De cum treci vestitul Pont Marie din cel de-al patrulea arondisment al metropolei pariziene, dai de edificiul în care Martha Bibescu îşi ducea viaţa dedicată, de ani întregi, exclusiv scrisului – „în tinereţe trăiam ca să scriu, acum scriu ca să trăiesc“, i-a spus Martha Bibescu lui Romulus Dianu într-un interviu publicat în „Tribuna României“…
…O casă veche, din cele care întreţin fondul muzeistic al urbanismului, ocolită de târnăcopul stilului modern: 45 Quai de Bourbon. O uşă veche, şi ea veche, ca tot ceea ce e acolo, ca şi zidurile, permite accesul într-un gang îngust, de unde o scară tot pe atât de zgârcită, cu treptele vopsite parcă în fiecare zi, atât de bine sunt întreţinute, protejate de o balustradă laterală, te ajută să ajungi la uşa apartamentului de la catul întâi.
Inscripţia de sub butonul soneriei indică: Marthe Bibesco. Unul dintre nepoţi. Mihai Brâncoveanu, preţuit critic muzical, în pofida tinereţii sale, şi „chére Mimi“, bătrânica întruchipând laolaltă pe subretă, infirmieră şi secretară, o asistă pe amfitrioană care-şi primeşte oaspeţii în salon, o încăpere ale cărei singure atribute sunt spaţiul şi amfitrioana.
Două ferestre mari, cu dimensiuni de vitrouri de catedrală, aduc soare dinspre Sena, protejate de draperii verzui, mătăsoase, ca nişte pleoape greoaie, obosite. O masă rotundă, din lemn de mahon, cu fundalul de marmură şi încercuire din metal auriu, e la dispoziţia scriitoarei, cu vreo cinci, şase volume, cu creion şi hârtie, cu o glastră de Sèvre oferind ochiului coroana unor garoafe sângerii. Câteva scaune tapisate sunt destinate oaspeţilor, fotoliul cel mare, amplasat în faţa celei de-a doua ferestre, fiind al gazdei.
Într-un capot din lame, lung până la vârful pantofilor aurii si ei, veşmânt cu mâneci largi ca de anteriu. Martha Bibescu a ținut să-şi întâmpine musafira venită din tară, — ca o mărturie că a rămas româncă şi că nu şi-a uitat predilecţiile. — arborând o superbă maramă cu izvoade prahovene.
O maramă ce pornea din creştet, ca şi coafura, aranjată în unduiri largi, generoase.
— V-am adus flori, pe care am pus miresme de la Mogoşoaia, azi muzeu şi casă de creaţie a scriitorilor şi poeţilor…
— Dă-mi-le să le îmbrăţişez, să le sărut, copila mea.
…Şi cu un gest tandru, a strâns buchetul la piept, sărutând floare cu floare, cu o alintare în care am desluşit, deopotrivă, patetism şi prestanţă, durere şi bucurie.
— Deşi nu mă mai ajută vederea, trudesc să-mi închei corectura la ultimele mele trei cărţi. Una recentă, ţi-o ofer: Échanges avec Paul Claudel, Correspondence inedite — apărută la Mercure de Frange. Să i-o dai soţului dumitale, ca mulţumire că a scris trei cărţi despre aviaţie, în care i-a relevat pe bravii zburători români, eroismul aviatorilor noştri pe cerul lumii.
Iată, îi trimit volumul cu autograf. Spune-i că aş vrea să-i povestesc din amintirile mele literare, să-i vorbesc despre Proust, despre Pârvan, despre Antoine de St. Exupéry, despre alţii dintre marii mei prieteni din trecut… despre convorbirile mele actuale cu André Malraux, care nutreşte bune sentimente şi sincere preţuiri pentru români. E un bun prieten al nostru. Te rog s-o reţii!
Vacarmul străzii pariziene în amurgul unei zile de vară m-a smuls din reveria celor două ore petrecute la Martha Bibescu, amfitrioană de zile mari. Să fi fost eu oare printre ultimii ei vizitatori veniţi din ţara pe care o purta în cugetul, în fiinţa ei?”
*** Elena V. Firoiu, România literară, 1973
Articolul a apărut în numărul din 6 decembrie. Martha Bibescu încetase din viață pe 28 noiembrie 1973. Funeraliile prințesei au avut loc pe 4 decembrie, la Biserica St. Louis et l’Ile.
