Dârzenia ei i-a enervat și mai mult pe ofițerii germani, iar Gabrielle a fost executată prin împușcare pe 1 aprilie
Dârzenia ei i-a enervat și mai mult pe ofițerii germani, iar Gabrielle a fost executată prin împușcare pe 1 aprilie
După cel de-al Doilea Război Mondial, guvernul Afganistanului a adoptat o serie de reforme care au dus la mari schimbări
În 1802 Zoé s-a căsătorit cu contele Baschi du Cayla, iar cuplul a avut doi copii, Ugolin și Ugoline. În
Jahanara Begum s-a născut pe 23 martie 1614 și a fost cea mai mare fiică a împăratului Shah Jahan și
Marele incendiu din București, cunoscut și ca “Focul cel Mare”, a fost cea mai nimicitoare calamitate care a lovit vreodată
Bine îmbrăcat, într-o haină impecabilă, cu pantalonii la dungă și jobenul pe cap, mergând cu pași siguri, Stanley Clifford Weyman,
Dintre cei patru fii ai Augustei, cei trei băieți mai mari au avut mari probleme de sănătate încă de la
La un an de la moartea marii actrițe, în noiembrie 1978, prima ei fiică adoptată, Christina Crawford, a publicat cartea
Filmul “O noapte furtunoasă”, realizat între anii 1941 și 1942 de regizorul Jean Georgescu, a avut premiera pe 22 martie
Cornelia Fort, care avea doar 24 de ani în acel moment, era una dintre cele mai apreciate membre ale WASP