HomeEroii României moderneEroi uitați11 noiembrie 1918: Ziua Armistițiului

11 noiembrie 1918: Ziua Armistițiului

Ziua Armistițiului
DS TW

Vagonul în care s-a semnat armistițiul din 11 noiembrie 1918 a fost construit în anul 1914 la Saint-Denis și a fost folosit ca vagon-restaurant până în august 1918, apoi a fost transformat în birou pentru mareșalul francez Ferdinand Foch, care l-a utilizat de la sfârșitul lunii octombrie 1918 până în septembrie 1919.
Pe 11 noiembrie 1918, Foch, în calitate de comandant suprem al Frontului de Vest, a semnat armistițiul cu Germania în “Vagonul de l Compiègne”, acord care prevedea încetarea focului, momentul fiind considerat încheierea Primului Război Mondial.

Ziua Armistițiului

Pe 11 noiembrie, la ora 2:15 noaptea, politicianul german Matthias Erzberger a intrat la ultima rundă de negocieri în vagonul francez. Timp de aproape trei ore, nemții au încercat să discute fiecare dintre cele 34 de articole care alcătuiau textul. În cele din urmă, documentul a fost înmânat de la o delegaţie la cealaltă în câteva minute, iar între ora 5 şi 12 minute şi 5 şi 20 de minute dimineaţa pe hârtie s-au adunat toate semnăturile. Urma să intre în vigoare la ora 11:00, pentru o perioadă de 36 de zile şi a fost reînnoit de trei ori. În capitalele europene vestea semnării armistiţiului a fost o ușurare. La Paris, un milion de oameni au ieșit în stradă pentru a sărbători momentul și, în ciuda înfrângerii, armistiţiul a fost sărbătorit şi la Berlin de populația germană. În seara zilei de 11 noiembrie, premierul francez Georges Clemenceau i-a mărturisit generalului Henri Mordacq: “Am câștigat războiul și nu fără durere. Acum va trebui să câștigăm pacea și poate fi și mai dificil”.

Ziua Armistițiului
Ziua Armistițiului

La un moment dat, vagonul a fost returnat Companiei Wagons-Lits și şi-a reluat, pentru scurt timp, rolul de vagon-restaurant. În septembrie 1919, a fost donat celebrului Musée de l’Armée din Paris şi a fost expus în Complexul Curtea Invalizilor timp de șase ani, din 1921 până în 1927.
În 1927, la cererea primarului orașului Compiègne și cu sprijinul filantropului american Arthur Henry Fleming, vagonul a fost restaurat și trimis în oraș, fiind găzduit într-o clădire muzeală special creată, parte a Memorialului Armistițiului, construit pe locul unde a avut loc ceremonia de semnare a acordului.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Adolf Hitler a ordonat ca vagonul să fie dus exact în aceeași locație pentru semnarea celui de-al doilea “armistițiu la Compiègne”, pe 22 iunie 1940, astfel că vagonul a fost mutat din clădirea în care se afla. Franța fusese nevoită să ceară semnarea unui acord după victoria Germaniei în Bătălia Franței, la scurt timp după ce fusese înființată zona de ocupație care cuprindea nordul țării, cu coasta Atlanticului și cu coasta Canalului Mânecii. În momentul în care Fuhrerul a primit cererea guvernului francez care solicita negocierea unui armistițiu, Führerul a ales pădurea de lângă Compiègne.

Vagonul a fost adus din muzeul în care era găzduit și a fost plasat exact în același punct ca în urmă cu 22 de ani, iar Hitler s-a așezat pe același loc ocupat în 1918 de mareșalul francez Ferdinand Foch. După ce a ascultat prima parte a actului, Hitler a părăsit vagonul într-un gest disprețuitor și l-a lăsat responsabil pentru negocieri pe generalul Wilhelm Keitel.
Ulterior, vagonul a fost dus la Berlin și expus o săptămână mai târziu în fața Catedralei din oraș. În 1944, vagonul a fost trimis în landul Turingia, în centrul Germaniei, mutat apoi la Ruhla și mai târziu la Gotha Crawinkel, lângă un imens sistem de tuneluri. Acolo a fost distrus prin incendiere în martie 1945 de ofițerii armatei naziste.

Vagonul care se află astăzi expus la Muzeul Armistițiului de la Compiègne este copia exactă a originalului. În 1950, producătorul francez Wagons-Lits, compania care a condus Orient Express, a donat un vagon din aceeași serie – 2439D, absolut identic, de la finisajele din lemn lustruit până la scaunele din piele.
Memorialul Armistițiului se află pe Route de Soissons, în Compiègne, și poate fi vizitat de cei interesați de evenimentele legate de armistițiul din 1918. Ziua de 11 noiembrie se sărbătorește în întreaga lume, inclusiv în România, ca ziua în care Primul Război Mondial s-a încheiat oficial.

Recomandare:
Complexul Armistițiului de la Compiègne

Ziua Armistițiului
DS TW
No comments

leave a comment