Zulnia, vrednica mama a lui Nicolae Iorga

Zulnia Arghiropol a venit pe lume în anul 1842, la Iași, într-o familie ai cărei membri și-au legat numele de istoria țării. “Provenea din familia Drăghici, de veche origine munteană, și din familia Arghiropol, venită din Bizanțul istoric și plin de măreție. Încă de copilă mică i se dă o solidă și bine selecționată cultură franceză. Am avut deosebita cinste să o cunosc la Vălenii de Munte. Vorbea o franceză impecabilă, iar strălucirea unei inteligențe ce s-a păstrat vie și întreagă până la adânci bătrâneți, eleganța frazei și apreciabila finețe a ideilor exprimate constituiau dovezi netăgăduite ale unei culturi dată cu toată grija, precum mai dovedeau noblețea născută. De altfel, în tinerețele ei, doamna Zulnia Iorga s-a afirmat și pe tărâmul scrisului, publicând mai multe traduceri din limba franceză. Menționăm în treacăt că și mama ei, Elena Drăghici, femeie care fusese crescută în pensioanele franceze de la Iași, făcuse traduceri, atât din limba franceză, cât și din limba germană. Ea, de pildă, a tradus cea dintâi în limba română romanul „Adolf” al scriitorului francez Benjamin Constant”, scria Nicolae Batzaria.

Zulnia Arghiropil s-a căsătorit în anul 1860 cu avocatul Nicu Iorga (născut la Iași în 1838, fiu al avocatului Costache Iorga), apoi cuplul s-a mutat la Botoșani, unde s-au născut cei doi fii, Gheorghe și Nicolae. Rămasă văduvă la doar 30 de ani, în 1876, Zulnia și-a dedicat viața creșterii celor doi băieți. Profesorul povestea despre ea: “Mama a ţinut să-şi păstreze până la moarte graiul moldovenesc de la Ieşi şi Botoşeni, acel dulce grai care ne-a legănat copilăria, aşa cum a ţinut mult la anumite obiecte ale tinereţii ei ca aceste flori presate şi apoi îmbinate în buchete pe când era încă domnişoara Zulnia Arghiropol din Iaşi, crescută în casele lui Manolache Drăghici“.

Zulnia Iorga a încetat din viață pe 5 aprilie 1934, la vârsta de 93 de ani, și a fost înmormântată la Mănăstirea Zamfira, acolo unde se odihnea celălalt fiu al ei, mezinul Gheorghe Iorga, fost căpitan de artilerie și director general la ministerul de industrie şi comerţ, stins din viață în octombrie 1933, după o scurtă și grea suferință provocată de infecția unei măsele.

“Sfânta Zulnia Iorga a fost intelectuală în cel mai înalt grad, cu învățătură multă și cu credință în Dumnezeu și mai multă. A scris și a citit din fragedă tinerețe și până la cea mai binecuvântată bătrânețe. Durerea marelui profesor trebuie să fi fost nespusă, fiindcă nespusă a fost dragostea lui pentru mama sa cea mare. Niciun cuvânt omenesc nu poate aduce o alinare cât de mică. De aceea la trista veste n-am putut să-i trimit decât cuvintele care urmează: „Dumnezeu să te susție în clipele grele prin care treci și pe care le cunosc prea bine și să așeze la dreapta Lui sufletul mamei sfinte care a născut și crescut pe copilul de geniu, azi cel mai mare român și cel mai cinstit român“. Durerea de azi să călească sufletul mare, așa ca Nicolae Iorga să fie pentru multă vreme și podoaba neamului nostrum, și pavăza cea mai tare împotriva tuturor furtunilor care ar bântui în scumpa noastră Românie, acum și pururea, de la Nistru pîn’ la Tisa”, spunea profesorul G. G. Longinescu, fost coleg de școală al lui Iorga.

În aprilie 1934, ziarul Națiunea publica sub semnătura lui A. C. Cusin: “La vârsta respectabila de 95 de ani, sufletul bun și nobil al aceleia care a fost Zulnia lorga s-a ridicat în rândurile celor drepți. Este foarte curioasă impresia pe care această aristocrată din naștere și prin educație o făcea tuturor acelora care au avut fericirea de a se afla în apropierea ei și de a o cunoaște.

Pentru că ori de câte ori o vedeai și stăteai de vorbă cu dânsa, aleasă doamnă a unor timpuri care nu ne mai aparțineau, căpătai siguranța că te afli în fața unei ființe cu dublă personalitate: una care, robită anilor înaintați ce-i tăiase avânt, te asculta cu greu prin cornetul ce-l ținea la ureche și-ți răspundea cu aceeași greutate, iar alta care se înviorează adesea de acel spirit de mare putere și distincție ce trăia încă ascuns undeva în subconștientul ei, te întreținea, când era bine dispusă, cu lucruri interesante și simpatice.

Zulnia Iorga, deși așa de bătrână și deși de mulți ani stătea la fiul său mai mare, d. prof. N. Iorga, se simțea aici ca acasă la ea și nimeni dintre ai săi nu ar fi împiedicat-o de la vreuna din îndeletnicirile care ei îi făceau plăcere. Înconjurată de dragostea și respectul tuturor ai casei, pe ea o găseai totdeauna în mijlocul salonului de primire al doamnei și domnului N. Iorga, întâmpinând cu un zâmbet plăcut asistența și intervenind bucuroasă în conversație ori de câte ori anturajul o interesa. Ea își avea, apoi, zilele ei de primire, cucoanele ei care o vizitau, lumea ei cu care dânsa se distra și se simțea bine.

Până ieri, ea n-a încetat să citească și-i plăcea, când avea cu cine, să discute unele din sugestiile ce-i dădeau scrierile care îi cădeau sub ochi. Mică de statură, slabă, cu privirea vioaie și mereu cercetătoare, ea nu voia să afle liniște. Ea ținea să știe totul ce se petrecea în jurul ei și la nevoie, în lipsa stăpânei căminului, să conducă chiar ea gospodăria. Unul din momentele ei solemne era Dumineca și sărbătorile, ora de biserică de la care ea nu lipsea și unde cu adâncă religiozitate stătea în strana ei anume rezervată și se ruga Celui de sus.

Viața ei a închinat-o aproape întreagă pentru creșterea și învățătura celor doi băieți ce i-a avut, Nicolae și Gheorghe. Rămasă văduvă de tânără, în speranța lor a trăit. Și toată grija pe care a consumat-o, luptând cu destule lipsuri, a fost ca să-și vadă copiii oameni mari, învățați, pildă pentru oricine.

Nu era bucurie mai nestăpânită pentru dânsa și nu o vedeai strălucind de o mândrie mai îndreptățită decât atunci când îi vorbeai de succesele în mers mereu ascendent al marelui ei „Nicu” sau când i-l arătai pe „George”, celălalt fiu iubit, jovial și veșnic tânăr, apropiindu-se de ea spre a o îmbrățișa.

Nimic din istoria acestui neam nu-i era necunoscut. Totul a urmărit cu cel mai viu interes până în ultimul moment, fiindcă se simțea făcând parte integrantă dintr-însul și vibra pentru el. Nimeni dintre femeile poporului nostru n-ar putea pretinde că și-a iubit mai mult țara decât ea. Așa cum a fost o mamă model, a fost o româncă desăvârșită. Zulnia Iorga a murit după ce a arătat că a știut să fie o vitează sentinelă a datoriei. Și-a văzut copiii ajunși la apogeul carierei lor. Și a văzut țara mărită și încărcată de glorie.

La chemarea lui Dumnezeu, se adaugă azi o binecuvântare în plus, aceea a ei, care din locul „de odihnă și de verdeață” în care s-a așezat privește fericită spre noi și având cu toți marii ctitori ai acestui neam, — căci ea ni l-a dăruit pe Nicolae lorga, — e hotărâtă să ne apere, alături de dânșii, mai departe… lata pentru ce, recunoscător, un popor întreg îi spune acum: Să-ți fie țărâna ușoară!”

*** Națiunea, 15 aprilie 1934

“PLOIEȘTI. — Sâmbătă seara, la ora 6, s-a făcut în curtea mănăstirii „Zamfira“ din județul nostru înhumarea rămășițelor pământești ale d-nei Zulnia Iorga, mama d-lui profesor N. Iorga. Ceremonia s-a desfășurat în prezența membrilor familiei, a prietenilor și a cunoscuților marelui nostru cărturar. Corpul defunctei a fost adus peste zi de la Vălenii de Munte și depus în biserica mănăstirii. Tot timpul maicile au stat de veghe în jurul catafalcului.

La ora 6 au sosit de la Văleni d-na și d. prof. N. Iorga, care au fost întâmpinați în curtea mânăstirii de d-nii Mircea Iorga, prof. D. Munteanu-Râmnic, fost subsecretar de stat, d. dr. Petre Țopa, fost vicepreședinte al Camerei, Nicu Lenguceanu, fost secretar general la justiție, colonel D. Chirescu, căp. Petre Iorga, Chirileanu, părintele Aurel Crăciunescu, fost secretar general la culte, judecător Horia Bogdan, Ștefan D. Moțoiu, fost primar al municipiului Ploiești, d-rele Iorga, profesor T. G. Tomescu, av. Marinescu-București, comandor Matei Vasilescu, arhitect Toma T. Socolescu, loan Ungureanu, preoții D. D. Ștefănescu și Octavian Mureșean din Văleni, revizor școlar Nic. Popescu, Muller, N. Frateș, av. Const Dima, prof. I. Vlad, D. Dumitrescu, directorul școalei „N.Iorga“ din Văleni, etc.

Adânc îndurerați, d. prof. N. Iorga și ceilalți membri ai familiei au intrat în biserică și au luat loc în jurul catafalcului. Un sobor de preoți a oficiat o impresionantă slujbă religioasă, iar corul maicilor din mănăstire a dat răspunsurile. Diaconul bisericii, Negoiță Atanase, a rostit câteva cuvinte de mângâiere pentru durerea și pierderea ireparabilă ce a lovit pe membrii familiei și a arătat apoi meritele defunctei. La ora 7 ceremonia în biserică a luat sfârșit. În sunetele clopotelor din mănăstire, corpul Zulniei Iorga a fost coborât în mormântul săpat chiar lângă zidul bisericii și în vecinătatea fiului ei, Gheorghe Iorga, decedat de curând”, consemna presa vremii.