Louis-Henri de Pardaillan de Gondrin, marchiz de Montespan, s-a născut în anul 1640 și s-a căsătorit pe 28 ianuarie 1663 cu Françoise Athénaïs de Rochechouart, fiica marchizului de Mortemart și a Dianei de Grandseigne. Aceasta fusese logodită inițial cu fratele lui mai mare, dar cum cel din urmă fusese ucis într-un duel, familiile au decis să o mărite cu mezinul. Ceremonia de căsătorie a avut loc la biserica Saint-Eustache la Paris, apoi familia a locuit într-o casă mică aflată în vecinătatea palatului regal, astfel încât Françoise să își poată îndeplini rolul de doamnă de onoare a reginei Maria Tereza.
Cei doi soți au dus o viață plină de privațiuni, dar pasională, având doi copii: Marie Christine şi Louis Antoine de Pardaillan, născuți la scurt timp după data mariajului, dar, pentru că situația lor financiară era dificilă, marchizul a decis să plece la război pentru a face avere și a-i oferi astfel soției un trai pe care considera că îl merită pe deplin.
În perioada cât a fost plecat, frumoasa și inteligenta sa consoartă a început o relație cu regele Ludovic al XIV-lea, iar după unsprezece luni, când marchizul a revenit la Paris, și-a găsit nevasta însărcinată cu suveranul, care tocmai renunțase la metresa precedentă, Louise de la Valliere. În 1669 a venit pe lume primul copil al Regelui-Soare cu marchiza de Montespan, bebeluș ce a fost încredințat spre creștere văduvei Scarron, care va deveni mai târziu marchiza de Maintenon.
Cu timpul, între Athénaïs și guvernantă au apărut neînțelegeri pe tema educației copilului, doamna Scarron a plecat cu cel mic de la curte, iar marchiza de Montespan a fost preocupată să mențină atenția amantului regal, fără să bănuiască ce va urma. Ocupată veșnic cu alegerea toaletelor şi organizarea de petreceri, se credea stăpână veşnică pe inima regelui, avea o gardă de corp, apartamente luxoase la Versailles și considera că aceste favoruri sunt semnul unei viitoare căsătorii cu regele.
Aflând aceste detalii, Louis-Henri de Pardaillan a declanșat un scandal teribil despre care a aflat curând tot orașul, iar curtea regală a fost uimită că soțul încornorat este atât de revoltat și nerecunoscător, în loc să fie flatat de onorurile ce i se acordau soției. Umilit, bărbatul a pus la punct o strategie: a început să frecventeze cele mai mizerabile lupanare din Paris cu scopul de a se îmbolnăvi de variolă sau de o boală cu transmitere sexuală de la prostituate, pentru a o transmite soției sale, iar aceasta să îl contamineze pe rege.
“Pe vremea Regelui Soare, a-ți avea soția în patul monarhului era pentru nobili o sursă inepuizabilă de privilegii. În ziua în care Ludovic al XIV-lea a pus ochii pe doamna de Montespan, toată lumea de la Versailles a vrut să-l felicite pe soțul metresei regale. Louis-Henri de Pardaillan, marchizul de Montespan, îndrăgostit de soția sa, și-a propus însă să ducă un război nemilos împotriva omului care îi profana mariajul. Refuzând onorurile, indiferent la amenințări repetate, inclusiv la cele cu închisoarea, a continuat să-l urască pe cel mai puternic om de pe planetă încercând să-și recapete soția”, a scris memorialistul Saint-Simon.
Atitudinea b[rbatului l-a enervat pe regele Franței, iar căpitanul gărzilor a fost pus să-i ceară să părăsească Parisul. Pe 20 septembrie 1668, Montespan s-a plimbat prin oraș într-o caleașcă pictată în negru pe care aplicase două coarne gigantice de cerb, asumându-și public poziția de încornorat și a mers atât de departe încât l-a numit pe rege ticălos, ceea ce i-a adus condamnarea la închisoare pentru câteva zile. Louis-Henri de Pardaillan a fost încarcerat la For-l’Évêque, apoi a fost exilat la Guyenne, iar aici a organizat o “ceremonie de înmormântare” a iubirii sale, construind un mormânt pe care a pus o cruce simplă din lemn inscripționată cu datele 1663-1667.
Mai târziu a fost acuzat că ar fi răpit o tânără și, pentru că risca să fie condamnat la închisoare pe viață, a fugit pentru o perioadă de un an, apoi s-a întors la Guyenne. Regele s-a oferit apoi să-l ridice la rangul de duce doar pentru ca soția sa, marchiza de Montespan, să poată fi numită ducesă, ofertă pe care a refuzat-o cu demnitate.
După nașterea celui de-al șaselea copil al lui Françoise Athénaïse, sătul de aroganțele ei, regele a încercat să se despartă de ea și a început o relație cu văduva Scarron, guvernanta copiilor. În această perioadă a izbucnit așa numitul “scandal al otrăvurilor”, iar La Voisin, o cunoscută vrăjitoare a epocii acuzată că ar fi membră a unui cult satanic, a dezvăluit că îi dăduse doamnei de Montespan o băutură pentru a o ajuta să recâștige favorurile regelui.
Metresa Regelui Soare se apropia de 40 de ani și farmecele ei începeau să pălească. Regele era încă tânăr, iar în jurul său roiau o mulțime de domnișoare care doreau să-i preia rolul, dar cea care a reușit să se impună a fost doamna de Maintenon, care l-a cucerit pe suveran prin dragostea pe care o purta copiilor. Fosta doică câștigase acum poziția de favorită, iar de partea ei erau chiar copiii bastarzi ai lui Ludovic.
În memoriile sale, marchiza de Montespan povestește momentul umilitor al retragerii de la curte. Îmbrăcată cu cea mai frumoasă rochie a ei, i-a făcut o ultimă vizită fostului amant, care a primit-o având-o alături de doamna de Maintenon. Regele s-a ridicat să o întâmpine, dar noua metresă en-titre nu a făcut același gest de politețe, iar umilința fostei favorite a fost completă. După plecarea de la palat, doamna de Montespan s-a retras la abația din Fontevrault, revenind la Paris numai cu ocazia nunților copiilor ei.
În această perioadă, Louis-Henri de Pardaillan, a aflat că este grav bolnav și și-a scris testamentul. Era pe moarte când a primit o scrisoare de la abația unde se refugiase marchiza după ce fusese alungată de la Versailles, femeia i-a cerut să o ierte și să o primească din nou ca soție, dar el a refuzat categoric. Marchizul încornorat a murit pe 1 decembrie 1691, la vârsta de 51 de ani, în urma sa păstrându-se mult timp ca suvenir de familie coarnele de cerb cu care își împodobise trăsura când plecase umilit din Paris.
Marchiza de Montespan și-a petrecut ultimii ani de viață într-o penitență severă. A murit pe 27 mai 1707, la vârsta de 66 de ani, iar regele le-a interzis copiilor lor să poarte doliu după ea.
