HomeRăzboaie și revoluțiiAl Doilea Război MondialEva Braun, femeia din umbra diavolului

Eva Braun, femeia din umbra diavolului

Eva Braun
DS TW

Eva Anna Paula Braun (Hitler) s-a născut pe 6 februarie 1912 la München și a fost cea de-a doua fiică a profesorului Friedrich “Fritz” Braun și a Franziei “Fanny” Kronberger care, înainte de a se căsători, fusese croitoreasă. Eva avea o soră mai mare, Ilse, și o soră mai mică, Margarete, alintată Gretl, ambele supraviețuind până în anii ’80.

Părinții fetelor au divorțat în aprilie 1921, dar s-au recăsătorit în noiembrie 1922, probabil din motive financiare, Eva a fost educată, ca și surorile ei, la un liceu catolic din München, apoi timp de un an a urmat o școală aflată în subordinea Mănăstirii din Simbach am Inn, unde nu a avut note extraordinare, dar s-a remarcat la atletism. În toată această perioadă, fetele din familia Braun au avut o copilărie fericită, părinții ocupându-se cu atenție de ele, mama le croia rochițe, iar tatăl s-a implicat în educația lor.

La vârsta de 17 ani adolescenta a fost angajată de Heinrich Hoffmann, fotograful oficial al Partidului Nazist, mai întâi ca asistentă la magazinul acestuia, dar în scurt timp a învățat în curând cum să folosească un aparat de fotografiat și a început să lucreze ea însăși ca fotograf. În octombrie 1929 l-a cunoscut pe Adolf Hitler, care era cu 23 de ani mai în vârstă decât ea, chiar în studioul lui Hoffmann, după trei ani, în 1932, sora mai mică a fetei, Gretl, a început și ea să lucreze pentru același fotograf, moment în care cele două tinere au închiriat un apartament și au locuit împreună pentru o vreme. Mai târziu Gretl a însoțit-o pe Eva în călătoriile pe care aceasta le făcea cu Hitler la Obersalzberg. În acea perioadă Fuhrerul locuia împreună cu nepoata sa vitregă, Geli Raubal, într-un apartament aflat în Prinzregentenplatz din München. Pe 18 septembrie 1931, în timp ce Hitler se afla la Nürnberg, Geli a fost găsită moartă în casă, toate informațiile ducând spre sinucidere și se pare că bărbatul a suferit foarte mult, cercetătorii considerând că relația cu Raubal a fost probabil cea mai intensă din viața lui.

Eva Braun

După un timp Hitler a început să vadă cu Eva Braun, dar aceasta, la rândul ei, a încercat să se sinucidă pe 10 sau 11 august 1932, împușcându-se în piept cu pistolul tatălui ei. Istoricii cred că tentativa a fost mai mult o încercare de a-i atrage atenția lui Hitler și, într-adevăr, după acest eveniment bărbatul i-a devenit devotat, iar până la sfârșitul anului 1932 cei doi au devenit iubiți. Eva rămânea adesea peste noapte în apartamentul lui din München și, după ce a devenit fotograf cu drepturi depline în atelierul foto a lui Hoffman, a devenit fotograf oficial al Partidului Nazist.

A urmat, potrivit unui fragment din jurnalul ei și în conformitate cu relatările biografului Nerin Gun, o a doua tentativă de sinucidere în mai 1935, când femeia a luat o supradoză de somnifere pentru că avea senzația că dictatorul nu-i acordă suficient timp. La scurt timp după aceea Hitler le-a oferit Evei și surorii ei un apartament cu trei camere în München, iar anul următor surorilor li s-a pus la dispoziție o vilă în Bogenhausen.

Eva Braun a fost membră a echipei de fotografi a lui Hoffmann la marele miting nazist de la Nürnberg din 1935, o uriașă desfășurare de forțe a Partidului Nazist. Hitler își dorea însă să se prezinte în fața poporului german ca un bărbat singur, pentru că, în ideologia nazistă, bărbații erau lideri deplini, iar femeile erau casnice, își închipuia că este atractiv pentru femei și dorea să exploateze această poziție. În plus, considera că un posibil mariaj îi va dăuna imaginii publice pe care și-o construiască, astfel că el și Eva Braun nu apărut niciodată un cuplu în public, iar germanii de rând nu au știut nimic despre relația celor doi până după război.

Eva Braun

Biograful Heike Görtemaker a scris că femeile nu au jucat un rol important în politica oficială a Germaniei naziste, iar influența Evei Braun asupra lui Hitler a fost minimă, nu i s-a permis fie de față la discuțiile de afaceri sau la cele politice, nu a fost membră a Partidului Nazist, principalele ei interese fiind sportul, moda și cinematografia, dar a avut în toți acești ani o existență protejată și privilegiată.

Eva Braun a continuat să lucreze pentru Hoffmann și după ce a început relația cu Hitler, a făcut multe fotografii și filme cu membri ai cercului intim al dictatorului și a fost plătită de firma lui Hoffman până în 1943, dar în paralel a deținut funcția de secretar privat al lui Hitler.

Valetul dictatorului, Heinz Linge, a menționat în memoriile sale că cei doi aveau dormitoare separate, cu baie proprie și cu uși interconectate. Manifestările publice de afecțiune sau contactul fizic în public a fost inexistent, dar Eva Braun făcea totuși pe gazda pentru musafirii apropiați, deși nu a fost implicată în conducerea efectivă a gospodăriei.

La începutul lunii aprilie 1945, Eva Braun, care avea 33 de ani în acel moment, a călătorit de la München la Berlin pentru a-i fi alături fuhrerului în momentul în care Armata Roșie se apropia de capitală.

La scurt timp după ora 12, în noaptea de 28 spre 29 aprilie, Eva Braun și Hitler s-au căsătorit într-o mică ceremonie civilă, iar la eveniment au asistat Joseph Goebbels și Martin Bormann. Pe 30 aprilie în jurul prânzului, cei doi și-au luat rămas bun de la apropiații lor, iar mai târziu în acea după-amiază, în jurul orei 15:30, mai multe persoane au spus că au auzit un foc de armă. După câteva minute adjutantul fuhrerului, Otto Günsche, a intrat în camera cuplului și le-a găsit trupurile fără viață așezate pe o canapea mică. Eva Braun mușcase o capsulă cu cianură, iar Hitler se împușcase în tâmpla dreapta cu un pistol. Cadavrele au fost transportate prin ieșirea de urgență a buncărului în grădina din spatele Cancelariei Reich-ului, fiind carbonizate în timpul bombardamentelor Armatei Roșii.

Toți membrii familiei Evei Braun au supraviețuit războiului. Mama, Franziska, a murit la vârsta de 96 de ani, în ianuarie 1976, la o fermă veche din Ruhpolding, Bavaria, unde se retrăsese după 1945. Tatăl ei, Fritz, a murit în 1964, sora mai mică, Gretl, a avut o fiică pe care a numit-o Eva Barbara (născută pe 5 mai 1945) și mai târziu s-a căsătorit cu omul de afaceri Kurt Beringhoff. Femeia a murit în 1987, fiica ei, Eva Barbara, s-a sinucis pe 25 aprilie sau 28 iunie 1975 după ce iubitul ei murise într-un accident de mașină, iar sora mai mare a Evei, Ilse, care nu a făcut parte niciodată din cercul intim al lui Hitler, a murit în 1979.

DS TW
No comments

leave a comment