Sir Alexander Fleming, omul care a salvat milioane de vieți

Alexander Fleming s-a născut pe 6 august 1881, în satul scoțian Lochfield. Părinții lui, Grace Morton și Hugh Fleming, erau agricultori și aveau o situație materială modestă. Băiatul a mers la Școala Loudoun Moor și la Școala Darvel, apoi a obținut o bursă de doi ani la Academia Kilmarnock înainte de a se muta la Londra, unde a urmat Royal Polytechnic Institution. După ce a lucrat timp de patru ani într-un birou de transport maritim, ajuns la vârsta de douăzeci de ani, a moștenit niște bani de la un unchi, John Fleming. Fratele lui mai mare, Tom, era deja medic și i-a sugerat să urmeze aceeași carieră, așa că în 1903 Alexander s-a înscris la Școala de Medicină a Spitalului St Mary din Paddington, iar în 1909 obține diploma de medic chirurg specialist.
Fleming a fost căsătorit de două ori, primul mariaj făcându-l în 1915, cu Sarah McElroy, o asistentă medicală din Irlanda, cu care a avut un fiu, pe Robert Fleming. Mai târziu, după moartea soției, în 1949, s-a recăsătorit cu Amalia Voureka Coutsouris, o grecoaică de profesie bacteriolog.
Sub îndrumarea mentorului său. profesorul de patologie Almroth Wright, Alexander Fleming începe să facă cercetări asupra leprei și ciumei, dar, în lipsa voluntarilor pe care să experimenteze, testează vaccinurile pe el și pe familia lui.
Observând modul în care rănile soldaților din Primul Război Mondial sunt pansate, Fleming realizează că mijloacele folosite pentru dezinfectarea și curățarea rănilor reduc capacitatea naturală de apărare a organismului și încearcă să găsească un dezinfectant care să nu slăbească sistemul imunitar al pacienților.
Astfel că începe să studieze bacteriile. Întâmplarea face ca în 1928, omul de știință să plece în vacanță, lăsând în laboratorul său o cutie Petri (vas cilindric de sticlă pentru cultivarea celulelor) cu o tulpină de bacterie cultivată în ea, care provoca, printre altele, abcese. Când s-a întors din vacanță, a observat că acea cutia era acoperită de un mucegai, dar toate bacteriile dispăruseră. Acest mucegai este Penicillium notatum.
Au mai trecut încă zece ani până când savanții britanici Howerd Florey și Ernst Boris Chain, cercetători la Oxford, au folosit penicilina pentru tratarea infecțiilor. Aceștia au ajuns la rezultatele cercetărilor lui Fleming și la mostra lui de mucegai, care se păstrase în stare bună.
Pe 12 februarie 1941, Albert Alexander a fost primul pacient uman care a primit o doză de penicilină, dar, din păcate, nu a reuşit să facă faţă infecţiei pe care o avea şi a murit. Primul caz în care penicilina a fost folosită cu succes a fost cel al Annei Miller, care suferise un avort şi dezvoltase ulterior o infecţie.
În timpul celui de al Doilea Război Mondial, medicamentul s-a folosit la scară mică, pentru că obținerea substanței era foarte costisitoare. În timpul atacurilor aeriene asupra Londrei, Florey și Chain au cultivat penicilina în toate vasele de care au putut face rost și i-au informat pe americani despre studiile efectuate și despre efectele penicilinei. Astfel că producția propriu-zisă, pe scară largă, a substanței a început în Statele Unite ale Americii. Savanții Florey, Chain și Fleming aveau să primească Premiul Nobel pentru Medicină, pentru descoperirea penicilinei, în anul 1945.
Fleming a avertizat încă de la acel moment medicii să nu folosească medicamentul decât dacă există un diagnostic clar, cu indicație evidentă, și să nu fie administrat pentru o perioadă prea scurtă de timp, pentru că astfel pacienții pot dezvolta rezistența bacteriană la antibiotice.
Medicul a obținut în scurt timp recunoaștere și admirație unanimă pentru descoperirea sa. În anul 1944, i s-a acordat distincția de Sir, iar un an mai târziu a devenit membru al Royal Society.
Fleming a murit la 11 martie 1955 în urma unui atac de cord, la vârsta de 73 de ani, și a fost înmormântat, alături de lordul Nelson, la catedrala St. Paul’s.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *