AcasăMonarhieVictoria, finalul unei epoci glorioase

Victoria, finalul unei epoci glorioase

Victoria

Domnia de 63 de ani și 7 luni a Reginei Victoria, a doua ca lungime dintre domniile tuturor monarhilor britanici, este cunoscută astăzi sub numele de Era Victoriană și a fost o perioadă de mari schimbări industriale, culturale, politice, științifice și militare, fiind marcată, în același timp, de expansiunea Imperiului Britanic.

Ultimii ani ai domniei marii regine a Angliei au fost, însă, dificili. Pe 2 martie 1882, Roderick Maclean, un poet jignit de refuzul Victoriei de a accepta una dintre poeziile sale, a tras asupra ei în timp ce trăsura în care se afla suverana părăsea Gara Windsor. Doi elevi de la Colegiul Eton l-au lovit pe poet cu umbrelele până când a fost imobilizat de un polițist, Victoria a fost revoltată când agresorul a fost declarat nevinovat de instanță după ce avocații lui au explicat că era nebun, dar a fost flatată de numeroasele dovezi de loialitate pe care le-a primit după atac.

Regina Victoria

Un an mai târziu, pe 17 martie 1883, regina s-a împiedicat și a căzut pe scările de la Windsor, a șchiopătat din cauza durerilor până în iulie, însă nu și-a revenit niciodată pe deplin, fiind afectată ulterior de reumatism. Bunul ei prieten, John Brown, a murit la zece zile după accidentul ei și, spre consternarea secretarului său privat, Sir Henry Ponsonby, Victoria a început să lucreze la o biografie elogioasă a lui Brown. Ponsonby și Randall Davidson, care văzuseră primele pagini scrise, au sfătuit-o să nu publice un astfel de volum, pentru că ar alimenta zvonurile care circulau deja despre o posibilă poveste de dragoste cu acest servitor credincios, manuscrisul fiind ulterior distrus. La începutul anului 1884, Victoria a publicat totuși o carte, “More Leaves from a Journal of a Life in the Highlands”, o continuare a scrierilor sale anterioare, pe care a dedicat-o „însoțitorului personal devotat și prietenului credincios John Brown”.

Regina Victoria
Regina Victoria

La un an după prima comemorare a morții lui Brown, regina a fost informată printr-o telegramă că fiul ei cel mic, Leopold, a murit la Cannes. Era „cel mai drag dintre fiii mei dragi”, va spune ea când a aflat vestea. Luna următoare cel mai mic copil al Victoriei, prințesa Beatrice s-a întâlnit și s-a îndrăgostit de Prințul Henry de Battenberg la nunta Prințesei Victoria de Hesse și de Rin cu fratele lui Henry, Prințul Louis de Battenberg. Beatrice și iubitul ei au plănuit să se căsătorească, dar regina s-a opus categoric, dorința sa fiind ca prințesa să rămână în Anglia. După un an a acceptat mariajul, cu condiția ca cei doi să locuiască în palatul regal, iar Beatrice să rămână asistena ei personală.

În 1887 Imperiul Britanic a sărbătorit Jubileul de Aur al reginei Victoria, care marca cea de-a cincizecea aniversare a încoronării ei și pe 20 iunie s-a organizat un banchet grandios la care au fost invitați 50 de regi și prinți din toată Europa, iar a doua zi suverana a participat la o procesiune și la o slujbă de mulțumire la Westminster Abbey. Victoria, care era extrem de populară în acea perioadă, s-a bucurat mult văzându-și supușii fericiți să asiste la ceremoniile care marcau evenimentul.

Regina Victoria
Regina Victoria, Jubileul de Diamant
Regina Victoria și Abdul Karim

Două zile mai târziu, pe 23 iunie, a angajat doi indieni de religie musulmană ca ospătari, dintre care unul era Abdul Karim, care a fost promovat la rangul de „Munshi”, a învățat-o limba Urdu și a devenit secretarul ei personal, însă în acest timp familia regală a fost îngrozită de această prietenie neobișnuită. Anturajul regal l-a acuzat pe Abdul Karim că spionează pentru Liga Patriotică Musulmană și că o influențează pe regina împotriva hindușilor, iar Equerry Frederick Ponsonby, fiul lui Sir Henry, a descoperit că protejatul suveranei mințise în legătură cu originea sa și i-a spus lordului Elgin, vicerege al Indiei: „Munshi ocupă aceeași poziție pe care o avusese John Brown”. Victoria a respins toate criticile susținând că acestea sunt doar prejudecăți rasiale, iar Abdul Karim a rămas în serviciul regal până când la decesul suveranei.

În 1888 fiica cea mare a Victoriei a devenit împărăteasă consort a Germaniei, dar a rămas văduvă trei luni mai târziu, nepotul cel mare al reginei Angliei a devenit împărat german ca Wilhelm al II-lea, însă drama fiicei sale a întristat-o mult și i-a agravat starea de sănătate care devenise deja fragile.

Regina Victoria

Pe 23 septembrie 1896, Victoria a devenit cel mai longeviv monarh din istoria britanică depășindu-l pe bunicul ei, George al III-lea, dar a cerut ca orice sărbătoare specială să fie amânată până în 1897, pentru a coincide cu Jubileul ei de diamant. La evenimentul organizat pentru această ocazie la Londra au fost invitați premierii tuturor dominioanelor autonome, procesiunea a început pe 22 iunie 1897, iar bătrâna regină a parcurs cu trăsura un traseu lung de șase mile prin Londra, trupe din tot imperiul fiind așezate de-o parte și de alta a străzilor pe care a trecut. Procesiunea s-a oprit în fața Catedralei Sf. Pavel pentru o slujbă de mulțumire care a fost organizată în aer liber, timp în care Victoria a rămas așezată în trăsura deschisă, pentru a evita să fie nevoită să urce treptele pentru a intra în biserică. Sărbătoarea a urmărită de o mulțime uriașă de spectatori care și-au manifestat afecțiunea pentru regina ajunsă la vârsta de 78 de ani, consemnează presa londoneză.

În ultima perioadă a vieții, deși bolnavă, Victoria nu a renunțat la îndatoririle ei oficiale și, în plus, mergea frecvent în Europa continentală pentru a-și petrece vacanțele. În 1889, în timp ce se afla la Biarritz, a decis să treacă în Spania pentru o scurtă vizită, devenind primul monarh domnitor din Marea Britanie care a pus piciorul în această țară care, de-a lungul istoriei, fusese inamică a Marii Britanii.

Regina Victoria la nunta fiicei ei, Beatrice

În iulie 1900, un nou eveniment personal tragic a afectat-o pe suverană. Cel de-al doilea fiu al ei, Alfred (tatăl Reginei Maria a României), pe care îl alinta Affie, a murit la doar 55 de ani: „O, Doamne! Bietul meu Affie a plecat și el”, a scris în jurnal, completând: „Este un an oribil, nimic altceva decât tristețe și orori de tot felul”.

După obiceiul la care nu a renunțat deloc de-a lungul văduviei sale, Victoria și-a petrecut Crăciunul anului 1900 la Casa Osborne de pe Insula Wight. Din cauza reumatismului șchiopăta din ce în ce mai tare, iar vederea îi era umbrită de cataractă, la începutul lunii ianuarie a mărturisit că se simțea slăbită, iar până la jumătatea lunii ianuarie a fost „somnolentă, amețită și confuză”, conform mărturiilor anturajului ei.

Regina Victoria a murit pe 22 ianuarie 1901, la ora șase și jumătate seara, la vârsta de 81 de ani, în prezența fiului și succesorului ei, regele Eduard al VII-lea, și a nepotului cel mare, împăratul Wilhelm al II-lea. Cu puțin timp înainte de a înceta din viață regina ceruse ca Turi, câinele ei preferat, un pomeranian, să fie așezat în pat lângă ea.

Încă din 1897 Victoria scrisese instrucțiuni precise pentru înmormântarea sa, care urma să fie o ceremonie militară, pentru că era fiică a unui soldat și șefă a armatei, cerând ca, în mod exceptional, culoarea doliului să fie alb în loc de negru. Pe 25 ianuarie, Eduard, nepotul Wilhelm și cel de-al treilea fiu al ei, Arthur, au ajutat servitorii în momentul în care trupul reginei a fost așezat în sicriu. Victoria era îmbrăcată într-o rochie albă și purta voalul de la nuntă, iar lângă ea au fost așezate o serie de amintiri, printre care unul dintre halatele iubitului ei soț, Albert, un mulaj de ghips al mâinii acestuia, o șuviță din părul lui John Brown, o scrisoare și o fotografie a servitorului ei preferat și un buchețel de flori atent poziționat ca cele din urmă obiecte să nu se vadă. De asemenea, printre bijuteriile plasate lângă suverana decedată s-a aflat verigheta mamei lui John Brown, pe care bărbatul i-o dăduse în 1883.

Slujba de înmormântare a reginei a avut loc sâmbătă, pe 2 februarie 1901, în Capela St George de la Castelul Windsor, iar după două zile sicriul ei a fost depus alături de cel al Prințul Albert în Mausoleul Regal Frogmore, la Windsor Great Park.

Victoria a fost ultimul monarh britanic din Casa de Hanovra și, după decesul său, numele a devenit Saxa-Coburg și Gotha, fiul ei cel mare, Eduard al VII-lea, moștenind numele casei din care făcea parte tatăl său, Prințul Albert. În timpul Primului Război Mondial, sub presiunea opiniei publice, nepotul reginei Victoria, George al V-lea, a schimbat din nou numele casei regale, care era “prea nemțesc”, în Casa de Windsor.

Comentarii

Lasă un comentariu