Ivan Plotnikov, profesor de istorie la Universitatea de Stat a Uralilor, a stabilit identitatea celor care au ucis familia imperială rusă în noaptea de 16 spre 17 iulie 1918.
Asasinii au fost Iakov Iurovski, Grigori P. Nikulin, Mihail A. Medvedev, Piotr Ermakov, Stepan Vaganov, Alexei G. Kabanov, Pavel Medvedev, V. N. Netrebin și I. M. Țelms.
Filipp Goloșciokin, un apropiat al lui Iakov Sverdlov, comisarul militar din Ekaterinburg, despre care s-a spus de-a lungul timpului că a fost și el implicat în crime, nu a participat efectiv la operațiune, iar doi sau trei dintre paznicii de la Casa Ipatiev au refuzat să pună mâna pe arme.
Piotr Voikov, cel care a primit însărcinarea de a aranja distrugerea trupurilor după asasinat, primind în acest scop 570 de litri de benzină și 180 de kilograme de acid sulfuric, a fost doar martor, dar apoi a susținut, cu titlul de mândrie, că a luat parte la omoruri și că a furat obiecte de la una dintre marile ducese decedate. După crime, bărbatul ar fi declarat: „Lumea nu o să știe niciodată ce am făcut cu ei”. Voikov a fost numit ambasador al Uniunii Sovietice în Polonia în 1924 și a fost asasinat de un monarhist rus în iulie 1927.
Cei mai mulți dintre participanții direcți la uciderea familiei imperiale au supraviețuit doar câțiva ani după teribilele crime. Primul dintre cei care au murit a fost Stepan Vaganov, care a fost atacat și omorât de țărani la sfârșitul anului 1918, după ce participase la mai multe acte de represiune brutală.
Pavel Medvedev, șeful gărzii Casei Ipatiev și una dintre figurile-cheie ale execuției, a fost capturat de Armata Albă la Perm în februarie 1919, la interogatoriul la care a fost supus a negat participarea la crime și a murit în închisoare de tifos. Filipp Goloșciokin a fost împușcat în octombrie 1941 într-o închisoare a NKVD și a fost apoi îngropat într-un mormânt nemarcat.
La trei zile după execuție, Iakov Iurovski, șeful asasinilor, i-a raportat personal lui Vladimir Ilici Lenin desfășurarea evenimentelor din acea noapte de 16 spre 17 iulie și a fost răsplătit cu o funcție importantă în Ceka, Comisia Extraordinară pentru Întreaga Rusie, și apoi a avut mai multe posturi importante în partid până în 1938, când a murit la Spitalul de la Kremlin.
Cu câteva zile înainte, donase pistoalele folosite la execuția familiei Romanov Muzeului Revoluției din Moscova.
Bărbatul nu și-a exprimat niciodată vreun regret pentru faptele săvârșite, ba, mai mult, într-o ultimă scrisoare lăsată copiilor săi cu puțin timp înainte de a muri se mândrea cu cariera lui revoluționară. El și adjunctul său, Nikulin, care a murit în 1964, sunt îngropați în Cimitirul Novodevici din Moscova. Fiul lui Iurvoski a predat memoriile tatălui său detectivilor amatori Avdonin și Reabov în 1978.
O notă din jurnalul lui Lev Troțki sugerează că ordinul de execuție a familiei imperiale a fost dat de însuși Lenin. Troțki povestește: „Următoarea mea vizită la Moscova a avut loc după căderea Ekaterinburgului. Discutând cu Sverdlov, l-am întrebat în treacăt unde e țarul. «S-a terminat, mi-a răspuns, a fost împușcat». «Și familia lui unde este?» «Și familia cu el.» «Toți?» am întrebat eu, pare-se, puțin surprins. «Toți,» a răspuns Iakov Sverdlov. «Și ce-i cu asta?» Aștepta să vadă cum reacționez. Nu am răspuns. «Și cine a luat hotărârea?», am întrebat. «Am hotărât aici. Ilici credea că nu trebuie să le lăsăm Albilor un portdrapel viu în jurul căruia să se adune, mai ales în condițiile actuale»”.
Criminalii i-au ucis în acea noapte cu sânge rece pe țarul Nicolae al II-lea, pe soția sa, Alexandra Feoodorovna, pe cei cinci copii imperiali, Olga, Maria, Tatiana, Anastasia și Alexei, dar și pe patru dintre apropiații familiei: Ivan Kharitonov, Alexei Trupp, Anna Demidova și doctorul Eugene Botkin. În următoarele 84 de zile după asasinatul din Ekaterinburg, alți 27 de prieteni și rude, dintre care 14 membri ai familiei Romanov și 13 membri ai curții imperiale, au fost omorâți de bolșevici.
