasilescu. Ce sentimente îi păstraţi?

— Ale unei recunoştinţe vii. Ion Vasilescu a fost omul care m-a îndrumat, mi-a arătat drumul afirmării. Mi-a scris piese pe care le-am cântat cu plăcere şi pe care şi astăzi le doresc pentru marea lor frumuseţe.

— Sunteți adeptă a “modernului” sau a “clasicului” în revistă?

— A amândorura când sunt de calitate și — mai ales — când asigură echilibrul. Altminteri spectacolul devine trenant. Dar ce mă bucură mai mult este că s-a revenit la linia melodică, la interpretare, că a dispărut “zgomotul” care, la un moment dat, ajunsese de nesuportat în spectacole.

— Ce vă emoţionează cel mai mult?

— Întâlnirea cu publicul, spre nedumerirea multor colege care exclamă: “Cum şi astăzi aveţi emoţii când vă urcaţi pe scenă? Replica mea e fermă: “Când nu voi mai avea emoţii, n-am să mai urc pe scenă!

Dorina Drăghici

— 16 ani Ia “Tănase”, 5 ani Ia “Ion Vasilescu”, mulţi ani în concerte, reprezintă un tur de forţă… Ce “elixir” întrebuinţaţi?

— Munca. Găsesc că e nespus de minunată. De multe ori mă-ntreabă lumea: “Dorina Drăghici, ce este cu tine de nu-mbătrânești prea repede?”, iar eu răspund: “N-am timp”.

— Se spune despre dvs. că refuzați anumite melodii, cuplete…

— Da, e în caracterul meu. Și asta-mi atrage, la început, antipatia unor compozitori și textieri, dar care, până la urmă, îmi dau dreptate. N-am încotro. Cred în exigenţa publicului de azi, căruia nu vreau să-i dau decât cântecul care exprimă ceva. Sincer vorbind, nu-l găsesc atât de uşor. Şi-atunci… nu pot să nu reacţionez. Să nu le spună vorba cupletului:

“Pe româneşte

C-asta mi se potrivește!

…Altceva nu vă mai zic

Mini pa, mini pupici!”

*** Steagul Roşu, aprilie 1971

Dorina Drăghici a încetat din viață în anul 1994, la vârsta de 71 de ani, la cinci ani după moartea soțului său, Nicu Stoenescu.

Foto: discogs.com, Universul, Adevărul (1942, 1947, 1948)

Puteți citi și:

Jean Moscopol: Tot ce-i românesc nu piere

Moartea lui Ionel Fernic, autorul nemuritoarei romanțe “Iubesc femeia”

No comments

leave a comment