HomeLocuri de povesteFascinația bijuteriilorFascinanta Nadia Gray, actrița româncă din “La Dolce Vita”

Fascinanta Nadia Gray, actrița româncă din “La Dolce Vita”

Nadia Gray

Nadia Gray, cunoscută și ca Nadia Kujnir-Herescu sau Nadia Cantacuzino, s-a născut la Bucureşti pe 23 noiembrie 1923 și a fost fiica unui rus și a unei basarabence, ambii de origine evreiască.

Cineastul Ion Filotti Cantacuzino, care a întâlnit-o în anii ’40, scria în revista Cinema: “Cunoscută în societatea bucureşteană sub numele unui domn bogat cu care se măritase foarte tânără, Nadia Herescu a visat întotdeauna să facă film. Şi-a încercat pentru prima oară norocul în preajma războiului, la Paris, unde plecase cu o recomandaţie obţinută de la Lewis Milestone, celebrul regizor american originar din România. Dar împrejurările nu erau deloc favorabile unui asemenea debut şi Nadia s-a întors în ţară.

Nadia Gray

Încrederea în destinul ei artistic era însă atât de mare încât, într-o perioadă în care opreliştile legiuirilor rasiale se întinseseră aproape în toată Europa lovind şi viaţa artistică de la noi, Nadia Gray se preocupă să-şi confecţioneze cu destulă cheltuială o „probă de film” cât mai bună pentru prospectările necesare carierei la care năzuia.

Operatorul francez Gérard Perrin, cu care lucram filmul „O noapte furtunoasă”, mi-a cerut aprobarea de a utiliza aparatura de la O.N.C. pentru această probă, făcută în majoritate în exterioare şi care era foarte reuşită. Împreună cu un set de fotografii, ea a început să circule printre producătorii italieni ce veneau frecvent la Bucureşti şi a ajuns şi la Roma. Va fi avut Nadia intuiţia că, peste cîţiva ani, va filma în studiourile romane? Cred că da, dar în acea vreme, deşi foarte elogios apreciate, nici proba, nici fotografiile n-au putut avea un efect imediat.

Nadia Gray
Nadia Gray

Puţin mai târziu a reuşit să-şi satisfacă pasiunea pentru arta spectacolului, debutând pe scenă. După ce fusese eleva Mariettei Sadova, ea a jucat la teatrul „Comedia”, în regia lui Sică Alexandrescu, roluri principale în câteva piese semnate de autori de calitate și în care era partenera unor mari actori ai scenei noastre. Voi aminti „Sălbatica” de Anouilh, „Mașina de scris” de Cocteau (în care juca cu Marioara Voiculescu și Mihai Popescu), „Auprés de ma blonde” de Achard (alături de Elvira Godeanu) etc.

Plecând apoi din nou la Paris, a avut de astă dată mai mult noroc, fiind remarcată de Noel Coward, care o lansează pe scenele pariziene şi londoneze. Părea ajunsă la un sfârşit de drum, plin de zbatere, şi totuşi Nadia avea abia 25 de ani. Îşi schimbă iar numele, devenind Nadia Gray. Cred că e a şasea sau a şaptea actriţă care va purta pe ecran acest nume descins din paginile lui Oscar Wilde.

Nadia Gray
Nadia Gray

În cinematografie a debutat în 1948, într-un rol secundar dintr-un film minor al unui regizor mare („L’inconnue d’un soir” de Max Neufeld). De atunci a turnat în Franța, Anglia, Germania, dar mai ales în Italia, unde s-a desfășurat cea mai mare parte a carierei sale. Câteva dintre filmele sale au venit şi la Bucureşti: „Valea plângerii”, „Casa Ricordi”, „Topaze”.

În 20 de ani, a jucat în peste 60 de filme, cu regizori cunoscuţi şi unii chiar reputaţi: Terence Young, Carmine Gallone, Michel Boisrond, Henri Decoin, Mario Camerini etc. În cele mai multe dintre ele a avut rol de „leading lady” — parteneră a capului de afiş şi, fără a ajunge la marea creaţie, a lăsat totdeauna o impresie de agreabilă frumuseţe, de graţie ironică şi de corectitudine profesională.

Dar e cert că va rămâne pe ecranele cinematecilor din lume pentru un singur rol, cel al proaspetei divorţate pentru care se aranjează orgia ca petrecere finală din „La dolce vita” de Fellini, în care — alături de atâţia monştri sacri ai ecranului — îşi avea şi ea „scena mare”. Acest singur rol de valoare dintr-un film care va rămâne o dată face probabil mai mult decât tot restul unei filmografii foarte bogate”.

*** Ion Cantacuzino, Nadia Gray, Cinema, 1971

Înainte de a se căsători cu aviatorul Bâzu Cantacuzino, tânăra Nadia Kujnir-Herescu avusese un mariaj cu mai vârstnicul N. Goldenberg (Herescu), relația cu asul aviației românești începând în anii ’40. Ambițioasa actriță făcuse în 1946 o călătorie de cinci săptămâni la Paris, căutând sprijin pentru carieră. Printre artiștii pe care i-a cunoscut s-a aflat și Maria Ventura, despre care a povestit într-un interviu publicat de revista Rampa:

Nadia Gray

“Auzisem mereu foarte mult bine despre dânsa. Şi-mi ziceam:  Se vede că de cei plecaţi — ca şi de cei morţi — e tradiţia să nu se vorbească decât de bine. De văzut, n-o văzusem încă niciodată, decât doar pe fotografii, mai ales în caricatură. Mi se întipărise în minte una în special, de care am dat cu ochii în biroul d-lui Sică Alexandrescu la “Comedia”. Cred că era de Victor lon Popa. Și nu mă puteam desprinde de imaginea aceea obsedantă a unei detracate cu cap de morfinomană, cu cearcăne în jurul ochilor, lividă, pierdută. Eram curioasă s-o văd cum arată în realitate. D. Theodor Solacolu ne-a invitat pe amândouă la Hotel Bristol pe Faubourg St. Honoré. Când am sosit, ea era de față.

— D-ra Ventura.

— Doamna Nadia Cantacuzino.

Ne-am dat mâna. Am cerut scuze de întârziere. Mă încurcasem eu… metroul. M-am așezat în faţa ei. Am văzut o fiinţă graţioasă, tânără, drăguţă, îmbrăcată simplu, într-un tailleur negru, ca o pălărie mică, neagră.

Mă întrebam: e oare Ventura? Da! Ea era, îmi vorbea fără urmă de afectare, simplu, direct, cu drăgălăşenie. Ştia cine sunt. M-a întrebat de “Sălbatica”. A stabilit imediat o comuniune sufletească ca ceilalţi comeseni şi cu mine. Mă aşteptam să mă ia — cum se spune — de sus Dimpotrivă. Mi-a vorbit ca o veche prietenă, fără niciun pic de aer de superioritate sau ca să-mi dea impresia că mă învăluie cu aripi protectoare. M-a întrebat de teatrul din România. Părea să nu fie la curent cu mişcarea teatrală de la noi. Voia să ştie care sunt teatrele care se bucură de o reputaţie de seriozitate.

Nadia Gray

— De ce?

— Cred că o interesa în legătură cu eventualitatea de a juca în ţară.

— Şi ce v-a mai întrebat?

— M-a întrebat de actori, de Iancovescu, de Mihai Popescu. De Teatrul Comedia care purta pe vremuri numele ei, de regizori, de repertorii, de fostele colege. Am descifrat, în toate aceste întrebări trist de delicate — cum ar spune Baudelaire — nostalgie după oamenii şi lucrurile de care a fost despărţită atâta vreme. Am întrebat-o dacă ar vrea să vină în ţară. “Foarte mult!”, mi-a răspuns Dar de preferinţă fără prealabile angajamente. Ar vrea — după cum am înţeles — să vină să vadă lucrurile cum stau la faţa locului și să se decidă în consecinţă, alegându-şi ea ansamblul și partenerii. De altfel, mi-a și cerut amănunte cu privire la acei care i-ar putea fi eventual parteneri noi.

— Dar ce-ar mai putea să joace?

Sunase. Reintrând în sală și îndreptându-ne spre locurile noastre, d-na Nadia Cantacuzino continuă să-mi povestească:

— Femeie sunt și, crede-mă, nu sunt indulgentă cu alte femei. Îți mărturisesc totuși că, așa cum am văzut-o pe Ventura, ea poate încă perfect să joace femei la 40 de ani.

— Care sunt astăzi egale cu femeile la 30 de ani de pe vremea lui Balzac.

— Da! Fiindcă e slabă, mignonă, o ajută fizicul.

— Dar ea despre d-ta ce-a spus?

— Mi-a arătat interes. Spunea că dacă rămân la Paris, va lucra cu mine, găsind că la accentul meu n-ar mai avea decât puțin de corijat.

— Ce crezi, va veni în țară sau nu?

— Abia după ce-am terminat dejunul și ne-am dus în apartamentul lui Solacolu să luăm cafeaua mi-a făcut o aluzie la intenţia ei de a veni prin februarie, rugându-mă să-l întreb pe soţul meu dacă atunci vor fi curse de avioane și dacă se poate călători pe iarnă în condiţii bune.

— Aţi stat mult de vorbă?

— Până la vreo 4 și jumătate. Afară ploua. Şi ar mai fi stat şi ea, şi mai ales eu. Dar ea locuieşte afară din oraş, la Neuilly, și era grăbită să plece.

Se stinsese lumina. Aşteptam să se ridice cortina. Pe şoptite am mai întrebat-o pe Nadia:

— Dar de timpul războiului aţi vorbit?

Şi tot în șoaptă, doamna Nadia mi-a răspuns:

— A fost poate singura româncă de la Paris care a stat retrasă, n-a colaborat și a continuat să dea curs găzduind şi ascunzând din când în când la ea prietenii evrei şi membri ai mişcării de rezistenţă.

Gong. S-a ridiat cortina și ne-a tăiat vorba”.

*** Rampa, 1946, O masă cu Ventura la Paris. Ce ne povestește Nadia Cantacuzino

În iulie 1947, actrița a introdus acțiunea de divorț, dar a părăsit țara fără a mai aștepta pronunțarea separării. În scurt timp, aviatorul a reușit să părăsească și el România comunistă, stabilindu-se în Spania.

Distribuită în zeci de filme, admirată pentru frumusețea și talentul ei, Nadia Gray s-a recăsătorit în 1967 cu avocatul Herbert R. Silverman și a plecat cu el în America, a renunțat începând din acel an la cariera în cinematografie, dar a mai apărut ocazional în spectacole de cabaret. Actrița a încetat din viață pe 13 iunie 1994, la vârsta de 70 de ani, în urma unui accident vascular cerebral, la New York.

Surse:

Adevărul (1946, 1947)

Cinema (1964, 1971)

Rampa (1946, 1947)

Nadia Gray Movies (IMDB, The Movie DB)

No comments

leave a comment