Bhumibol Adulyadej s-a născut pe 5 decembrie 1927 la Spitalul Mount Auburn din Massachusetts, în Statele Unite, și a fost fiul cel mic al lui Mahidol Adulyadej, prinț de Songkla, și al soției sale, Mom Sangwan, care era o femeie de rând și va deveni mai târziu prințesa-mamă Srinagarindra. În acea perioadă prințul Mahidol era înscris la un program de studii în sănătate publică al Universității Harvard, motiv pentru care Bhumibol a fost singurul monarh thailandez născut vreodată în Statele Unite.
Copilul a ajuns în Thailanda în 1928, după ce tatăl său a obținut diploma de licență de la Harvard, dar acesta a murit din cauza unei insuficiențe renale severe un an mai târziu, când Bhumibol avea mai puțin de doi ani.
În 1933 Mom Sangwan și-a luat cei trei copii și i-a dus în Elveția, mezinul fiind înscris la École nouvelle de la Suisse romande din Lausanne. În această perioadă, a primit cadou primul său aparat de fotografiat, devenind, pentru tot restul vieții, pasionat de arta fotografică. Prajadhipok, unchiul lui Bhumibol, care nu avea copii, a abdicat în 1935, moment în care fratele lui mai mare, Ananda Mahidol, care avea nouă ani, a devenit regele Rama al VIII-lea, însă familia a rămas în Elveția, regatul fiind condus de un consiliu de regență.
În 1942, Bhumibol a devenit fascinat de jazz și a început să cânte la saxofon, pasiune pe care a avut-o toată viața, a terminat liceul cu o specializare în literatură franceză, latină și greacă, iar în 1945 a început să studieze științele la Universitatea din Lausanne.
Tânărul a urcat pe tron după ce fratele său, regele Ananda Mahidol, a fost împușcat pe 9 iunie 1946 în circumstanțe care au rămas neclare până astăzi. Într-o primă declarație a guvernului s-a afirmat că Ananda s-a împușcat accidental, dar ulterior o comisie de anchetă a decis că acest lucru era practic imposibil. Doi angajați ai palatului regal au fost în cele din urmă condamnați pentru regicid și executați, dar s-a vorbit și despre o a treia posibilitate, ca Bhumibol să-și fi împușcat accidental fratele în timp ce se jucau cu pistoalele.
Tânărul a devenit rege al Thailandei, dar s-a întors în Elveția înainte de încheierea perioadei de doliu de 100 de zile, și-a schimbat specializarea și s-a înscris la facultatea de drept și științe politice pentru a se pregăti pentru îndatoririle de șef al statului, iar unchiul său, Rangsit, prinț de Chainat, a fost numit prinț regent. În numele noului monarh, Prințul Rangsit a recunoscut o lovitură de stat militară care a răsturnat guvernul Thamrongnawasawat în noiembrie 1947 și tot regentul a semnat și constituția din 1949, care a restituit monarhiei multe dintre puterile pe care le pierduse prin Revoluția din 1932.
În decembrie 1946, guvernul Thailandei a alocat câteva sute de mii de dolari pentru incinerarea ceremonială a rămășițelor răposatului rege Ananda, eveniment necesar înaintea încoronării lui Bhumibol, care trebuia, conform obiceiurilor, să aprindă rugul funerar, iar astrologii curții regale au decis că ziua de 2 martie 1949 este cea mai potrivită pentru această ceremonie. În timp ce se afla la studii în Elveția, Bhumibol mergea frecvent la Paris și aici a cunoscut-o pe Rajawongse Sirikit Kitiyakara, fiica de 15 ani a ambasadorului thailandez în Franța și strănepoată a regelui Chulalongkorn, prin urmare, verișoara lui.
Pe 4 octombrie 1948, în timp ce tânărul se afla la volanul unui Fiat Topolino pe drumul Geneva – Lausanne, a avut un accident grav, a fost internat în spital cu leziuni grave la nivelul coloanei vertebrale, cu paralizie facială și mai multe răni la cap care l-au costat vederea la ochiul drept. Din acest motiv atât incinerarea regală, cât și încoronarea tânărului au trebuit să fie amânate.
În timp ce regele era internat în spital la Lausanne, Sirikit l-a vizitat de multe ori, a cunoscut-o și pe mama suveranului, iar aceasta i-a cerut să-și continue studiile în Elveția, pentru ca Bhumibol să o cunoască mai bine. Cei doi s-au logodit în Elveția pe 19 iulie 1949 și s-au căsătorit pe 28 aprilie 1950, cu doar o săptămână înainte de încoronarea lui. Nunta, oficiată de bunica lui Bhumibol, Savang Vadhana, a fost descrisă de The New York Times drept “cea mai scurtă și cea mai simplă nuntă din ținutul elefanților aurii și al umbrelelor albe”.
Cuplul a avut patru copii: prințesa Ubolratana Rajakanya, născută pe 5 aprilie 1951 la Lausanne, actualul rege Maha Vajiralongkorn (Rama al X-lea), născut pe 28 iulie 1952, prințesa Maha Chakri Sirindhorn, care a venit pe lume trei ani mai târziu, și prințesa Chulabhorn Walailak, născută pe 4 iulie 1957.
După ce a prezidat incinerarea ceremonială a fostului suveran Ananda Mahidol, Bhumibol a fost încoronat rege al Thailandei pe 5 mai 1950, în Sala Tronului Baisal Daksin din Marele Palat din Bangkok, iar în timpul ceremoniei, a promis că “va domni cu dreptate în folosul și fericirea poporului siamez”. Cu această ocazie, Sirikit, soția lui Bhumibol, a primit titlul de regină, Somdej Phra Boromarajini, și de atunci ziua de 5 mai este sărbătorită în fiecare an în Thailanda ca Ziua Încoronării.
Cuplul regal și-a petrecut luna de miere la Hua Hin înainte de a se întoarce în Elveția, unde regele și-a încheiat studiile universitare, iar în 1951 cei doi au revenit în Thailanda.
După moartea bunicii, regina Savang Vadhana, Bhumibol a intrat, conform obiceiului budist, într-o perioadă de 15 zile de călugărie la Wat Bowonniwet, iar pe 22 octombrie 1956 a fost hirotonit de Patriarhul Suprem la Capela Regală a lui Buddha de Smarald din Marele Palat.
În primii ani ai domniei, în perioada guvernului dictatorului militar Plaek Phibunsongkhram, Bhumibol nu a avut nicio putere politică reală și era doar o figură ceremonială în administrația dominată de militari. Pe 16 septembrie 1957, Phibunsongkhram a apelat la el pentru a obține sprijin pentru guvern, dar suveranul l-a sfătuit pe mareșal să demisioneze pentru a evita astfel o lovitură de stat. Premierul a refuzat, însă în acea seară Sarit Thanarat a preluat puterea, două ore mai târziu regele a impus legea marțială în tot regatul și a emis o proclamație prin care-l numea pe Sarit drept “apărător militar al capitalei”, fostul premier fiind acuzat de lèse-majesté, corupție și falsificarea alegerilor desfășurate la începutul acelui an.
În timpul noului regim politic, monarhia a fost revitalizată, Bhumibol a participat la multe ceremonii publice, a vizitat provinciile thailandeze și a patronat o serie de proiecte de dezvoltare, a mers în Statele Unite în iunie 1960 și apoi în câteva țări europene.
Ziua de naștere a lui Bhumibol, 5 decembrie, a fost declarată zi națională, înlocuind ziua națională anterioară, care marca aniversarea Revoluției siameze din 1932.
După moartea premierului Sarit, puterea a fost preluată de generalul Thanom Kittikachorn care a condus un guvern militar ce a fost înlăturat de o revoltă populară din 1973 în urma căreia poliția a atacat și ucis zeci de studenți protestatari, dar Bhumibol s-a distanțat de măsurile represive ordonate de armata thailandeză.
Evenimentele politice din Vietnam, Cambodgia și Laos au condus la activarea unor puternice mișcări de gherilă, iar acestea au început să amenințe atât monarhia thailandeză, cât și sistemul politic, astfel încât, de teamă unor eventuale tulburări, Bhumibol s-a apropiat din nou de armată în 1975, a vizitat tabere militare din toată țara și a ținut mai multe discursuri publice despre amenințările interne și externe asupra regatului.
A urmat o nouă lovitură de stat militară, pe care Bhumibol a susținut-o, considerând că este o manifestare a voinței poporului. Junta militară care a preluat puterea i-a prezentat regelui trei nume ca posibili premieri: vicepreședintele Consiliului Privat al regelui, Prakob Hutasingh, guvernatorul de dreapta al Bangkok-ului, Thamnoon Thien-ngern, sau un judecător de la Curtea Supremă, un anticomunist asumat, Thanin Kraivichien. Bhumibol l-a ales pe cel din urmă, iar decizia sa i-a determinat studenții protestatari să se alăture comuniștilor refugiați în junglă.
Tulburările politice au continuat, în Thailanda au mai avut loc încă două lovituri de stat militare în 1981 (April Fool’s Day) și 1985 (Rebeliunea Share), dar acestea nu au mai fost susținute de suveran și au dus în cele din urmă la victoria forțelor loiale guvernului. Aceste evenimente atât de frecvent i-au făcut pe mulți să creadă că Bhumibol nu înțelege societatea thailandeză și că credibilitatea sa ca mediator imparțial între diversele facțiuni politice și militare este compromisă.
După moartea împăratului Hirohito al Japoniei în 1989, regele Thailandei a devenit cel mai longeviv monarh în viață din lume, iar în 1992 a jucat un rol cheie în tranziția Thailandei către un sistem democratic, după ce țara era aproape de a intra într-un război civil. Regele i-a convocat atunci pe liderii celor două curente de opinie într-o audiență transmisă la televiziune și i-a îndemnat să găsească o soluție pașnică. În apogeul crizei, apariția celor doi bărbați stând în genunchi în fața suveranului, conform protocolului regal, a făcut o impresie puternică asupra națiunii, aceasta fiind una dintre puținele ocazii în care Bhumibol a intervenit direct și public într-un conflict politic. La scurt timp după aceea, au avut loc alegeri generale, în urma cărora în Thailanda a fost instalat un guvern civil.
În seara zilei de 19 septembrie, armata thailandeză a răsturnat noul guvern și a preluat controlul asupra Bangkok-ului printr-o lovitură de stat, iar Sonthi Boonyaratglin, comandantul armatei, l-a acuzat pe prim-ministrul demis și regimul său de crime, inclusiv de lèse-majesté, i-a jurat loialitatea față de Bhumibol, a impus legea marțială, a abrogat constituția și a interzis protestele și întâlnirile politice.
Mai mulți obseratori ai vieții politice din Thailanda au spus că, de-a lungul timpului, armata a fost singura instituție care putea susține puterea monarhului Bhumibol, iar el a binecuvântat aproape toate loviturile de stat și a contribuit la uciderea democrației în regat.
Începând din anul 2009 regele a început să aibă din ce în ce mai multe probleme medicale, în 2011 s-a aflat că suferă de boala Parkinson și de depresie, apoi de mai multe probleme ale sistemului neurologic. Bhumibol nu a mai apărut în public la sărbătoarea națională din 5 decembrie 2015, pentru că era prea bolnav, însă a avut o apariție televizată pe 14 decembrie, prima după multe luni de absență.
Pe 1 octombrie 2016, palatul regal a făcut public buletinul medical al suveranului în care scria că suferă de o infecție a sângelui, insuficiență renală și o inflamație la plămânul stâng. Bhumibol Adulyadej a murit la Spitalul Siriraj din Bangkok pe 13 octombrie 2016, la ora locală 15:52, la vârsta de 88 de ani. A doua zi, trupul său a fost dus cu mașina la Marele Palat pentru ritualul obișnuit al băii, mii de oameni îndoliați fiind prezenți pe traseu pentru a-și arăta afecțiunea pentru “regele regilor”. Cortegiul a ajuns la Marele Palat prin Poarta Viset Chaisri la ora 17:00, iar singurul său fiu, prințul moștenitor Maha Vajiralongkorn, a prezidat ritualul tradițional de spălare a trupului organizat în Sala Tronului Phiman Rattaya.
Ceremonia de incinerare a avut loc pe parcursul a cinci zile, la sfârșitul lunii octombrie 2017, dar incinerarea propriu-zisă, care nu a fost transmisă la televizor, s-a desfășurat pe 26 octombrie 2017, seara târziu. După aceea thailandezii au putut din nou să poarte haine în culori obișnuite pentru a sărbători viitoarea încoronare a regelui Vajiralongkorn, eveniment care a avut loc în perioada 4-6 mai 2019.
Deși Bhumibol a fost foarte respectat de mulți thailandezi, a fost, în același timp, protejat de una dintre cele mai stricte legi cu privire la crima de lèse-majesté din lume. Conform legislației, criticii suveranului puteau fi condamnați la închisoare de la trei până la cincisprezece ani dacă erau găsiți vinovați de o instanță special, iar după 1976, legile au fost înăsprite, fiind interzise criticile la adresa oricărui membru al familiei regale, proiectelor de dezvoltare regală, instituției regale, dinastiei Chakri sau oricărui rege thailandez anterior.
În timpul discursului la aniversarea zilei sale de naștere din 2005, Bhumibol a spus: “De fapt, trebuie să fiu și eu criticat. Nu mă tem dacă criticile se referă la ceea ce fac greșit, pentru că așa aflu când greșesc. Dacă spui că regele nu poate fi criticat, înseamnă că regele nu este om și asta înseamnă să-l disprețuiești pentru că nu-l consideri o ființă umană”, dar declarațiile sale au avut un efect contrar, pentru că numărul cazurilor de lèse-majesté a crescut de la cinci sau șase pe an înainte de 2005 la 478 în 2010.
Surse:
Paul M. Handley, The King Never Smiles: A Biography of Thailand’s Bhumibol Adulyadej, 2009
Nicholas Grossman; Dominic Faulder, King Bhumibol Adulyadej – A Life’s Work: Thailand’s Monarchy in Perspective
