Profesorul Dimitrie Gusti, întemeietorul sociologiei românești, s-a născut pe 13 februarie 1880 la Iași și a încetat din viață pe 30 octombrie 1955, la București. Neobositul dascăl a inițiat cercetarea monografică a satelor din România (1925 – 1948) și a obținut legiferarea serviciului social (1939), prin care se instituționaliza, pentru prima oară în lume, cercetarea sociologică îmbinată cu acțiunea socială practică și cu pedagogia socială.
“Prin legea serviciului social, pe care mintea clară şi înţeleaptă a Majestăţii Sale Regelui Carol al II-lea, a făcut-o, lege ce trebuie să fie aplicată cât mai curând şi cu toată intensitatea, se acordă o nouă proprietate, proprietatea culturală.
Aceasta este noua împroprietărire ţărănească pe care legea o acordă, făcând posibilă eficacitatea tuturor reformelor politice, sociale, economice. La baza legii Serviciului Social stă şi un scop de reformă socială şi politică, care este transformarea structurii sociale a ţării prin metode concrete şi totale. Cunoaştem o serie de măsuri politice şi juridice care s-au luat cu toată bunăvoinţa şi care totuşi nu aduc ceea ce trebuie să aducă pentru că sunt măsuri juridice, administrative, centraliste, abstracte şi care se adresează numai unui fragment din viaţa ţăranului.
Adevărata transformare a vieţii ţăranului este atunci când reuşim să-i transformăm structura lui socială, structura lui de viaţă. Structura ţărănimii este însă alcătuită din două elemente: din stări sociale și din om. Transformarea numai a stărilor, fără transformarea omului, sau numai transformarea omului, fără transformarea stărilor, nu este reforma pe care o preconizează Serviciul Social.
Serviciul Social spune: noi vrem o împroprietărire ţărănească, vrem să dăm ţăranului o proprietate culturală, vrem să transformăm acest potenţial pasiv într-un actual creator de civilizaţie ţărănească, vrem să transformăm în acelaşi timp paralel şi stările sociale, şi pe ţărani. Temeinicia reformei noastre constă în transformarea paralelă şi în acelaşi timp atât a stărilor, cât şi a omului. Ne interesează atât omul, adică ţăranul şi ne interesează şi stările vieţii sociale din sat, colectivitatea.
Această reformă, aşa cum o preconizează Serviciul Social, este o reformă totală garanţie a armonizării dintre stări şi oameni.
În acest scop, legea Serviciului Social prevede un instrument şi o instituţie nouă, Căminul Cultural. Căminul Cultural cuprinde următoarele momente:
1) el este un principiu de coordonare socială. Ce se întâmplă în satele de astăzi este dovada unei stări de adevărată anarhie. Fiecare munceşte fără să ţină seama de munca celuilalt. Această stare de lucruri nu poate dura. Munca tuturora trebuie să fie coordonată.
2) Căminul cultural mai înseamnă şi o transformare a comunităţii sociale şi politice din sat într-o comunitate culturală organizată, căci satul nu este organizat. Satul trăeşte încă sub imperiul unei deosebite anarhii.
Căminul cultural este făcut tocmai să ajute pe săteni, organizându-l astfel într-o nouă comunitate culturală prin organizarea intereselor din sat, așa cum acest lucru a fost realizat de către Fundaţia Regală „Principele Carol” în satul Dioşti.
Căminul cultural cuprinde trei aripi: o aripă sanitară, o aripă culturală şi o aripă economică. Căminul cultural este elementul de transformare a stărilor şi oamenilor prin organizarea aceasta pe care noi vom căuta şi mai mult să o facem cât mai viabilă şi mai conformă cu necesităţile ţăranului.
Legea Serviciului Social prevede însă pentru a face posibilă funcţionarea Căminelor Culturale şi împroprietărirea culturală a sătenilor, pentru a face posibilă reforma adâncă a structurilor sociale, transformarea stărilor şi oamenilor, încă o a doua importantă lucrare anume: Socializarea şi naţionalizarea ştiinţei, socializarea şi naţionalizarea educaţiei.
În acest scop s-a organizat Institutul de Cercetări Sociale a României, prin federalizarea tuturor institutelor de cercetări din ţară. În acest înţeles Legea Serviciului Social preconizează o ştiinţă voluntaristă, spre deosebire de ştiinţa intelectualistă de până acum.
Legea Serviciului Social prevede că nu vom face ştiinţă orientată spre acţiune. Serviciul Social prevede o gândire scoasă din realitate, care se îndreaptă spre realitate, spre a o reînoi şi a transforma. Este o ştiinţă specială prevăzută de Legea Serviciului Social, pe care eu mi-am permis s-o definesc ca o ştiinţă socializată şi naţionalizată, o ştiinţă pusă în serviciul naţional, în slujba cunoaşterii ţării, ca să servească ca bază pentru orice acţiune posibilă de viitor.
Una din dispoziţii este obligaţia pentru toţi intelectualii ţării de a presta la sate Serviciul Social, obligaţie care priveşte pe toţi absolvenţii universităţilor şi şcoalelor superioare de ambe sexe, care au datoria ca, înainte de a începe activitatea practică, să presteze aceste Servicii Sociale între 3 şi 12 luni. Cel care vă vorbeşte este un om cu experienţă, pentru că noi am cârmuit la Fundaţie peste o mie de studenţi de la toate facultăţile şi şcoalele speciale, care nu consideră această dispoziţie de lege ca ceva fantastic, ca un produs al imaginaţiei, ca ceva capricios, ci dimpotrivă, ca pe una din măsurile cele mai importante ale legii. Şi iată de ce.
Prin aceasta va folosi enorm titratul, prin aceasta va folosi enorm satul, prin aceasta va folosi enorm ţara, pentru că se va face această transfuzie, această împletire, această osmoză între sat şi oraş, în aşa fel încât toate acele sentimente de separaţie care există astăzi între sat şi oraş, toate aceste legături rupte între sat şi oraş, vor fi restabilite şi atunci cărturarul va învăţa care sunt îndatoririle lui faţă de ţară, faţă de cei 82% din populaţia noastră, iar satul va învăţa să aprecieze pe cărturar.
Iar învăţăcelul acesta titrat, acest candidat la rangul de ofiţer în rezervă al armatei sociale, va fi disciplinat, va lucra conform unui program, va trăi o viaţă comună cu ceilalţi, o viaţă de voioşie, dar în acelaş timp şi o viaţă într-o nouă disciplină de sine. Când noi am văzut tineretul lucrând de atâţia ani, şi anul trecut au fost 60 de echipe, putem spune că instituţia pe care am creat-o satisface o profundă necesitate sufletească a tineretului, căci tineretul de azi are nevoie de muncă, de sacrificiu şi simte necesitatea sufletească de a munci din greu”.
*** Rostul şi scopul serviciului social, Dimitrie Gusti, preşedintele Serviciului Social, Administraţia Românească Nouă, 1939
