Lucia Sturdza Bulandra s-a născut la Iași, pe 25 august 1873, și a fost nepoata politicianului Vasile Sturdza, primul președinte al Consililui de Miniștri după Unirea din 1859 și primul prim-președinte al Curții de Casație și Justiție.
Tânăra s-a mutat cu părinții ei, Emil și Magda, la București, unde a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie, în timpul studenției dând meditații de literatură română câtorva elevi de liceu. Pentru că după absolvire nu a găsit un post în învăţământ, așa cum își dorea familia, s-a prezentat în 1898 la directorul Teatrului Naţional, Petre Grădişteanu, care, după o singură probă, a angajat-o ca actriță.
Pe 1 octombrie 1898, Lucia Sturdza a debutat în piesa “Primul bal” , dar nu a avut un mare succes la început, iar cronicile negative au determinat-o să se înscrie la Conservator, la clasa Aristizzei Romanescu, pe care o admira foarte mult. După încheierea studiilor de artă dramatică, actrița a povestit: “Am citit cu aviditate tot ce era în legătură cu arta și, mai ales, am urmărit cu încordare jocul tuturor actorilor: mari şi mici, buni şi răi, compatrioţi şi străini”.
În 1911, a fost distribuită în 1911 în filmul “Amor fatal”, unde a jucat alături de Tony Bulandra, cel care, după câteva luni, avea să-i devină soț. Trei ani mai târziu, soții Bulandra au înfiinţat Teatrul Regina Maria, ale cărui piese rivalizau cu cele din repertoriul Teatrului Național. Mai târziu teatrul particular și-a schimbat numele în Compania Bulandra – Maximilian – Storin.
Excelentă organizatoare, extrem de muncitoare și pasionată de munca ei, Lucia Sturdza Bulandra juca în fiecare seară, regiza spectacolele companiei, mergea în turnee obositoare și, mai târziu, a devenit profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti.
Compania de teatru s-a destrămat în 1941, actorii și regizorii fiind angajați la proaspăt înființatul Teatru Municipal „I. L. Caragiale”, aflat sub administrarea Primăriei Capitalei. Doi ani mai târziu, în 1943, actorul Tony Bulandra a murit din cauza unui cancer galopant, la vârsta de 62 de ani.
Lucia Sturdza Bulandra a devenit, în 1947, directoarea Teatrului Municipal, care avea la acel moment doar 9 actori angajați. Cariera ei a continut pe scenă și la catedră, zeci de generații de viitori actori ai României fiindu-i studenți. Marea actriță s-a stins din viață pe 19 septembrie 1961, la vârsta de 88 de ani.
Ion Lucian a povestit circumstanțele morții doamnei Bulandra: “A auzit că scriitoarea Lucia Demetrius a scris o nouă piesă. Să nu i-o ia alt teatru înainte, a chemat-o la ea să-i citească piesa în original. A căzut pe scară când a condus-o și nu și-a mai revenit”.
În același an numele Teatrului Municipal a devenit Teatrul Bulandra, în postul de director fiind numit regizorul Liviu Ciulei.
Cuvintele colegilor de scenă, mai toți foști elevi ai săi, compun fidel portretul marii doamne a teatrului românesc:
“S-a stins Lucia Sturdza Bulandra. Când am văzut-o pentru prima oară, eram o fetiţă. Aduceam cu mine în faţa sa, în vremea aceea când teatrul era rezervat doar unei anumite lumi, toată sfiiciunea pe care o putea avea un copil venind dintr-o lume foarte modestă, şi care bătea la uşile Artei. Ochii ei nu s-au oprit la velmânt, la înfăţişare. I-am devenit elevă. Aceasta spune totul despre personalitatea marii dispărute. În anul al doilea, tot din mîna sa şi sub îndrumarea sa, am primit roluri cu greutate. La sfârşitul cursurilor, după absolvire, am păşit pe scenă alături de ea, în teatrul companiei Bulandra. Momentul dureros pe care-l trăiesc astăzi, la dispariţia marii mele profesoare, face amintirile şi mai vii. Am crescut sub îndrumarea sa ca elevă, şi alături de ea ca artistă, într-o disciplina severă a muncii închinată în întregime artei, misiunii de slujitor al teatrului. Viaţa mea s-a desfăşurat în spiritul învăţăturilor pe care mi le-a dat acea care azi a plecat dintre noi, dar a cărei memorie este vie şi va trăi în cei care au cunoscut-o şi în cei care o vor cunoaște în viitor din istoria teatrului nostru. (…) Şi odată cu lacrima şi omagiul meu pentru cea care mi-a fost profesoară, îi aduc şi mărturisirea că trăieşte şi va trăi prin exemplul pe care ni l-a dat cu viaţa sa de muncă şi devotament nețărmurit, puse în slujba teatrului românesc”.
Aura Buzescu
artistă a poporului
“Ne părăseşte după ce a strălucit şi a înnobilat profesiunea noastră de artă — teatrul! Viata sa nu ne apare mai puţin extraordinară decât opera sa. (…) Moştenirea ce-o lasă întregului teatru românesc este imensă. Generaţiile ce vin vor şti să o păstreze cu veneraţie. Ca unul din mulţii săi ucenici, păstrez o adâncă recunoştinţă Luciei Sturdza Bulandra, care, acum mai bine de patruzeci de ani, mi-a condus primii paşi — stângaci — pe scenă…”
George Vraca
artist al poporului
“Marea artistă şi animatoare, profesoara atâtor generaţii valoroase de actori, a plecat dintre noi. Dăruirea ei pentru această nobilă meserie, puterea ei de muncă şi exemplul ei personal vor rămâne pentru noi, elevii ei, de la care am primit primele îndrumări în această artă, precum şi pentru generaţiile viitoare, o făclie vie, un îndemn la luptă, un exemplu de disciplină şi abnegaţie. (…) S-a dăruit până în ultima clipă publicului pe care l-a iubit — chiar în această ultima vară, întreprinzând un lung turneu în toate regiunile tării. Exemplul viu pe care ni l-a lăsat îl vom păstra cu abnegație…”
Niky Atanasiu
artist emerit
“Cine a cunoscut-o pe doamna Bulandra nu şi-o poate imagina în repaus. Sfârşitul a surprins-o între două spectacole şi în plină pregătire a noii stagiuni. Nu ştiu care sunt ultimele cuvinte pe care le-a rostit, dar sunt convins că ele erau în legătură eu teatrul. Viața ei s-a confundat cu teatrul. A condus teatre, a creat actori, a lansat autori, a înscenat, a tradus, a citit, a visat, a luptat. Totul pentru teatru.
O pasiune exacerbată, un exemplu unic de devotament, tenacitate, înțelepciune şi putere de muncă, de nelimitată curiozitate intelectuală. (…) Astă-vară, după un spectacol cu Mamouret, pe litoral, m-am dus la cabina fostei mele profesoare să-i sărut mâna. La plecare, am văzut o scenă unică: sute de spectatori o aşteptau în fata intrării actorilor pe doamna Bulandra. La aparitia ei, au izbucnit aplauze furtunoase. Cu greu mi-am croit drum prin mulțimea care îi adresa cele mai călduroase şi mai emoţionante urări. Nu mai văzusem o asemenea dovadă de preţuire a unui actor. (…) Ne vom obişnui greu cu lipsa dintre noi a Luciei Sturdza Bulandra. Era o prezenţă puternică. Toţi am învăţat câte ceva de la ea. Exemplul ei a strălucit şi a impus. Îi sărutăm respectuos mâna…”
Radu Beligan
artist emerit
“De Lucia Sturdza Bulandra, profesoara, îndrumătoarea, colega şi directoarea mea, în decursul anilor, m-a legat în primul rînd un sentiment de caldă apropiere, împletit cu respect şi admiraţie. Vor trece mulţi ani până când o altă figura reprezentativă a teatrului românesc va putea egala copleşitoarea ei personalitate. Ea a însemnat o remarcabilă prezenţă în teatrul românesc şi în mişcarea teatrală de peste hotare, aducând glorie şi cinste scenei şi ţării noastre. Această credinţă a făcut-o să fie prezentă, activă, caldă şi tânără sufleteşte, până la ultima ei suflare”.
Fory Etterle
artist emerit
“Sunt încă sub impresia puternicei emoţii pe care a produs-o, în întreaga lume teatrală din țara noastră, dispariţia Luciei Sturdza Bulandra. Îndrăznesc a spune că pentru mine e o emoţie deosebită. Într-adevăr, mi-am început cariera artistică la Compania Bulandra-Storin-Maximilian, iar, din 1947, de la înfiinţarea Teatrului Municipal, am colaborat pe scenă, şi în cadrul direcţiei, cu decana teatrului nostru. Din marea sa personalitate, ceea ce impresiona pe toţi, ceea ce rămâne ca un exemplu viu pentru oamenii de artă este, fără îndoială, pasiunea ei nemărginită pentru teatru, ca şi neobosita ei activitate, marea ei disciplina, înalta ei etică profesională”.
Béate Fredanov
artistă emerită
“În viata noastră teatrală lipsa doamnei Bulandra nu e dintre acelea care se pot şterge uşor. (…) Moartea a fulgerat-o fără s-o poată îngenunchea, cortina a căzut pe o apoteoză. De dincolo de fiinţă, surâsul maliţios al doamnei Bulandra continuă să iradieze, subliniind cu satisfacţie şi această ultima, definitivă, victorie a ei…”
Horia Lovinescu
“Dialogul cu monumentele nu e posibil. În faţa monumentelor oamenii se opresc, privesc, contemplă, se miră sau admiră, întrebându-se, în gând sau cu glas tare, de când datează monumentul, cine l-a făcut, din ce e făcut, prin ce minune a rezistat timpului… şi alte asemenea “nedumeriri”, dar nimănui nu-i trece prin minte să se adreseze monumentului însuşi…
Un “monument” al teatrului românesc a fost Lucia Sturdza Bulandra. Fiind un “monument” viu — totuşi, uneori — dialogul era posibil. Spun “totuşi uneori”, pentru că, urcată pe soclul de granit al vârstei — vârstă care a fost, întotdeauna, un prilej de discuţie şi un semn de întrebare, din care “Doamna Bulandra” făcea, mereu, un joc de uşoară cochetărie — de pe soclul propriului monument al experienţei celor 65 de ani de teatru, — adunaţi final — de la această înălţime, cu acest avantaj pe verticală, “totuşi-uneori”, admitea dialogul, de sus în jos, convinsă fiind că cel cu care vorbea nu va ajunge până la înălţimile ei — practic imposibil!, iar ea — mai ales! — nu va coborî decât atunci când va crede de cuviinţă.
Gata să ia viaţa, oricând, de la început — a şi luat-o de câteva ori — şi înainte şi alături şi după stingerea lui Tony Bulandra — a găsit mereu resurse, la vârste la care, — bolnavi sau îmbătrâniţi — alţii abandonează, izbutind să fie mereu prezentă, sănătoasă, tânără — spiritualiceşte, pentru că vârsta calendaristică era un record care n-o mai interesa — activă, neobosită…
Cu câte eforturi şi cu ce preţ de încordare, de îndârjire, nu mai socotea nici ea însăşi; iar alţii cu atât mai puţin. Îşi construise prea solid şi prea definitiv rolul pe care-l juca în viaţă — “Doamna Bulandra” fiind personajul pe care l-a interpretat cel mai bine din toate rolurile jucate — aşa încât, cu toate sacrificiile şi străduinţele, trebuia să-l joace mai departe… Şi l-a jucat! Cu succes! Şi în viaţă şi pe scenă, fără oprire, fără odihnă suplimentară, rămânând până în ultimele clipe, aşa cum spunea recent Horia Lovinescu: “magnifica bătrână doamnă”.
Actoriceşte făcea eforturi de compoziţie — întotdeauna vizibile — când — câteodată — prin cine ştie ce accident — trebuia să interpreteze un personaj tandru, şters, umil, înfrânt. Singura slăbiciune posibilă, singura admisibilă, care era ca şi viaţa însăşi, era teatrul… Şi aici, cu o condiţie: să învingi întotdeauna, să nu faci nici un complex de inferioritate în faţa nimănui, autor, regizor sau — doamne fereşte! — alt actor. Să ai întotdeauna dreptate, să nu existe rol care să nu-ţi “meargă”, să nu existe personaj de neabordat, de neinterpretat. Totul trebuie supus, învins. Ca un mare general, ca un mare strateg, căruia nu-i trece prin minte că ar putea fi înfrânt. Sau — ştiu eu ? — chiar dacă avea vreodată îndoieli asupra lucrului pe care-l făcea, Lucia Sturdza Bulandra nu lăsa pe nimeni să-i vadă nesiguranţa… Iar dacă — poate ? — pătrundea cineva, în cine ştie ce clipă de neatenţie, de oboseală, în câmpul foarte restrâns al îndoielilor, al unor slăbiciuni — omeneşti şi ele, dar de neadmis pentru ea — cel care-i surprinsese o lacrimă căzută sau un gest de înduioşare, primea, fie decoraţia prieteniei “pe viaţă” — dar pe care n-avea dreptul s-o poarte decât în stricta intimitate a celei care i-o conferise — sau avea parte de înţepăturile acide, oricând şi oriunde s-ar fi întâlnit cu generalul văzut — o dată – fără armură.
…Şi mai erau nişte slăbiciuni — exterioare — foarte feminine şi foarte explicabile: pălăriile, parfumurile, florile, blănurile. Cuvintele de azi, scrise în prag de iarnă, sunt o cerere de iertare — pentru că ne-am îngăduit să dăm la o parte, puţin, hlamida preţioasă a “monumentului” Lucia Sturdza Bulandra — şi un buchet de violete pe hermina zăpezilor care ne acoperă mormintele scumpe…”
Mircea Şeptilici
Galerie foto:
Pingback: Regizorul Soare Z. Soare, ucis de un glonț rătăcit în seara zilei de 23 august - Dosare Secrete / August 9, 2023
/
Pingback: Vladimir Maximilian, patriarhul unei dinastii de slujitori ai scenei românești - Dosare Secrete / August 13, 2023
/
Pingback: Florica Demion, vedeta teatrelor de revistă de odinioară - Dosare Secrete / September 1, 2023
/
Pingback: Violeta Andrei: M-au urât din prima clipă când m-au văzut - Dosare Secrete / December 21, 2023
/
Pingback: Omagiu: Eugenia Popovici, o viață pe prima scenă a țării - Dosare Secrete / December 22, 2023
/