Marea Ducesă Anastasia Nikolaevna s-a născut pe 18 iunie 1901, fiind cea de-a patra fiică a țarului Nicolae al II-lea al și a Alexandrei Feodorovna, după Olga, Tatiana și Maria, dar întreaga familie imperială a fost dezamăgită aflând că bebelușul este o fetiță, pentru că toți doreau să apară un moștenitor al tronului.
După nașterea micuței, țarul Nicolae a făcut o lungă plimbare pentru a se liniști, înainte de a merge să o viziteze pe țarina Alexandra și pe nou-născuta Anastasia pentru prima dată. Toți copiii imperiali au fost crescuți într-o mod simplu, chiar auster, dormeau pe paturi de campanie tari, fără perne, făceau dușuri reci dimineața și trebuiau să își facă singuri curat în camere.
Moștenitorul mult-așteptat al Rusiei, țareviciul Alexei, avea să se nască în 1904, iar tutorele său, Pierre Gilliard, l-a descris ca fiind “unul dintre cei mai frumoși copii imaginabili, cu buclele lui blonde, ochii mari, gri-albaștri umbriți de gene lungi”. Alexei suferea de hemofilie, moștenită de la țarina Alexandra, și a fost hiper-protejat de întreaga familie.
Anastasia era șarmantă, energică, vivace și năzdrăvană, fiind descrisă ca scundă și durdulie, cu ochii albaștri și părul roșcat. Ea și Maria erau cunoscute ca “Micuța Pereche”. Cele două fete împărțeau aceeași cameră, purtând deseori haine asemănătoare și își petreceau mult timp împreună. Surorile mai mari, Olga și Tatiana, care împărțeau o altă odaie, erau cunoscute ca “Marea Pereche”.
În timpul Primului Război Mondial, Anastasia și Maria au vizitat soldații răniți care erau îngrijiți în spitalul din Țarkoe Selo. Cele două adolescente, prea tinere pentru a deveni asistente ale Crucii Roșii, jucau șah și table cu soldații, încercând să le ridice moralul. Felix Dassel, un ofițer care a fost tratat în spital și a cunoscut-o pe Anastasia, își amintește că aceasta avea un “râs de veveriță” și un mers foarte rapid.
După abdicarea țarului Nicolae al II-lea, familia imperială a fost pusă inițial sub arest la domiciliu la Palatul Alexandru din Țarskoe Selo, apoi a fost mutată în Siberia, la Tobolsk, și în cele din urmă a fost închisă în casa Ipatiev din Ekaterinburg. În ultimele luni de detenție, ca timpul să treacă mai repede, surorile compuneau piese de teatru pentru a-i amuza pe părinții, dar spre finalul perioadei de captivitate martorii spun că fetele deveniseră disperate și deznădăjduite.
Țarul și familia sa, inclusiv țareviciul Alexei, grav bolnav, și cei câțiva servitori care îi însoțeau, au fost împușcați în subsolul Casei Ipatiev de un pluton de execuție bolșevic condus de Iacov Iurovski în noaptea de 16 iulie spre 17 iulie 1918. În noaptea crimelor, au fost treziți din somn și li s-a spus să se îmbrace, fiind mințiți că vor fi mutați într-o locație nouă, dar au fost înghesuiți într-o cameră mică la subsol. Alexandra și țareviciul Alexei au fost așezați în scaunele aduse de către gardieni la cererea împărătesei. După câteva minute, călăii conduși de Yurovski au intrat în cameră și i-au anunțat că vor fi executați.
La scurt timp după moartea lor, în Europa au început să circule zvonuri despre presupusa supraviețuire a Anastasiei, iar acesta a devenit unul dintre cele mai celebre cazuri ale secolului XX. O anume Anna Anderson a susținut este adevărata Anastasia, că și-a simulat moartea la momentul execuției familiei și că ar fi scăpat cu ajutorul unei gărzi. Lupta juridică a impostoarei a continuat pe tot parcursul vieții și a fost cazul cel mai longeviv judecat de Curtea Germană, unde femeia a depus dosarul de recunoaștere. Decizia finală a instanței a fost că Anderson nu a adus suficiente dovezi pentru a dovedi că este Marea Ducesă Anastasia.
“Sunt trei ani împliniţi de când lumea europeană, ba chiar de dincolo de Ocean aşteaptă înfrigurată să vadă dacă cu adevărat doamna Ciaikowki (Anna Anderson), care se dă ca fiică a fostului ţar Nicolae al II-lea este, da sau nu, fiica acestuia. Ziarele în goana după senzaţionalul creator de tiraj aduc aproape cotidian amănunte diverse în această chestiune, folosind fie destăinuirea unuia, fie părerea altuia din câţi au avut prilejul să cunoască de aproape familia fostului ţar.
Surprinzător este că chiar unii din cei care cu adevărat au trăit în preajma curţi imperiale din Petrograd s-au lăsat induşi în eroare afirmând lucruri şi exteriorizând credinţe pe care nu le-au avut niciodată şi care n-au existat de fapt. Astfel, deunăzi, un principe rus care trăieşte în împrejurimile Parisului nu s-a sfiit să afirme unui ziar american, prin corespondenţii acestuia la Paris, că în adevăr d-na Ciaikovski este fiica mai mică a ţarului Nicolae a II.
Şi care era argumentul decisiv al numitului principe rus? Să-l lăsăm să vorbească singur: „fac abstracţie de asemănarea desăvârşită dintre d-na Ciaikowski și marea ducesă Anastasia. Când afirm că ea este fiica lui Nicolae aici mă refer numai la cunoştinţele pe care aceasta le posedă despre familia imperială, la amănuntele intime pe care le ştie şi pe care nimeni altul decât fiica ţarului le-ar putea cunoaşte, la o mulţime de secrete de familie pe care nimeni altul nu le-ar putea şti în afară de cei care le-au trăit. Şi d-na Ciaikowski cunoaşte foarte bine intimităţi secrete, amănunte din viaţa familiei imperiale“.
Argumentarea principelui rus, oricât ar părea de justă, nu are nimic de-a face cu realitatea lucrului. Că d-na Ciaikovski cunoaşte unele lucruri pe care nu orice muritor din Rusia ţaristă era ţinut să le ştie nu este de mirare. Să ne strângem judecata şi să luăm lucrurile cum sunt, iar nu cum ne sunt servite. D-na Ciaikowski a apărut ca fiică a ţarului şapte ani după asasinarea familiei imperiale. Unde a fost în tot acest timp? Pentru ce nu a mărturisit până acum că este fiică a lui Nicolae al ll-lea? Pentru ce a făcut şapte ani, pentru ca dintr-o dată şi din senin să devină fiica mai mică a ţarului? Să explicăm noi pentru ce.
După asasinarea familiei imperiale ruse la Ecaterinenburg, în noaptea de 17 spre 18 Iulie 1918, marţi spre miercuri şi până în 1925, la finele anului când a apărut pe tapet d-na Ciaikowski, adică în timp de peste şapte ani, s-au scris în lumea întreagă (Europa, America, Asia şi Japonia) peste 600 volume (memorii, note, amintiri, jurnale zilnice etc.) privitoare la acest odios asasinat şi în care autorii, oameni trăiţi în anturajul familiei imperial, au povestit sumedenie de amănunte, de intimităţi şi secrete ale familiei ţarului Nicolae al II-Iea.
Fără îndoială că d-na Ciaikovski, după ce s-a convins că seamănă bine cu fosta fiică a țarului, Anastasia, după ce a constatat că — simplă coincidenţă —are ca şi aceasta o aluniţă pe gât, după ce a luat cunoştinţă — din unele din volumele publicate de intimităţile, secretele şi amănuntele din viaţa familiei imperiale ruse, și-a apropiat în timp de un an, doi, maniere altele decât cele obişnuite, o distincţie forţată în mişcări, în gesturi, în vorbă, cu care apoi s-a identificat şi iată într-o bună zi pe d-na Ciaikovski devenită Anastasia a Rusiei, fiica mai mică a lui Nicolae al II-lea, şi aceasta prin ajutorul unui reporter german care a descoperit-o subit, şi a lansat-o ca atare.
Anastasia a Rusiei, însă, Anastasia, fiica mai mică a ţarului Nicolae al II-lea Romanov, repauzează ca şi ceilalţi membri ai familiei imperiale ruse în puţul părăsit din pădurea „Patru fraţi“, în regiunea Verki Isset, acolo unde oasele lor au fost aruncate după ce cadavrele au fost în prealabil arse pe rug.
Din victimele asasinatului fioros din casa inginerului Ipatiev din Ecaterinenburg nu a scăpat nici una. Toate au avut aceeaşi soartă. De la ţarul Nicolae al II-lea Romanov până la fata din casă Demidova, care n-a primit să se despartă până la ultima clipă de stăpânii săi. Toate declaraţiunile celor iniţiaţi în această chestiune conchid la acest lucru. Judele instructor Sokoloff de la tribunalul din Omsk, însărcinat de amiralul Colceag cu anchetarea asasinatului, patru zile numai după comitere acestuia, a putut să aibă mai mult ca oricine informaţiuni precise asupra soartei victimelor asasinatului. Sokoloff înregistrează în notele sale mărturisirile asasinilor (evident a unora din ei) care confirmă că nici unul din membrii familiei imperiale n-a scăpat cu viaţa.
Astfel Medweieff, lucrător la minele din Verky Isset, a mărturisit că, după ce Gurowski a împuşcat pe ţar şi pe servitoarea Demidova, cei 4 unguri şi 3 letoni din garda roşie au descărcat armele în ceilalţi membri ai familiei imperiale. Și Medweieff, care făcea de santinelă, spune în mărturisirea sa că, la sosirea lui în casa Ipatiev, toţi cei ce locuiau acolo zăceau morţi pe podele în camera de jos de lângă intrare. Erau acolo ucişi ţarul, ţarina, cele patru fiice, ţareviciul, dr. Botinkin, servitoarea Demidova, generalul Tatişceff, bucătarul şi camerista ţarinei. Dar nu numai Sokoloff afirmă că nimeni n-a scăpat cu viaţă din membrii familiei imperiale.
Toţi din cei câţi au scris despre tragicul sfârşit al ţarismului, din care unii au fost până în ultimul moment aproape de exilaţii din Ecaterinburg, iar alţii bine informaţi asupra soartei acestora, nu pomenesc ceva cu privire la salvarea vreuneia din fiicele tarului.
Mai mult, Anitșcoff, unul care a putut scăpa cu zile din măcelul de la Ecaterinburg, afirmă în memoriile sale publicate în China că nimeni din familia țarului n-a scăpat din acest măcel. Anitșcoff, ca şi valetul Volkov, sunt singurii oameni din anturajul familiei imperiale care au putut fugi fără urmă, pe când erau escortaţi pentru a fi executaţi. Volkov a fugit două luni prin păduri până a putut ajunge în Letonia. Anitșcoff a doua zi după asasinat a fugit din Ecaterinburg în Siberia, iar de acolo în China, unde se află şi azi. Iată dar că nici unul din cei îndreptăţiţi să cunoască finalul tragic al familiei imperiale ruse nu afirmă că Anastasia a scăpat cu viaţă. Cum am putea crede deci, afirmaţiile d-nei Ciaikowska cu nimic justificate?”
*** Dreptatea, iunie 1928
Puteți citi și:
Anna Anderson: o psihopată vicleană sau o impostoare inocentă?
