Onorabila Ducesă Marina de Kent, văduvă la doar 36 de ani, și-a îndeplinit misiunille regale până la moarte, fiind trimis special al reginei în Ghana și Malaezia

Prințesa Marina a Greciei și Danemarcei s-a născut pe 13 decembrie 1906 la Atena, în Grecia, fiind cea mai mică dintre copiii prințul Nicolae al Greciei și ai soției sale, Marea Ducesă Elena Vladimirovna a Rusiei, nepoata împăratului Alexandru al II-lea.

Fetița a fost botezată la sfârșitul anului 1906, nașii ei onorifici fiind bunicul patern, regele George I al Greciei, regele Edward al VII-lea al Regatului Unit, Maria de Teck, prințesă de Țara Galilor, prințul Andrei al Greciei și Danemarcei, Marele Duce Boris Vladimirovici al Rusiei și Marea Ducesă Victoria Fyodorovna.

Marina și-a petrecut primii ani la Atena, locuind cu părinții și bunicii paterni la Palatul Tatoi și a fost crescută în spirit religios, mai ales datorită bunicii ei, regina Olga a Greciei. Cum părinții Marinei călătoreau deseori în afara Greciei în lunile de vară, prima vizită pe care copila a făcut-o în Marea Britanie a fost la doar patru ani, în 1910, după moartea nașului ei, Edward al VII-lea, când a întâlnit-o oficial pe viitoarea soacră, regina Mary de Teck, care a îndrăgit-o imediat pe fetiță.

După ce regimul monarhic a fost răsturnat în Grecia, întreaga familie regală a fost forțată să se exileze, iar Marina, care avea 11 ani, s-a mutat la Paris, împreună cu părinții ei.

În 1932, prințesa l-a întâlnit la Londra pe prințul George, fiul regelui George al V-lea și al reginei Mary de Teck, iar după doi ani, în august 1934, a fost anunțată logodna lor. Inelul pe care prințesa l-a primit cu această ocazie a fost un safir Kashmir de formă pătrată montat în platină.

Pe 29 noiembrie 1934, tânărul cuplu s-a căsătorit la Westminster Abbey, iar nunta a fost o o ceremonie grandioasă, fiind înregistrată de camerele de filmat și transmisă la radio cu sunet captat din interiorul catedralei. Londonezii adunați în fața Westminster Abbey pentru a vedea cuplul regal au ascultat live la difuzoarele amplasate afară serviciul religios, imaginile din interior fiind difuzate apoi în toată Europa. Nunta a fost urmată de o ceremonie grecească în capela privată de la Palatul Buckingham, care a fost transformată în capelă ortodoxă pentru această ocazie.

Rochia de mireasă a fost realizată din brocart de mătase albă și argintie, fiind opera designerului Edward Molyneux și a fost lucrată de o echipă de croitorese de lux, inclusiv câteva emigrante din Rusia, la cererea expresă a Marinei, având o croială gen teacă, cu un decolteu drapat și o trenă generoasă. Mireasa a purtat o diademă superbă, care îi fusese oferită drept cadou de nuntă și un voal din tul fin.

Cele opt domnișoare de onoare erau verișoarele ei primare, prințesele Irene, Eugenie și Katherine, verișoara maternă, marea ducesă Kira Kirillovna a Rusiei, prințesa Juliana a Olandei, prințesa Elisabeta de York și verișoarele soțului ei. Lady Iris Mountbatten și Lady Mary Cambridge.

Ducele și ducesa s-au instalat apoi într-o locuință din Piața Belgrave, în apropierea Palatului Buckingham și curând Marina s-a implicat în organizarea mai multe organizații și fundații caritabile, inclusiv în sprijinirea Spitalului Elizabeth Garrett Anderson, dedicat sănătății femeilor și a Școlii Centrale de Oratorie și Dramă, una dintre cele mai renumite școli de dramaturgie din Europa, continuând să sprijine aceste organizații de binefacere pentru tot restul vieții sale. În această perioadă, ducesa a devenit foarte apropiată de soacra sa, Regina Mary de Teck, cu care își petrecea timpul în timp ce soțul ei își îndeplinea sarcinile oficiale.

Cuplul a avut trei copii, Prințul Edward, Duce de Kent, Prințesa Alexandra, Lady Ogilvy și Prințul Mihai de Kent, de a căror educație s-a ocupat personal.

Au existat informații că soțul ei, Prințul George era bisexual și ar fi avut aventuri cu cântăreața Jessie Matthews, cu scriitoarea Cecil Roberts și cu scenaristul și actorul Noël Coward, o relație pe care iubitul acestuia, actorul Graham Payn, a negat-o vehement. Alte presupuse legături sexuale ale lui George l-au inclus pe José Uriburu, fiul ambasadorului argentinian la Londra, José Uriburu Tezano

s.

Ziarele britanice au scris chiar că Ducele de Kent ar fi fost dependent de droguri, în special morfină și cocaină, zvon care a apărut datorită prietenia sale vechi cu Kiki Preston, pe care o întâlnise prima dată la mijlocul anilor ‘20.

Kiki era o demimondenă, cunoscută pentru dependența de droguri, care îi adusese porecla de „fata cu seringa de argint”, și era membră a cercurilor nobiliare din Paris și New York, având relații cu puternicele familii Vanderbilt și Whitney. Viața ei a fost marcată de mai multe pierderi tragice și de propriile probleme psihice, care au dus în final la sinuciderea ei la vârsta de 48 de ani.

Potrivit surselor din epocă, înainte de a se căsători, Prințul George a intrat alături de Kiki și de argentinianul Jorge Ferrara într-un ménage à trois. În încercarea sa de a-și salva fratele dependent de cocaină de influența lui Kiki, Edward, Prinț de Wales, a încercat o vreme să-i convingă pe ambii să renunțe la relație, dar fără niciun rezultat.

În cele din urmă, Edward l-a forțat pe George să nu se mai vadă cu Kiki și pe aceasta să părăsească Anglia. Ani de zile după aceea, Edward s-a temut că George ar putea cădea iar în patima drogurilor dacă o reîntâlnește pe Kiki și, într-adevăr, în 1932, Prințul George a dat peste „fata cu seringa de argint” pe neașteptate la Cannes și a trebuit să fie îndepărtat aproape cu forța de ea.

Căsătoria cu prințesa Marina a domolit temperamentul vulcanic al lui George și se pare că mariajul lor a fost unul fericit, în ciuda faptului că ducele de York avea din când în când aventuri cu diverse cunoștințe întâmplătoare.

Tragedia avea să vină pe 25 august 1942, când prințul și alte 14 persoane au decolat cu un avion spre Islanda cu sarcini neoperaționale, dar aparatul de zbor s-a prăbușit pe Eagle’s Rock, un deal din apropiere de Dunbeath, în Scoția. Toți pasagerii, cu excepția a doi dintre ei, au murit pe loc, inclusiv George, care avea doar 39 de ani.

Tragica sa moarte în timp ce era angajat în Royal Air Force a fost primul deces al unui membru al familiei regale în timpul serviciului activ în mai bine de 450 de ani. Trupul prințului a fost înmormântat în Cimitirul Regal Frogmore, chiar în spatele mausoleului reginei Victoria, iar ducesa a fost singura văduvă de război din Marea Britanie care a plătit taxe pentru moștenirea pe care a primit-o în urma decesului soțului.

După moartea acestuia, Marina a fost instruită ca asistentă medicală timp de trei luni sub numele „Sora Kay” și apoi s-a alăturat echipelor de asistente medicale civile care au sprijinit spitalele londoneze în următoarele luni și a continuat să fie un membru activ al familiei regale britanice, îndeplinindu-și angajamentele oficiale.

În 1947, prințesa Marina a vizitat Grecia și Italia, iar în iunie 1952 a pus piatra de temelie a noii biserici Sf. Mark din Bromley, Londra, care fusese avariată în timpul războiului. În același, ducesa a vizitat și Sarawak, unul dintre cele două state ale Malaeziei aflate pe insula Borneo, pe atunci colonie britanică, unde a pus piatra de temelie a catedralei Sf. Toma din Kuching.

De asemenea, a vizitat tabăra Batu Lintang, un fost lagăr japonez pentru prizonierii de război în timpul celui de-al Doilea Război Mondial care fusese transformat în colegiu de formare a profesorilor și orașul Sibu, unde a deschis secția ambulatorie a spitalului Lau Kheng Howe.

În martie 1957, când Coasta de Aur a obținut independența față de Marea Britanie devenind statul Ghana, ducesa de Kent a fost numită să o reprezinte pe regină la festivități, iar cincizeci de ani mai târziu, la cea de-a 50-a aniversare a independenței Ghanei, fiul ei, prințul Edward, ducele de Kent, va fi trimis de regină să o reprezinte la ceremonii.

În septembrie 1966, când Protectoratul britanic din Bechuanaland a devenit noua Republică Botswana, prințesa a fost numită din nou să o reprezinte pe regină la festivități, principalul spital public din Gaborone, noua capitală a Botswanei, fiind numit „Spitalul Princess Marina”.

Onorabila ducesă a murit din cauza unei tumori cerebrale la Palatul Kensington pe 27 august 1968, la vârsta de 61 de ani, și a fost înmormântată în cimitirul regal Frogmore.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *