„Ea, care nu a avut parte de copilul ei, a ştiut să fie mama orfanilor. Faţă de soldaţi a ştiut să fie mama răniţilor. Faţă de cei săraci a ştiut să fie Ajutorul“.
Născută la Castelul Monrepos din Neuwied pe 29 decembrie 1842, principesa Elisabeta a fost fiica lui Hermann, Prințul de Wied, și a soției sale, Prințesa Marie de Nassau. La vârsta de șaisprezece ani, era considerată o posibilă mireasă pentru moștenitorul tronului britanic, viitorul rege Edward al VII-lea a cărui mamă, regina Victoria, o plăcea foarte mult. Prințesa și-a petrecut sezonul social la curtea de la Berlin, familia ei sperând să își găsească cât mai repede viitorul soț. Vicky, sora lui Edward i-a scris însp mamei sale: „Nu cred că arăta deloc distinsă, cu siguranță e opusul gusturilor lui Bertie”, favorizând-o pe Alexandra a Danemarcei, cea care va deveni regina Angliei în cele din urmă.
Elisabeta l-a întâlnit pentru prima dată pe Prințul Karl de Hohenzollern-Sigmaringen la Berlin în 1861. În 1869, acesta, care era deja domnitor al României din 1866, a călătorit în Germania în căutarea unei consoarte potrivite. A plăcut-o mult pe romantica principesă pe care a reîntâlnit-o cu această ocazie și cei doi s-au căsătorit pe 15 noiembrie 1869 la Neuwied. “Unde te duci tu, voi merge şi eu și unde vei locui, voi locui şi eu, poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău, Dumnezeul meu”, a fost jurământul Elisabetei la ceremonia de căsătorie. Pastorul i-a spus miresei în timpul nunţii: „Te-ai născut germană, dar eşti româncă de azi înainte”. Elisabeta a fost încoronată regină în 1881, după ce România a fost proclamată regat.
Fotografiile aparțin arhivei Bibliotecii Academiei Române și Bibliotecii Digitale a Bucureștilor
