Ștefan Nicolau s-a născut pe 15 februarie 1896 la Ploiești, a studiat Medicina la București și Cluj, apoi a urmat o specializare în microbiologie la Paris. Tânărul a lucrat după aceea pentru un timp la Institutul Pasteur, apoi la Institutul Național de Cercetări Medicale din Londra. Revenit în țară, Ștefan Nicolau a devenit profesor la Facultatea de Medicină din Iași, după aceea a fost numit dascăl la cea din București, unde a inaugurat prima catedră de inframicrobiologie din lume. Medicul a fost fondatorul și directorul Institutului de Inframicrobiologie care astăzi îi poartă numele.
Într-un articol publicat în 1965, profesorul încerca să explice, pe înțelesul tuturor cititorilor, disciplina căreia i-a dedicate întreaga sa viață: “Virusurile sau inframicrobii, cum se mai numesc minusculii răufăcători, sunt astăzi tot mai bine cunoscuţi. Ei sunt fotografiaţi, cercetaţi. Şi s-a constatat un fapt la prima vedere surprinzător: inframicrobii nu sunt altceva decât nişte macromolecule, molecule imense ale unei substanţe chimice. O substanţă chimică vie, având posibilitatea de a se înmulţi, de a-şi repeta molecula în mii, în milioane de exemplare! Variola, poliomielita, rujeola (pojarul), varicela — zeci, sute de diferite maladii sunt provocate de aceşti corpusculi mai mici decât microbii.
Cu ce fel de metode se duce în prezent ofensiva împotriva acestor invizibili duşmani ai omului?
În ultimul timp, “arsenalul” inframicrobiologiei s-a îmbogăţit cu numeroase metode noi. S-a realizat astfel ceea ce nu prea mult timp înainte fusese imposibil, cultivarea virusurilor în afara organismului. Într-adevăr, inframicrobii nu pot trăi izolaţi sau pe anumite medii artificiale: ei nu supravieţuiesc decât atunci când pătrund într-o celulă vie. De aceea, pentru a putea fi studiate, cercetătorii introduc virusurile în culturi de celule din afara organismului. În acest fel, s-au făcut numeroase progrese în această ştiinţă relativ tânără. S-au descoperit numeroase virusuri ale omului şi animalelor, unele nebănuite înainte.
Printre cele mai pasionante probleme ce se pun azi în domeniul inframicrobiologiei, se numără cele legate de alcătuirea chimică a virusurilor. Într-adevăr, în ultimii ani s-a făcut o descoperire senzaţională: prin lucrările prof. Gierer şi Schramm (R.F.G.), a fost găsită cauza pentru care aceste mici părticele de materie vie produc îmbolnăviri. Vinovatul e acidul nucleic, care se află în miezul virusului. Acidul nucleic e acela care, pătrunzând în celula oaspetelui, o determină pe aceasta să îl resintetizeze din materialele ei, “după chipul şi asemănarea lui”. Cu alte cuvinte, o dată pătruns în celula pe care o îmbolnăveşte, virusul o sileşte pe aceasta ca ea însăşi să-l înmulţească.
Aceste noi şi preţioase cunoştinţe au indicat căile pe care au pornit şi vor fi continuate în viitor cercetările. Pentru a lupta împotriva virozelor e posibilă şi se şi încearcă prepararea de vaccinuri, plecând chiar de la acizii nucleici. Se întrevede însă şi o altă armă: punerea la punct a unor medicamente care să împiedice anumite procese biochimice din organism, stăvilind puterea de infectare şi de înmulţire a virusurilor pătrunse în organism. În acest sens, prezintă interes lucrările publicate în reviste de specialitate de către cercetătorul american dr. H. E. Kaufmann.
De pe acum se conturează surprinzătoarea posibilitate de a pune la punct virusuri “domesticite”. Despre ce este vorba? Virusurile domesticite sunt inframicrobi foarte asemănători cu cei “sălbatici”, adică cu aceia care provoacă grave îmbolnăviri. Foarte asemănători, însă nu identici! Micile diferenţe existente între ei fac ca inframicrobii domesticiţi, pătrunzând în organism, să provoace apariţia imunităţii, adică creşterea forţelor proprii de apărare a organismului însuşi. Virusurile “domesticite” împiedică astfel dezvoltarea celor “sălbatice”. Despre rezultatele obţinute în această direcţie au relatat recent, în ce priveşte virusul gripal, de pildă, cercetătorul australian E. Kilbourne, iar la psitacoză — Gordon din S.U.A. Cercetări în acest domeniu s-au făcut şi în Institutul de inframicrobiologie din România, unele având chiar caracter de prioritate. Aşa sunt, de pildă, lucrările dr. R. Portocală şi colaboratorii, privind resintetizarea virusului gripal complet şi a altor virusuri din acizi nucleici extraşi pe cale chimică. Alte studii valoroase sunt cele ale dr. N. Cajal şi colaboratorii, în legătură cu încrucişarea a două virusuri, pentru a obţine o variantă nouă, poate mai “domestică”, utilizabilă în vaccinări. Cu un singur virus hibrid s-ar putea obţine astfel vaccinarea împotriva tuturor celor trei tipuri de virusuri poliomielitici.
S-ar putea ca întrebarea noastră să pară curioasă. Nu există însă posibilitatea ca virusurile să fie puse şi în slujba omului?
Într-adevăr, această posibilitate există. Se studiază astăzi în lumea întreagă, de altfel şi în institutul nostru, proprietatea unor virusuri de a topi ţesuturi canceroase. Dacă aceste cercetări se vor încheia cu rezultate favorabile, vom dispune de o nouă armă de luptă împotriva acestei teribile boli.
Ce aspecte mai prezintă lupta împotriva virusurilor?
Încă o problemă care îi preocupă pe inframicrobiologi e rolul virusurilor în unele boli despre care până acum nu erau consideraţi vinovaţi. Este vorba, între altele, de unele îmbolnăviri ale inimii şi vaselor. Cercetările efectuate atât de prof. Giroux (Franţa), cât şi în ţara noastră, au arătat că asemenea boli pot fi vindecate, combătându-se cauza lor, adică virusurile care le provoacă.
Lupta împotriva celor mai mici, dar şi celor mai periculoşi duşmani ai omului se duce pe multe căi. Astfel, descoperirea de către Isaacs şi Lindemann (Anglia) a interferonului are o mare importanță. Interferonul reprezintă o substanță care are proprietatea de a proteja celula împotriva virusurilor, ea fiind produsă chiar de către celulele invadate de acestea! După cât se vede, inframicrobiologii de pe întreg globul nu slăbesc lupta împotriva virusurilor”.
Profesorul Nicolau a încetat din viață la vârsta de 71 de ani, pe 15 octombrie 1967, la București. Presa a consemnat la acel moment:
“Cetăţenii Capitalei au condus marţi pe ultimul drum pe doctorul Ştefan S. Nicolau, directorul Institutului de inframicrobiologie al Academiei. În cuvântul său, acad. Miron Nicolescu, spunea: ‘Figura sa luminoasă va dăinui în inimile noastre. Fondator al inframicrobiologiei româneşti, Şt S. Nicolau a abordat cu deosebit spirit creator aspecte din cele mai actuale, obţinând rezultate originale de deosebită valoare. Cercetările şcolii sale în domeniul biologiei virusurilor, în studiul raporturilor între virus şi cancer, în demonstrarea etiologiei virotice a diferitelor boli s-au înscris de mult în patrimoniul naţional şi mondial al ştiinţelor medicale. Personalitatea sa, energie conturată, experienţa sa deosebit de bogată şi şcoala sa solid fondată au asigurat marcarea unor priorităţi ştiinţifice pe plan mondial şi au contribuit la crearea prestigiului internaţional al inframicrobiologiei româneşti’.
În numele elevilor şi colaboratorilor eminentului medic, a vorbit profesorul Nicolae Cajal, membru corespondent al Academiei: ‘Pentru noi, care i-am fost discipoli în viaţă şi în ştiinţă, opera cea mai însemnată şi mai valoroasă a profesorului Ştefan S. Nicolau rămâne întemeierea şi dezvoltarea şcolii româneşti de inframicrobiologie. Vor rămâne vii în inimile noastre clipele trăite alături de profesorul sub a cărui îndrumare nemijlocită, încurajaţi de entuziasmul său, dar şi de exigenţele sale, ne-am format ca cercetători în domeniul inframicrobiologiei’.
După încheierea mitingului de doliu, în acordurile solemne ale marşului funebru, sicriul cu corpul neînsufleţit al academicianului Ştefan S. Nicolau a fost purtat de umeri şi aşezat pe carul mortuar. O gardă militară, cu drapel îndoliat, a prezentat onorul. Carul mortuar, urmat de cei prezenţi la ceremonie, s-a îndreptat apoi spre cimitirul Bellu”.
*** Scânteia, 1967
Puteți citi și:
