Născut în anul 1870 în Basarabia, State Dragomir a venit în copilărie la Galași, unde a urmat studiile secundare, apoi a ajuns la Iași, pentru cele universitare. Angajat la Teatrul Naţional din oraș, a devenit partenerul preferat al Aglaei Pruteanu și, influenţat de arta interpretativă a lui Grigore Manolescu şi a Aristizzei Romanescu, a dus mai departe vechile tradiţii ale şcolii lui Matei Millo, interpretând o serie de roluri de seamă printe care Romeo, Hamlet, Karl Moor, Armand Duval, Raskolnikov, Karenin, Actorul din „Azilul de noapte”, Ovidiu, Horaţiu.
Devenit profesor de declamaţiune la Conservatorul din Iaşi, State Dragomir a fost un admirabil pedagog și, în același timp, a predat istoria şi filozofia la Liceul Naţional şi la Institutele Unite, a fost publicist şi traducător, a adaptat pentru scenă opere ca „Sărmanul Dionis” şi „Făt Frumos din lacrimă” de Mihai Eminescu și a scris piese originale („Ştefăniţă Vodă”, „Ioan Vodă cel Cumplit”).
După 27 de ani de activitate artistică, State Dragomir a fost pensionat în anul 1919 din teatru și s-a stins din viaţă pe 15 februarie 1920 la Iaşi, la doar 50 de ani.
Ziarele epocii au consemnat cu amărăciune:
“A murit State Dragomir şi odată cu dânsul coboară în pământ un simbol al iniţierei în arta dramatică din vremea copilăriei şi adolescenţei noastre.
Un lung şir de ani maestrul Dragomir a însumat activitatea laborioasă, obositoare şi plină de privaţiuni a Teatrului nostru Naţional. Înzestrat cu o superioară cultură, a înţeles să-şi facă din meserie un apostolat, a ilustrat roluri prin interpretări riguros exacte şi a fost cel puţin un dibaci şi conştiincios artist.
Prin cultura, arta dicţiei şi abilitatea lui scenică, State Dragomir era cel mai indicat pentru o catedră de artă dramatică. Douăzeci de ani în şir a funcţionat ca profesor la Conservatorul din Iaşi şi în mod unanim i-au fost recunoscute calităţile de predare.
State Dragomir nu s-a restrâns numai la activitatea de artist şi profesor. De timpuriu a intrat în arena publicisticii, îmbogăţind literatura noastră dramatică cu câteva lucrări de o apreciabilă valoare. Amintim astfel dramele istorice „Ştefan cel Mare” şi „Ştefăniţă-Vodă”, precum şi câteva comedioare care au ţinut cu succes afişul în turneurile de pe vremuri din oraşele Moldovei.
Un mare admirator al lui Eminescu, maestrul Dragomir a versificat pentru scenă două din cele mai caracteristice povestiri ale neîntrecutului nostru poet: “Sărmanul Dionis” şi “Făt-Frumos din lacrimă”, apărute chiar de curând. Meşteşugul versificării l-a dovedit Dragomir și prin prelucrarea imnului patrictiotic al lui Alecu Russo, “Cântarea României”.
Din rodnica lui activitate ziaristică, Dragomir a strâns în volum un mănunchi de articole referitoare la Basarabia, provincia lui natală. Toată opera publicistică a dispărutului a excelat printr-o pronunţată dragoste de cămin şi un cult pentru istoria acestui popor românesc copleşit de lipsuri şi nevoi”.
*** Opinia, februrie 1920
Ziarul Mișcarea din februarie 1920 consemna:
“Ieri după amiază a avut loc înmormântarea artistului dramatic State Dragomir. A asistat o lume imensă din toate straturile sociale: toţi artiştii teatrului, profesorii şi elevii Conservatorului, numeroşi membri ai învăţământului, reprezentanţii autorităţilor, şi marea mulţime de admiratori ai defunctului artist. S-au depus numeroase coroane. Serviciul religios a fost oficiat de clerul Biericii Sf. Spiridon acompaniat de cor. După terminarea serviciului, au rostit cuvântări în biserică:
Preotul Isopescul, care a ţinut o înălţătoare predică cu caracter filosofic-religios, consacrată memoriei neuitatului artist.
Domnul V. I. Rada, din partea Sindicatului Ziariştilor, a relevat calităţile lui State Dragomir, membru fondator al Sindicatului, punând în evidenţă întreaga-i activitate publicistică care a secondat activitatea lui artistică.
Domnul Sabă, din partea elevilor Conservatorului, a salutat memoria maestrului Ior, relevând însuşirile lui alese ca profesor al clasei de declamaţiune şi punând în evidenţă arta în care îşi instruia elevii.
Domnul Borcea, din partea Clubului Femocrat, a insistat asupra statorniciei şi consecvenţei principiilor politice care au călăuzit pe State Dragomir în politica pe care o făcea în chip cu totul dezinteresat, fiind acelaşi idealist în politică după cum a fost şi în cariera lui artistică.
I. C. Soteanu, din partea ziariştilor din Iaşi, a rostit următoarea cuvântare:
’Artistul dramatic State Dragomir părăseşte scena mare a vieţii după un scurt interval de la plecarea lui silită din scena teatrului ieşan, pe care a ilustrat-o aproape trei decenii. Cu aceasta exprimăm convingerea că pensionarea lui din instituţia căreia s-a jertfit a fost cea mai hotărâtoare din loviturile pe care i le-a hărăzit soarta.
Ce a fost şi ce a însemnat State Dragomir pentru teatrul din Iaşi, în raport şi comparativ cu nivelul artistic-cultural şi cu forţa elementelor actoriceşti, de la regretatul Grigore Manolescu pînă-n zilele noastre—vorbind numai de teatrul din Iaşi,— o poate şti acel public select al Iaşului, astăzi atât de răzleţit, care a primit şi a păstrat frumoasele şi neuitatele impresiuni în răstimpul activităţii artistice din ultimele decenii.
Cine n-a uitat stagiunile teatrale ce au urmat la Teatrul Sidoli, după arderea teatrului de la Copou, şi cine îşi aminteşte de stagiunile urmate în teatrul actual, adică epoca de la 1892 – 1912, acela îşi poate da seama ce a însemnat State Dragomir în evoluţia teatrului modern.
Artistul care pleacă astăzi din mijlocul nostru a intrat în teatru cu marea presiune pe care o poate aprinde numai focul sacru al artei. El a jertfit pentru teatru, pentru arta şi literatura dramatică, titluri academice şi poziţiuni sociale care i-ar fi putut asigura o viaţă mai fericită şi ferită de luptele, frământările şi amărăciunile care i-au umplut cupa vieţii….
În viaţa atât de zbuciumată a artistului St. Dragomir găsim ceva din viaţa figurilor clasice de actori care, înălţându-se peste toate suferinţele şi decepţiile, trăiesc, în scenă, senini şi fericiţi, cu nemărginita mulţumire sufletească de a fi putut procura emoţiuni şi vibrări puternice mulţimii spectatoare în serile de reprezentaţii.
Aceste succese pe care le-a avut, în cursul unor stagiuni de elită şi înt-un repertor pe care şi l-a alcătuit el singur, State Dragomir le-a plătit cu preţul celui mai mare sacrificiu, cu preţul vieţii sale.
Istoricul care se va ocupa de teatrul ieşean din ultimele trei decenii va trebui să pună în fruntea artiştilor care au ilustrat scena noastră pe St. Dragomir. El va trebui să-i consacre cea mai frumoasă pagină, pentru că cercetând repertoriul, îl va găsi pe St. Dragomir de cele mai multe ori, în cele mai valoroase din operele dramatice, clasice şi moderne, străine şi originale.
Cercetând, el va afla munca neîntreruptă pe care a depus-o ca artist, ca director de scenă, ca traducător, ca autor dramatic, ca profesor de Conservator, iar în toate va putea descoperi acel foc sacru care l-a însufleţit pentru teatru, în serviciul căruia a pus o cultură aleasă, un simţ de nobleţe artistică o muncă fără preget…
Cel puţin în teatrul ieşean n-a existat vreun artist care să se fi consacrat pentru instituţie cu atâta devotament şi abnegaţiune şi care să fi fost răsplătit atât de nedrept ca St. Dragomir. El a suportat, ani de zile, atacurile şi campaniile cele mai înverşunate, cele mai nedrepte, numai şi numai din marea-i dragoste pentru arta dramatică, deşi având el însuşi darul scrisului s-ar fi putut apăra cu succes, ceea ce n-a făcut, convins profund că artistul trebuie să suporte orice critică, chiar dacă e pătimaşă.
Revolta adâncă pe care St. Dragomir şi-a înăbuşit-o în suflet în drama zguduitoare pe carea trăit-o în anii din urmă pare încremenită în figura lui de galbenă ceară cu care pleacă acum spre drumul veșniciei…
Ziariştii din Iaşi, care l-au iubit şi i-au apreciat rarele lui însuşiri, îi trimit ultimul salut de despărţire…’
În urmă, sicriul acoperit de numeroase coroane şi flori este ridicat de elevii Conservatorului şi aşezat în carul mortuar. Se formează un important cortegiu care parcurge str. Brătianu, Lăpuşneanu, Cuza-Vodă, etc.
D-l Ciolan, directorul Conservatorului, a salutat memoria artistului în faţa bisericei Banu, aducând ultimul omagiu în numele profesorilor Conservatorului.
În faţa teatrului, la statuia cronicarului Miron Costin, au rostit cuvântări: Domnul En. Manoliu, din partea artiştlor pensionari, evocând anii de idealism din viaţa lui St. Dragomir. Domnia sa aminteşte cum neuitatul artist, basarabean de origine, a venit la Galaţi pentru studii, iar în urmă ca student la Iaşi. Aici Dragomir a luat parte la mişcările studenţeşti în universitate, luptând pentru dezrobirea fraţilor din Ardeal, aducând în localitate steagul simbolic al fetelor din Sibiu, apoi trece în revistă cele mai însemnate din creaţiunile realizate de artistul defunct, căruia îi aduce omagii din partea artiştilor pensionari.
Dl. Profir, din partea artiştilor Teatrului Naţional, a rostit o înduioşătoare cuvântare de despărţire salutând memoria iubitului dispărut în termeni cu adevărat creştineşti.
Carul funebru urmat de o mulţime imensă se îndreaptă apoi spre locaşul de veci în care se va odihni mult zbuciumatul artist.
*** Mişcarea, februarie 1920
