Încă din prima zi a prizonieratului în palatul de pe malul Bosforului sultanul a avut-o alături pe mama sa, blânda
Încă din prima zi a prizonieratului în palatul de pe malul Bosforului sultanul a avut-o alături pe mama sa, blânda
Astăzi se împlinesc 567 de ani de la cea mai veche menţiune documentară despre existenţa oraşului Bucureşti. Este vorba despre
"Iarna, patinam pe lacul Cișmigiu sau la terasa Oteteleșanu, de unde, traversând piața Teatrului Național, intram triumfătoare în restaurantul Elysée,
Într-o geroasă zi de iarnă, pe 21 ianuarie 1882, fraţii Schiel au pornit spre România, au trecut de Predeal și,
Mărturiile epocii arată că Neagoe Basarab a fost un domn energic (la debutul stăpânirii sale a decapitat mulţi boieri, adversari
"Patrick este un soț deasupra oricărei bănuieli!" Tot ceea ce ați dorit întotdeauna să știți despre seducătorul Patrick Swayze a
Are un nume francez, dar este de fapt londoneză, iar cariera şi-a întemeiat-o în Statele Unite ale Americii. A debutat,
Lascaux face parte dintr-un ansamblu, iar peștera cea mai bogată este ca o prismă în care se reflectă înflorirea artei
Compania pe care a creat-o, una dintre cele mai mari și mai respectate firme de optică, este în funcțiune și
Era celebru în perioada comunistă, recunoscut ca un profesionist desăvârșit (se spune că prima pereche de pantofi dintr-o serie nouă
Dosare Secrete

Articolele noastre ajung acum și pe WhatsApp.