Regina perlelor, Margherita de Savoia, ar fi putut fi regina României

Margherita s-a născut pe 20 noiembrie 1851 la Palazzo Chiablese din Torino, fiind fiica prințului Ferdinand, duce de Genova, și a prințesei Elisabeta din Saxonia. Când tatăl ei a murit, în 1855, mama s-a recăsătorit morganatic cu maiorul Nicolae Bernoud, marchiz de Rapallo, iar prințesa a fost educată de contesa Clelia Monticelli di Casalrosso și de guvernanta austriacă Rosa Arbesser.

Inițial, s-a aflat pe lista pretendentelor principelui Carol I al României, căruia i se căuta o mireasă printre cele mai bine cotate prințese europene, dar în 1867 președintele consiliului regal italian l-a presat pe regele Victor Emmanuel al II-lea să aranjeze o căsătorie între Margherita și vărul ei, moștenitorul tronului, Umberto.

Margherita a semnat contractul de nuntă pe 21 aprilie 1868, în sala de bal a palatului regal din Torino, iar a doua zi a urmat ceremonia civilă și cea religioasă. După nuntă, cuplul s-a stabilit la Napoli, iar pe 11 noiembrie 1869, Margherita l-a născut pe Victor Emmanuel, prinț de Napoli, cel ce va deveni regele Victor Emmanuel al III-lea al Italiei.

Relația dintre Margherita și Umberto nu a fost însă una prea fericită, iar zvonurile de la curtea regală sugerau că Umberto se întâlnea în continuare cu Eugenia Attendolo Bolognini, iubita sa de dinainte de căsătorie. Se pare că cei doi soți și-au întrerupt relațiile conjugale la doi ani după mariaj, astfel că Victor Emmanuel a rămas singurul lor copil. Cu toate acestea, niciodată nu și-au făcut cunoscută public despărțirea, continuând să reprezinte împreună casa regală la toate evenimentele importante.

În timpul vizitelor pe care le-a făcut prin provinciile italiene, Margherita era atentă să poarte costume populare locale și să admire cu entuziasm toate obiceiurile, tradițiile și cultura regională, ceea ce a făcut-o mai populară decât era soțul ei. Era o femeie elegantă, supranumele care i s-a atribuit în epocă fiind “regina perlelor”, pentru că întotdeauna avea un șirag sclipitor de perle în jurul gâtului.

În ianuarie 1871, după unificarea definitivă a Italiei și proclamarea Romei drept capitală a Italiei, Margherita și Umberto s-au stabilit la Roma, unde ea și-a continuat misiunea, făcând din recepțiile pe care le oferea la curtea regală un centru de interes exclusivist și celebru în întreaga Europă.

Încercarea de asasinare a regelui Umberto de către Giovanni Passannante din noiembrie 1878 a determinat-o pe Margherita să se implice și mai mult pentru a consolida prestigiul coroanei și a construi o politică de loialitate față de instituția monarhiei. A adunat în jurul ei un cerc de intelectuali și artiști conservatori, cunoscut sub numele de “Circolo della regina” (Cercul reginei) în celebrul său salon literar cunoscut sub numele de “giovedì della regina” (Joia reginei), frecventat de cei mai cunoscuți artiști și scriitori ai epocii.

Pe 29 iulie 1900, în timp ce se afla la Monza, regele Umberto I, care scăpase cu viață după tentativa de omor a anarhistului Giovanni Passannante, a fost ucis de un alt anarhist, Gaetano Bresci. Asasinul a fost prins și judecat, dar nu a fost condamnat la moarte, ci doar la închisoare pe viață pentru că pedeapsa cu moartea fusese abolită în Italia din 1889.

Regina văduvă Margherita a fost privită de italieni cu o imensă compansiune, creându-se în jurul ei un adevărat mit. Conștientă de această creștere de popularitate, Margherita a acționat în consecință crescând și mai mult prestigiul monarhiei. Unicul ei fiu, Victor Emmanuel al III-lea a preluat tronul Italiei la vârsta de 30 de ani, iar soția acestuia, discreta Elena de Muntenegru, a devenit regină.

În calitate de regină mamă, Margherita a făcut un pas în spate, dar acest lucru nu a însemnat că s-a retras din viața publică, ci a rămas o figură publică dominantă, îndeplinindu-și în continuare atribuțiile dinastice, făcând vizite oficiale la spitale și biserici și oferind asistență materială persoanelor nevoiașe.

Spre deosebire de majoritatea naționaliștilor, regina mamă Margherita s-a opus Primului Război Mondial, iar după ce a izbucnit conflagrația a transformat una dintre reședințele ei în spital și s-a angajat activ în cadrul Crucii Roșii.

După ce războiul s-a încheiat, Margherita s-a temut că valul revoluționar socialist din est va duce la sfârșitul monarhiei italiene. Acest lucru, combinat cu naționalismul ei destul de pronunțat,  a determinat-o să sprijine regimul fascist al lui Benito Mussolini, deși nu și-a exprimat niciodată în mod explicit adeziunea față de el.

Regina mamă Margherita  a murit pe 4 ianuarie 1926, la vârsta de 74 de ani, la reședința sa din Bordighera, locul unde petrecea câteva luni pe an datorită climei blânde din zonă. Trupul ei a fost transportat a doua zi cu trenul regal într-un ceremonial solemn și a fost depus la Panteonul din Roma.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *