Născut într-una dintre cele mai puternice familii ale Renașterii italiene, Lorenzo de’ Medici cel Tânăr a crescut în umbra legendarului său bunic, Lorenzo Magnificul, protector al artelor și conducător al Florenței. Într-o epocă dominată de intrigi politice, războaie între cetăți și rivalități între cele mai bogate familii princiare, destinul lui avea să fie marcat de încercarea de a păstra prestigiul și influența unei dinastii care transformase Florența într-unul dintre marile centre culturale ale Europei.
Lorenzo di Piero de’ Medici a venit pe lume pe 12 septembrie 1492 și a fost fiul lui Piero di Lorenzo de’ Medici și al Alfonsinei Orsini, bunicii din partea tatălui fiind Lorenzo Magnificul și Clarice Orsini.
Copilăria lui a fost marcată de criteriile stricte de educație impuse de Alfonsina, o femeie cu mari ambiții și cu o voință puternică, care i-a insuflat dorința de a consolida prestigiul casei de Medici. Încă din adolescență, Lorenzo a fost introdus în jocuri politice și într-o rețea ramificată de alianțe matrimoniale, fiind destinat să devină o figură de prim-plan a epocii.
Descris de contemporani ca un bărbat de statură mijlocie, cu trăsături regulate și o privire scrutătoare, ducele avea însă mai puțin din carisma strămoșului său, Lorenzo Magnificul. Era ambițios, dar nu lipsit de slăbiciuni, era cultivat, atras de arte, dar, în același timp, lipsit de tăria de caracter și de abilitatea politică necesare pentru a menține gloria familiei.
Această combinație de noblețe exterioară și fragilitate interioară a făcut ca istoria să-l rețină mai degrabă ca pe un personaj tragic decât ca pe un lider desăvârșit.
Niccolo Machiavelli, care a fost fascinat de contrastele personalității lui, i-a dedicat lucrarea „Principele”, pe care a scris-o pe când se afla în exil la San Casciano, după ce fusese acuzat că ar fi fost implicat într-un complot împotriva nobilei familii florentine.
Filozoful i-a transmis printr-o scrisoare bunicului tânărului duce: “…nu aș voi să se judece drept prea mare încredere în sine faptul că un om de condiție joasă și umilă îndrăznește să trateze despre guvernarea principilor și să dea reguli cu privire la aceasta; căci așa precum cei care desenează locuri din natură se așază jos în câmpie spre a putea privi cu atenție înfățișarea munților și a înălțimilor, iar pentru a cunoaște văile se urcă sus pe culmi, tot astfel, pentru a cunoaște bine firea popoarelor, trebuie să fii tu însuți principe, după cum pentru a o cunoaște pe aceea a principilor trebuie să fii om din popor”.
Dedicația de pe prima pagină, care prezintă scopul lucrării, acela de a-l învăța tacticile pe care ar trebui să le folosească pentru a elibera Italia de „barbari”, rămâne învăluită în mister. Întreaga lucrare a lui Machiavelli, considerată primul tratat modern de politică, a fost scrisă în a doua jumătate a anului 1513, cu excepția dedicației pentru Lorenzo di Piero și a ultimului capitol, care au fost elaborate la câțiva ani după aceea.
Unchiul tânărului, tot un de’ Medici, Papa Leon al X-lea, l-a numit pe Lorenzino, în vârstă de 24 de ani la acel moment, Duce de Urbino. După o scurtă perioadă în care fostul conducător al regiunii, Francesco Maria I della Rovere, a preluat puterea în Urbino, Lorenzo a fost numit comandant al celor 10.000 de oameni trimiși să îl captureze pe adversar, dar a fost rănit și s-a retras la Toscana. Tânărul și-a recâștigat ducatul prin încheierea unui tratat în luna septembrie a aceluiași an, însă, după moartea lui prematură, teritoriul s-a reîntors la familia Della Rovere.
La scurt timp după ce a preluat poziția de Duce de Urbino, tânărul principe s-a căsătorit la 13 iunie 1518 cu Madeleine de la Tour, fiica contelui de Auvergne, cuplul având o singură fată, Caterina, care avea să fie cunoscută ca celebra regină a lui Henric al II-lea al Franței, Caterina de Medici.
Madeleine a murit la trei săptămâni după nașterea copilei, pe 28 aprilie 1519, la vârsta de 21 de ani, din cauza ciumei sau a febrei puerperale, deși unii istorici au avansat ideea că s-ar fi îmbolnăvit de o boală venerică de la soțul ei.
Lorenzo a încetat din viață câteva zile mai târziu, pe 4 mai, la vârsta de 26 de ani, din pricina sifilisului. Cavoul lui se află în capela de’ Medici din Biserica San Lorenzo și este decorat cu lucrările lui Michelangelo Buonaroti, „Amurgul și Aurora” și „Gânditorul”.
Puteți citi și:
Lucrezia de’ Medici, ducesa de Ferrara
Moartea suspectă a frumoasei Isabella de’ Medici în timp ce își spăla părul
