Alfred Ernest Albert, Duce de Saxa-Coburg și Gotha, s-a născut pe 6 august 1844, fiind cel de al doilea fiu al reginei Victoria și al principelui Albert de Saxa-Coburg și Gotha. În 1856, în conformitate cu tradiția familiei regale, Alfred a intrat în Marină, a devenit elev ofițer în august 1858 și a fost repartizat pe nava HMS Euryalus.
În momentul abdicării regelui Otto I al Greciei, în 1862, Prințul Alfred a fost ales să-l succeadă, însă guvernul britanic i-a blocat planurile de ascensiune la tronul Greciei. Prințul Alfred a rămas în armată și a fost promovat locotenent, apoi căpitan pe 23 februarie 1866, când a primit conducerea fregatei HMS Galatea.
Tânărul a fost al doilea în linie la succesiunea la tronul britanic de la naștere până pe 8 ianuarie 1864, când fratele său mai mare, Eduard, și soția acestuia, Alexandra a Danemarcei, au avut primul lor băiat, Prințul Albert Victor, Duce de Clarence și Avondale.
Pe 24 mai 1866, cu prilejul aniversării reginei Victoria, prințul a fost numit Duce de Edinburgh, Conte de Ulster și de Kent și a primit un venit de 15.000 de lire garantat de Parlament și un loc în Camera Lorzilor.
Din ianuarie 1867 până în iunie 1868 Ducele de Edinburgh a făcut un tur al lumii la comanda navei sale, Galatea. Pe 12 martie 1868, la Sydney, a fost victima unui atentat, dar a supraviețuit și și-a dus la final călătoria, fiind primul membru al familiei regale britanice care a vizitat Australia, în 1868, Noua Zeelandă, în 1869, India Britanică, în decembrie 1869, și Hong Kong.
Pe 23 ianuarie 1874, Alfred s-a căsătorit cu Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei, a doua fiică a țarului Alexandru al II-lea și a Mariei de Hesse, evenimentul având loc la Palatul de iarnă din Sankt Petersburg. Ducele și Ducesa de Edinburgh și-au făcut prima apariție publică la Londra, pe 12 martie.
Deși mariajul nu a fost unul fericit, Alfred și Maria Alexandrovna au avut cinci copii: Alfred, Prinț de Saxa-Coburg și Gotha, Maria, care a devenit regina României, Victoria, Mare Ducesă a Rusiei, Alexandra, Prințesă de Hohenlohe-Langenburg și Prințesa Beatrice, Ducesă de Galliera.
Cuplul s-a mutat la un moment dat la Casa Clarence din Londra, care a devenit principala lor reședință din Anglia, dar locuia deseori în conacul de la țară, Eastwell Park, o mare moșie de 2.500 de acri aflată în apropiere de Ashford, în Kent.
Maria Alexandrovna a avut dificultăți în adaptarea la curtea britanică. Pentru ea, clima era detestabilă, iar mâncarea prea dulce. A găsit Casa Clarence, reședința din Londra, “sumbră” și a descris Londra ca “un loc imposibil, unde oamenii sunt nebuni după plăcere” și inferioară orașului Sankt Petersburg, cu străzile sale largi, domurile de aur și magnificele palate. În ochii ei, Palatul Buckingham și Castelul Windsor nu puteau concura cu splendorile Palatului de Iarnă pe care îl iubea atât de mult.
Vizitele constante la soacra ei, regina Victoria, la Castelul Windsor și Osborne, erau plictisitoare. Când a vizitat Scoția, Maria Alexandrovna a înghețat de frig în dormitorul neîncălzit de la Castelul Balmoral și a ordonat să fie aprins un foc. Când a ieșit din cameră, regina Victoria i-a cerut unei servitoare să arunce apă pe foc și să deschidă toate ferestrele. Curând a început să-i scrie tatălui ei, descriind-o pe regina Victoria ca fiind “o bătrână cu o încăpățânare prostească”. Dezamăgită de Marea Britanie, ducesa sfida frecvent convențiile englezești fumând în public și a șocat societatea britanică îngrijindu-și copiii ea însăși.
În octombrie 1886, familia s-a stabilit în Malta, unde Ducele a fost numit comandant șef al flotei britanice și, pentru următorii trei ani, familia a locuit la palatul San Anton din orașul Attard.
Odată cu trecerea anilor, Alfred și Maria au început să trăiască separat. Aveau puține lucruri în comun în afară de pasiunea pentru muzică și de copiii lor. El era rezervat, taciturn, cu toane, țâfnos și bea excesiv, iar la mijlocul anilor 1880 s-a spus că a devenit alcoolic. Ducele era descris ca fiind “nepoliticos, supărăcios, încăpățânat, lipsit de scrupule, risipitor și infidel”, conform autoarei Julia P. Gelardi în “From Splendor to Revolution: The Romanov Women, 1847—1928”.
La moartea unchiului lui Alfred, Ernst al II-lea, Ducatul de Saxa Coburg i-a revenit Ducelui de Edinburgh, deoarece fratele său mai mare, viitorul rege Eduard al VII-lea al Regatului Unit, renunțase la drepturile asupra succesiunii.
La început, ducele era privit ca un “străin”, însă treptat și-a câștigat popularitatea în regiune. Când a devenit Duce de Saxa-Coburg și Gotha, a renunțat la venitul de 15.000 de lire pe an alocat de Parlament și la locul în Camera Lorzilor. Alfred spera ca fiica sa cea mare, Maria, să se căsătorească cu nepotul lui, George, viitorul rege George al V-lea, dar Maria Alexandrovna s-a împotrivit și a hotărât ca fiica ei să evite greșeala pe care ea însăși o făcuse în tinerețe, astfel că a făcut tot ce a putut pentru a o mărita cu Prințul Moștenitor Ferdinand.
În acea perioadă, Casa Regală a României era în căutarea unei partide pentru prințul de coroană, dar primele întâlniri ale tinerilor din anul 1891 au fost eșecuri totale. Apoi, prin intervenția energică a împăratului german care l-a chemat pe timidul Ferdinand și i-a ordonat să rezolve situația, simultan cu presiunile făcute de marea ducesă Maria Alexandrovna asupra Mariei, lucrurile s-au aranjat și logodna noului cuplu a fost anunțată în vara lui 1892.
Pentru oficializarea aranjamentului, regele Carol I al României a efectuat în toamna lui 1892 o vizită la Londra pentru a se întâlni cu ducele de Edinburgh, tatăl Mariei, și apoi cu regina Victoria, care a fost de acord cu căsătoria preconizată.
Nu același success l-a avut mama Mariei pentru aranjarea căsătoriei fiului ei cel mare. Pe 28 ianuarie 1895, la Curtea britanică s-a publicat următorul text: “Suntem informați că o căsătorie a fost aranjată între Alteța Sa Regală Prințul Alfred de Saxa-Coburg și Gotha și Alteța Regală Ducesa Elsa Matilda Marie, fiica Ducelui William Eugen de Württemberg”. Logodna anunțată a fost ruptă însă de familia miresei când s-au aflat mai multe informații despre stilul de viață a tânărului Alfred.
Prin anul 1899, Alfred începuse să prezinte simptome severe de sifilis pe care îl dobândise pe când era ofițer, acesta fiind motivul pentru care a lipsit de la nunta de argint a părinților săi celebrată pe 22 ianuarie 1899, deși cauza oficială a absenței a fost o depresie.
Fratele pricipesei Maria, Alfred, s-a sinucis împușcându-se cu un revolver. Timp de trei zile a fost îngrijit la Schloss Friedenstein, în Gotha, înainte să fie trimis la sanatoriul Martinnsbrunn din apropiere de Merano, în sudul Tirolului. Tânărul a încetat din viață pe 6 februarie 1899, la vârsta de 24 de ani, și a fost înmormântat la mausoleul ducal din Coburg.
Un an mai târziu, pe 30 iulie 1900, Alfred, Ducele de Saxa-Coburg, tatăl viitoarei suverane a României, a murit din cauza unui cancer la gât, în timp ce se afla la Schloss Rosenau, fiind înmormântat alături de fiul său cel mare.
