HomeMonarhieAlexei Romanov. Destinul tragic al copilului care trebuia să devină țarul tuturor Rusiilor

Alexei Romanov. Destinul tragic al copilului care trebuia să devină țarul tuturor Rusiilor

Alexei
DS TW

Alexei a fost singurul fiu al țarului Nicolae al II-lea și moștenitorul dinastiei Romanov, care domnise peste Rusia mai bine de trei secole. A crescut înconjurat de luxul curții imperiale, dar învăluit de secretul unei boli ereditare care îi putea provoca moartea în orice moment. Cei care l-au cunoscut l-au descris ca fiind un copil vesel, inteligent, impulsiv, generos și foarte atașat de soldații ruși. Hemofilia i-a marcat întreaga existență și a contribuit la izolarea familiei imperiale, la apropierea țarinei Alexandra de călugărul Grigori Rasputin și la răspândirea unor zvonuri care au afectat profund prestigiul monarhiei. La vârsta de 13 ani, Alexei a fost ucis împreună cu părinții și surorile sale în subsolul Casei Ipatiev din Ekaterinburg.

 

Țareviciul a venit pe lume în dimineața zilei de 12 august 1904, la Palatul Peterhof din Sankt Petersburg. Nicolae al II-lea și împărăteasa Alexandra Feodorovna aveau deja patru fiice (Olga, Tatiana, Maria și Anastasia), iar nașterea unui băiat însemna, în sfârșit, apariția moștenitorului direct al tronului.

Evenimentul a fost întâmpinat cu o bucurie enormă de familie pentru că, prin el, succesiunea dinastiei era asigurată. Fericirea avea să fie însă umbrită de o veste pe care familia imperială a încercat să o ascundă cu orice preț. Alexei moștenise de la mama sa o afecțiune ereditară gravă, hemofilia.

Cercetările genetice moderne au stabilit ceea ce medicii de la începutul secolului XX nu puteau determina cu precizie. Analiza ADN realizată în 2009 a identificat în gena F9, care codifică factorul IX al coagulării, mutația responsabilă de o formă de hemofilie cunoscută drept hemofilie B sau „boala Christmas”. Pentru copil, consecințele erau dramatice, pentru că o simplă lovitură, o cădere sau o rană puteau provoca hemoragii dificil de controlat.

Alexei

Unul dintre cei care l-au cunoscut bine pe Alexei a fost elvețianul Pierre Gilliard, profesorul de franceză al vlăstarelor imperiale și, începând din 1913, tutorele lui. În memoriile sale, acesta a lăsat numeroase pagini despre țarevici, pe care îl descria ca fiind un băiat foarte frumos, cu păr blond, ochi mari, gri-albaștri și gene lungi, care, la numai zece ani, suferise deja mai mult decât „cei mai mulți oameni într-o viață întreagă”.

Alexei nu a avut o copilărie obișnuită, pentru că în jurul său existau în permanență oameni care îl supravegheau. Printre aceștia se afla marinarul Aleksei Derevenko, al cărui rol era să fie atent la fiecare mișcare a băiatului și să intervină atunci când exista riscul să se lovească.

Țareviciului îi plăceau, ca oricărui copil, jocurile, animalele, soldățeii și tot ceea ce avea legătură cu armata, era foarte atașat de măgărușul său, Vanka, și de câinele Joy și avea o curiozitate neobișnuită pentru vârsta lui. În timpul excursiilor cu automobilul împreună cu Gilliard, urmărea cu interes activitatea oamenilor simpli, a muncitorilor și a țăranilor și îl atrăgeau în mod special gările și lucrările feroviare.

Alexei

Îi plăceau, de asemenea, uniformele, paradele, armele și soldații, avea colecții întregi de soldăței de jucărie, arme și fortărețe în miniatură și petrecea ore întregi jucându-se cu ele.

Anna Vîrubova, o apropiată a împărătesei Alexandra, nota în memoriile sale că băiatul „iubea cu adevărat armata și toate spectacolele militare”. Alexei îl însoțea uneori pe tatăl său la Marele Cartier General, era foarte interesat de de viața soldaților simpli, iar această apropiere avea să-i influențeze imaginea despre responsabilitatea pe care o presupunea viitoarea sa poziție.

Boala copilului a schimbat-o profund pe mama sa, țarina Alexandra, și, de fiecare dată când Alexei se îmbolnăvea sau suferea o hemoragie, întreaga familie intra într-o stare de tensiune. Curtea imperială trata hemofilia de care suferea mezinul ca pe un secret de stat, pentru că, dacă rușii de rând ar fi aflat că moștenitorul tronului putea muri în orice moment din cauza unei răni aparent banale, autoritatea monarhiei ar fi fost afectată.

Alexei

Nici profesorul Gilliard, care ajunsese să fie foarte apropiat de familie, nu a cunoscut de la început natura exactă a bolii, dar a observat că, atunci când Alexei dispărea de la lecții, atmosfera din palat se schimba brusc. Surorile deveneau triste, iar răspunsurile lor erau evazive: „Alexei Nicolaevici nu se simte bine”.

În acel context, în anturajul familiei regale a intrat călugărul Grigori Rasputin, despre care țarina Alexandra ajunsese să creadă că avea capacitatea de a-l vindeca pe cel mic. Mărturiile arată că, în anumite momente de criză, starea copilului se ameliora după intervenția sau rugăciunile lui Rasputin, iar pentru Alexandra acele episoade au reprezentat o confirmare a credinței sale.

Totuși, medicii de la curte – în special doctorii Eugene Botkin și Vladimir Derevenko – erau cei care îl îngrijeau și care cunoșteau cel mai bine natura bolii. Hemofilia nu l-a făcut pe Alexei să fie în permanență bolnav, au existat perioade în care se simțea bine și putea participa la activitățile obișnuite, problema era că nimeni nu putea ști când apărea următoarea criză.

Alexei

Izbucnirea Primului Război Mondial i-a oferit țareviciului ocazia de a ieși, măcar parțial, din izolarea impusă de boală. În 1915, Nicolae al II-lea a preluat personal comanda supremă a armatei ruse, iar Alexei a petrecut mult timp împreună cu tatăl său la Marele Cartier General.

În februarie–martie 1917, lumea în care crescuse moștenitorul coroanei s-a prăbușit brusc. Nicolae al II-lea a abdicat, dinastia Romanovilor a încetat să existe, iar Alexei a devenit doar un copil de 12 ani, aflat în custodia regimului bolșevic, care îl considera pe tatăl său un simbol al răului.

Familia imperială a fost trimisă mai întâi la Tobolsk, în Siberia, iar în primăvara anului 1918 la Ekaterinburg, în Casa Ipatiev, transformată în „Casa cu destinație specială”.

Libertatea celor șapte Romanovi a fost drastic limitată, iar Alexei începuse să sufere din nou din cauza bolii. În noaptea de 16 spre 17 iulie 1918, familia imperială a fost trezită din somn și anunțată că trebuia să coboare în subsolul Casei Ipatiev. Li s-a spus că situația din oraș era periculoasă și că trebuiau să aștepte acolo pentru că urmează să fie evacuați, însă după câteva minute țarul Nicolae al II-lea, țarina Alexandra și cei cinci copii au fost împușcați cu sânge rece de bolșevici.

După asasinat, trupurile lor au fost ascunse, dar timp de mulți ani în Europa au circulat zvonuri potrivit cărora unul sau mai mulți membri ai familiei ar fi supraviețuit.

Alexei

Rămășițele lui Nicolae al II-lea, ale țarinei Alexandra și ale trei dintre fiicele lor au fost descoperite în 1991 și identificate ulterior prin analize genetice. Din primul grup de oseminte lipseau însă rămășițele țareviciului Alexei și ale uneia dintre surorile sale.

Abia găsirea, în 2007, a unui al doilea grup de rămășițe și efectuarea analizelor genetice au contribuit la clarificarea definitivă a destinului familiei imperiale. În cazul lui Alexei, cercetările au oferit și o confirmare importantă: boala ereditară pe care familia încercase să o țină ascunsă era hemofilia B.

 

Surse:
• Pierre Gilliard, Thirteen Years at the Russian Court
• Anna Vîrubova, Memories of the Russian Court (1923)
• Evgeny Rogaev, „Genotype analysis identifies the cause of the ‘royal disease’”, Science, 2009 – studiul genetic care a identificat mutația din gena F9 și a stabilit hemofilia B. (PubMed)

DS TW
Niciun comentariu

Lasă un comentariu