Jacqueline Lee Bouvier, cea care a devenit cunoscută ca Jackie Kennedy, s-a născut pe 28 iulie 1929, la Maternitatea Stony Brook din Southampton, New York. Mama ei, Janet Lee Bouvier, era de origine irlandeză, iar tatăl avea strămoși francezi, scoțieni și englezi. Fetiţa a fost botezată la Biserica Sf. Ignatie Loyola din Manhattan şi a fost crescută în credința catolică.
Viitoarea Primă Doamnă a Americii și-a petrecut anii copilăriei în Manhattan și la Lasata, o stațiune din Long Island, perioadă în care a luat lecţii intensive de călărie, de balet şi de franceză, a citit mult şi a dovedit o uşurinţă extraordinară de a învăţa limbi străine.
Căsătoria părinților a fost tensionată din cauza faptului că tatăl era alcoolic și avea numeroase legături extraconjugale, dar bărbatul o idolatriza pe Jackie și o numea “cea mai frumoasă fiică pe care o poate avea vreodată un om”. Familia s-a confruntat cu mari dificultăți financiare în urma crizei economice din 1929, când John Vernou Bouvier, care era broker pe Wall Street, și-a pierdut mare parte din avere. Părinţii Jacquelinei s-au separat în 1936 și au divorțat patru ani mai târziu, presa publicând multe detalii despre despărțire.
Potrivit vărului ei, John H. Davis, Jacqueline a fost profund afectată de evenimentul din familie. Când mama s-a recăsătorit cu moștenitorul Standard Oil, Hugh Dudley Auchincloss Jr., ea și sora ei nu au participat la ceremonie. În toamna lui 1947, adolescenta a fost admisă la Colegiul Vassar din Poughkeepsie, New York, a devenit o studentă eminentă, a participat la cluburile de teatru ale şcolii și a scris pentru ziarul instituției.
Şi-a făcut debutul în societate în vara premergătoare intrării la facultate și a devenit o prezență obişnuită a reuninilor mondene din New York, cronicarul cotidianului Hearst, Igor Cassini, numind-o “debutanta anului”.
În timpul studenţiei, a petrecut un an în Franța, la Universitatea din Grenoble și la Sorbona, în programul de studii în străinătate al Colegiului Smith. După ce a revenit acasă, s-a transferat la Universitatea George Washington, luându-și licența în literatură franceză în 1951.
Într-un articol biografic apărut în anii ’70, jurnalista Anne Capelle (revista Histoire) o descrie astfel:
„Tatăl său, John Bouvier, este descendentul unui strămoş francez, Michel Bouvier, venit să se instaleze la Philadelphia, la începutul secolului al XIX-lea. Pentru moment, e un om bogat, căruia la Wall Street i se spune «Black Jack», «Şeicul» sau «Orhideea neagră», îşi iubeşte cu siguranţă cele două fiice, Lee şi Jacqueline, dar nu îşi aminteşte de existenţa lor decât din când în când.
Jacqueline îşi adoră tatăl, care, ruinat, nu va putea nici măcar să asiste la căsătoria ei, din lipsa unui costum prezentabil. Janet Auschindloss, mama sa recăsătorită, e fermecătoare, superficială, calculată. Aşa cum și fiica o va face mai târziu, nu se căsătoreşte decât cu oameni importanţi şi bogaţi.
De două ori, însă, suferă acelaşi eşec: soţii ei pierd enorm de mulţi bani după căsătoria cu ea. Cele două fiice, Lee şi Jackie Bouvier, au fost puternic traumatizate de suişurile şi coborâşurile şanselor familiare. De aici, mai cu seamă la Jacqueline, o voinţă şi o ambiţie neobosite, să fie prima, oriunde, oricând.
Dar era numai ambiţioasă această tînără strălucitoare, ale cărei defecte erau reparate de o calitate pe care foarte rar o au femeile , simţul umorului? Un umor care, exersându-se pe seama altora, i-a adus mai târziu câţiva duşmani de moarte. Frumuseţii, eleganţei, dinamismului i se adăugau, desigur, calităţi mai subtile şi mai profunde care l-au făcut pe John Fitzgerald Kennedy (34 de ani) să o ceară în căsătorie.
Iar viitorul al 35-lea președinte american era contrariul unui om uşuratic, nereflexiv. După o lungă reflexie, John Fitzgerald se hotărăște să se căsătorească cu tânăra ziaristă care îl intervievase cu un an mai înainte. Adevărul este că aceste două fiinţe sunt din acelaşi aluat, făcute pentru a se sprijini după loviturile dure, să se completeze, să fie fideli, asociaţi în ziua în care pasiunea se va fi stins.
Şi, apoi, John Fitzgerald a înţeles că Jacqueline Bouvier va fi prima – şi singura – care să îndrăznească să pună sub semnul întrebării atotputernicia indiscutabilă a teribilului său tată, ale cărui hotărâri n-au fost niciodată comentate. Se va spune, de aceea, că, chiar tânără căsătorită, Jackie a refuzat să se lase zdrobită de «clan», neacceptând nici un dictat al bătrânului stăpân de la Hyannis Port.
Un mic detaliu e semnificativ pentru această surprinzătoare independenţă. Sportul, practicat cu violenţă, era baza educaţiei băieţilor familiei Kennedy şi chiar a fetelor, în scopul de a li se întipări îndurarea oricărei încercări şi un curaj fizic fără fisuri. Partidele de baseball şi fotbal (american), mai ales, erau numeroase şi de o brutalitate puţin obişnuită. Tânără doamnă Kennedy, care nu iubea decât echitaţia şi nataţia, cedă, la început, modei familiei. Numai până în ziua în care, în focul partidei, şi-a frânt glezna. De atunci, a refuzat întotdeauna să mai participe la aceste lupte în jurul unui balon… Patriarhul, surprins de acest act de independenţă, a strigat la început, a râs de ea apoi şi, în cele din urmă, a admis nesupunerea nurorii sale. Pentru a se afirma total, Jackie urma să mai aştepte câţiva ani. Pentru moment, adică în acest an, 1953, devine soţia tânărului senator de Massachusetts, ales în 1952.
Apoi, începe să-şi introducă soţul într-un univers pe care acesta îl dispreţuia: lumea artei. Îl poartă prin expoziţii, îi vorbeşte de literatură, îi prezintă prieteni care nu sunt nici bogaţi, nici puternici, dar dotaţi şi plini de pasiune. Surâsul lui Jackie îi dă curaj lui John Fitzgerald care, în 1954, suferă o complicată operaţie.
Jacqueline nu are decât 23 de ani, dar se arată energică, eficace, răbdătoare, îndrăzneaţă, sfătuindu-l pentru operaţia de care ceilalţi membri ai familiei se temeau, îşi pierde primul copil, dar nu disperă. Acelaşi curaj îl va arăta în momentele cele mai tragice ale vieţii sale, la Dallas, la anunţul morţii lui Bob, când valuri de calomnii se abat asupra ei, când i se reproşează totul – frumuseţea, eleganţa, relaţiile prieteneşti, recăsătoria…
Nu-i, deci, o întâmplare că John Fitzgerald i-a dedicat cartea sa, «Profiles in courage». După 1960, au urmat trei ani de glorie, de strălucire, de bucurii amestecate cu anxietăţi, ani în care onorurile şi exigenţele unei situaţii ieşite din comun dau mai multe nelinişti decât satisfacţii.
Galerie foto:
