Primele aduceri aminte sunt dintr-un Bucureşti pe care n-am încetat să-l iubesc, aşa cum îşi iubeşte oricine "satul" în care
Primele aduceri aminte sunt dintr-un Bucureşti pe care n-am încetat să-l iubesc, aşa cum îşi iubeşte oricine "satul" în care
În volumul “Îndrăgostirea unui habsburg de o frumosă româncă din Ardeal”, este avansată, cu multă convingere, ideea că Franz Ferdinand
Melania și Lucreția Ionescu erau încă din anul 1908 vestite în tot ținutul Aradului, ca și în societatea intelectualilor români
Pe 24 iulie 1969, la primirea festivă care li s-a făcut astronauților de pe Apollo-11 pe portavionul USS Hornet, președintele
M-am hotărât să fiu actor în Cişmigiu, pe o bancă! Pierdusem examenul de impiegat de mişcare. Gândul m-a purtat, atunci,
Întemeietorul Spitalului Central de Boli Mintale din București care astăzi îi poartă numele, Alexandru Obregia a încetat din viață sâmbătă,
Pe 23 iulie 1914 administrația de la Viena a remis la Belgrad nota Austro-Ungariei, care avea forma unui ultimatum, cerând
“Deşi multora li se pare simplu să distrezi copiii, e teribil de greu să izbuteşti pentru ei un spectacol bun.
Am iubit şi am visat teatrul, de adolescent. Familia a privit însă cu groază înclinaţia mea artistică. Cauza nu era
Foarte iubit pentru muzica sa în anii ‘30, pentru pofta de viață pe care o avea în orice împrejurare, înconjurat