Fania Kaplan, femeia care l-a împușcat pe Lenin, a fost executată fără proces

Fania Efimovna Kaplan s-a născut pe 10 februarie 1890 în familia numeroasă a unor intelectuali evrei din provincia Volînia, având patru frați și trei surori. În 1906 a încercat să comită un atentat cu bombă în care a fost ea însăși rănită, fiind, mai apoi, condamnată la muncă silnică pe o perioadă nedeterminată. Primii ani de pedeapsă i-a petrecut în închisoarea de muncă grea Malțev, lângă Orel, apoi a fost mutată la minele de argint de la Cita, din Siberia.

În timpul detenției, tânăra a renunțat la ideile anarhiste și a adoptat doctrina socialistă revoluționară. A fost eliberată după Revoluția bolșevică din 1917, dar când a ieșit din lagărul de muncă a aflat că familia sa emigrase în America cu șase ani în urmă.

Atentatul împotriva lui Vladimir Ilici Lenin este cel care a făcut-o celebră. Acțiunea s-a petrecut pe 30 august 1918, în timp ce liderul bolșevic părăsea clădirea unei fabrici unde participase la un miting muncitoresc. Lenin a fost împușcat, conform martorilor, de trei ori, două gloanțe rănindu-l în umăr și în piept. Conform declarațiilor Faniei Kaplan, a încercat să-l ucidă pentru că îl considera un trădător, spunând deseori: “cu cât va trăi mai mult, cu atât va îngropa mai adânc ideea de socialism”.

Un martor a povestit mai târziu:

“Cînd am intrat în curtea uzinei, mitingul încă nu începuse. Toţi îl aşteptau pe Lenin. În marea hală a secţiei de grenade se adunaseră câteva mii de oameni. S-a urcat la tribună şi a început să vorbească despre „Două puteri (dictatura proletariatului şi dictatura burgheziei)”.

După ce a coborât de la tribună îmbrăcându-şi din mers paltonul, s-a îndreptat spre uşă urmat de un grup de muncitori. Când a ieşit pe coridor, a răsărit deodată un om îmbrăcat ca marinar din flota Mării Negre care, cu braţele întinse, a barat coridorul împiedicând pe muncitori să meargă mai departe după Lenin. Apoi, depărtându-se el însuşi spre ieşire, s-a prefăcut că se împiedică şi cade pe nişte trepte pentru a reţine din nou pe muncitori, iar Vladimir Ilici să iasă singur.

Mai târziu s a aflat că „marinarul” era un „eser” (socialist-revoluţionar) care se travestise astfel tocmai pentru că marinarii erau cunoscuţi ca bolşevici de nădejde. Lume era însă peste tot. Un grup foarte numeros ieşise încă înaintea lui Lenin. În timp ce se îndrepta spre maşină, Lenin discuta plin de însufleţire cu muncitorii. Distanţa care-l despărţea de maşină se micşora încet.

La câţiva paşi de automobil, Vladimir Ilici s-a oprit. Vorbea cu nişte femei. Când să se urce în maşină, s-a auzit o împuşcătură. Apoi alte două. Lenin căzu rănit lângă maşină. Lângă el mai fu rănită la umăr o femeie. Trăsese Fanny Kaplan, care căuta s-o şteargă. Mulţimea porni pe urmele criminalei fără să ştie însă exact cine este. Şoferul lui Lenin, S. K. Ghil, rămase alături de acesta să-l apere. Marinarul suspect se învârtea pe acolo şi numai sub ameninţarea pistolului lui Ghil se îndepărtă în grabă. Atentatoarea încerca să se facă pierdută în mulţime.

Pe stradă, în apropierea uzinei, aştepta un trăpaş, pe care n-a reuşit însă să-l folosească. O droaie de copii au arătat-o cu degetul. Împreună cu câţiva cetăţeni am prins-o datorită isteţimii copiilor… N-a durat mult şi Lenin a fost iar pe picioare şi câteva luni mai târziu a vorbit din nou în faţa muncitorilor de la uzina „Michelsohn“.

Imediat după atentat, Lenin a fost dus în apartamentul său de la Kremlin pentru că se temea că ar putea exista și alți complotiști care intenționează să-l omoare, refuzând să meargă la spital. Medicii au fost aduși aici să-l trateze, dar au considerat că era prea riscant să îi extragă gloanțele într-un mediu nesteril. În ciuda stării grave, liderul bolșevic a supraviețuit, dar se crede că acest atentat a fost agravant pentru starea lui de sănătate, care s-a deteriorat în perioada următoare, și se pare că incidentul a contribuit la atacurile cerebrale pe care le-a suferit mai târziu.

Fania Kaplan nu a fost niciodată supusă unui proces pentru a fi judecată pentru fapta sa. A fost împușcată la ora 4 dimineața, în data de 4 septembrie 1918, de către comandantul militar al Kremlinului, într-un garaj, cu motorul unei mașini pornit, ca să nu se audă zgomotul gloanțelor.

În epocă a circulat legenda că Lenin ar fi cerut să i se cruțe viața atentatoarei, care ar fi fost văzută în 1932 și apoi în 1938 în gulagul de la Solovki sau Kolîma, dar acest scenariu nu a fost confirmat oficial.

Istoricii au multe semne de întrebare asupra vinovăției Faniei Kaplan. Se pare că femeia nu a făcut decât să ia vina asupra sa pentru că, de fapt, nimeni nu a văzut-o trăgând asupra lui Lenin. Toți martorii interogați au văzut „o mână de femeie” care ținea un pistol. În plus, Fania era mioapă, în momentul atentatului nu purta ochelari, iar în conformitate cu mărturia unei colege de detenție, devenise în acea perioadă aproape oarbă, deci e puțin probabil să fi reușit să țintească.

În plus, toți cei 18 martori interogați au spus că au auzit trei focuri de armă, dar de la locul atentatului au fost ridicate patru tuburi goale și un pistol aruncat pe jos. La CEKA această armă a fost predată abia după trei zile. În momentul în care a fost arestată, femeia avea în poșetă un pistol cu care a pretins că l-a atacat pe Lenin.

Există unele dovezi că un anume Protopopov, adjunctul șefului unei unități CEKA, ar fi participat sau chiar ar fi organizat atentatul, iar bărbatul ar fi fost arestat în aceeași zi, fiind executat 24 de ore mai târziu.

În 1963, când autoritățile sovietice au încercat o redeschidere a dosarului tentativei de asasinat, lipseau pagini esențiale din depozițiile martorilor. Totuși, nu s-a făcut niciodată o încercare serioasă de refacere a anchetei inițiale, însă „tentativa Kaplan” le-a oferit bolșevicilor pretextul pentru a începe o serie de măsuri represive la nivelul întregii Uniuni Sovietice.