Alfred Douglas și Oscar Wilde, o relație tragică. Destăinuiri senzaționale

În anul 1914, Douglas, tragicul erou al senzaționalului proces intentat împotriva lui Oscar Wilde, a publicat, sub titlul «Eu şi Oscar Wilde», un volum care la vremea aceea a stârnit mare senzaţie. În 1929 a apărut la Paris o a doua carte a lui Alfred Douglas, care cuprindea o serie de destăinuri asupra prieteniei dintre cei doi protagoniști ai afacerii care  scandalizase Londra în 1895. Iată ce spunea, printre altele, Lordul Douglas:

«Povestea vieţii mele, a relaţiunilor mele cu Oscar Wilde, diferendele mele cu diverse persoane care din amici s-au transformat în duşmani înverşunaţi formează un capitol lung şi trist. Poate că evenimentele nici nu erau atât de complicate cum s-ar părea la prima vedere şi cred că am reuşit să explic, în cartea mea, totul în termenii cei mai clari. A fost o simplă întâmplare, de pildă, faptul că acum câteva zile am descoperit o scrisoare a lui Wilde din care reiese dreptul meu de proprietate asupra acelei lungi scrisori pe care Wilde mi-a scris-o din închisoare şi pe care Robert Ross a publicat-o în extras sub titlul «De profundis».

Scrisoarea se găseşte acum la British Museum. Eu am intentat un proces muzeului, cerând să mi se restituie scrisoarea. Afirmaţia lui Ross, că ar fi fost dorinţa poetului ca după moartea sa scrisoarea să treacă în posesia muzeului nu e confirmată nicăieri. Manuscrisul a fost încredinţat lui Ross cu observaţia ca, după ce va transcrie două copii ale scrisorii, ea să-mi fie înmânată mie.

Scrisoarea care însoţea manuscrisul se află azi, în copie, în posesia mea. Copia mi-a fost dăruită de fiul lui Oscar Wilde. Din această scrisoare se vede clar că Ross nu avea niciun drept să publice pasagii dintr-o scrisoare particulară, după bunul lui plac. Azi știu că scrisoarea în jurul căreia s-a făcut atâta vâlvă mi-era destinată mie. Acest fapt a fost însă necunoscut până acum, de curând. Mi s-a reproșat că-1 urmăresc pe «sărmanul Ross» cu ura mea, deși nu făceam altceva decât să resping acuzaţiile laşe ale unui om care nu urmărea altceva decât să mă bage la închisoare. De unde această ură împotriva mea?

În primul rând, din cauza geloziei, Ross nu putea să vadă că eu eram mai aproape de sufletul lui Wilde decât dânsul. Apoi au intervenit şi alte motive egoiste. Faima lui se mărginea numai la aceea a titlului unui presupus administrator al operei literare a lui Wilde. Din nefericire, eu nu am contestat această calitate. Am mai amintit mai sus că am avut noroc în cercetările mele din ultima vreme.

Ca printr-o minune, am reuşit să stabilesc, prin banca mea, suma exactă pe care am pus-o la dispoziţia lui Wilde în ultimii ani ai vieţii sale. Pe atunci locuiam la Chantilly, el, la Paris. Astfel puteam să înmânez din când în când şi personal ceva bani. Câteodată îi trimiteam însă cecuri. Ele nu erau mai mici de 100 de lire sterline. Numsi în ultimul an i-am dat lui Wilde mai bine de 1.000 de lire sterline. Trebuie să ştiţi că aceasta era o sumă frumoasă în acea vreme. Dacă Wilde s-a plâns în ultimul timp de lipsa de bani, atunci a fost numai vina lui. El nu ştia să aprecieze banul şi era risipitor.

Într-un moment de mare depresiune sufletească, Wilde se plângea într-o scrisoare adresată lui Robert Ross de atitudinea mea… În aceeași epocă Oscar îmi adresa însă mie o scrisoare de mulțumiri. Când am fost nevoit să mă despart de amicul meu, am fost profund mâhnit. Am făcut tot ce a fost cu putinţă pentru a rămâne în apropierea lui. Când orice speranță era de prisos, am plecat după ce am făcut să-i parvină 200 de lire sterline. Această sumă reprezenta o jumătate din apanajul pe care-l primeam în acea vreme de la mama mea.

Până la moartea tatălui meu nu dispuneam decât de sume foarte mici. Cum am intrat în posesia moştenirii mele, i-am dat lui Wilde 1.000 de lire. Din nefericire, acest lucru n-a fost posibil decât câteva luni înainte de moartea lui. S-a afirmat că eu aş fi exercitat o influenţă nefastă asupra lui Wilde, deşi eu nu eram pe atunci decât un adolescent, iar el – un om matur, de 40 de ani, stimat și admirat de o lume întreagă.

De pildă, în cartea lui Ransome se poate citi: «Primele manifestări ale depravării lui Wilde datează din anul 1886». Or eu l-am cunoscut pe Wilde în 1892, la vârsta de 21 de ani.

După ce a părăsit închisoarea, am făcut pentru Wilde tot ce era cu putinţă. Că el nu a vrut să mai muncească, nu a fost vina mea. E drept că în cartea mea, «Eu şi Oscar Wilde», apărută în 1914, am comis unele nedreptăţi faţă de Wilde. Cartea a fost însă scrisă într-o vreme când eram stăpânit de mânie şi dorinţa de răzbunare. Azi ţin însă să declar că Wilde a fost un mare scriitor, un mare poet.

Împrejurările abjecte care au tulburat prietenia noastră nu au reuşit niciodată să tulbure în ochii mei strălucirea geniului său. El merită o admiraţie mai mare decât i se acordă azi în cercurile literare engleze…”

*** Lordul Alfred Douglas despre prietenia lui cu Oscar Wilde. Senzaționale destăinuiri ale eroului procesului Wilde, Rampa, iunie 1929

Alfred Bruce Douglas, cunoscut și sub numele Bosie Douglas, s-a născut pe 22 octombrie 1870 în Powick, Worcestershire, și a fost cel de-al treilea copil al lui John Douglas, al nouălea marchiz de Queensberry și al lui Sibyl Montgomery. Tânărul, care era descris ca răsfățat, insolent și extravagant, l-a cunoscut pe Oscar Wilde în 1891 sau 1892 și în curând cei doi au început o aventură, deși scriitorul era deja căsătorit și avea doi copii. Cei doi se certau frecvent și s-au despărțit de mai multe ori, dar întotdeauna s-au împăcat.

Tatăl lui Douglas, marchizul de Queensberry, a aflat de existența relației și și-a propus să-l umilească pe Wilde, acuzându-l public de homosexualitate. Scriitorul l-a dat în judecată pentru calomnie, însă au fost găsite câteva scrisori intime, a urmat un process scandalos, iar Wilde a fost ulterior închis pentru o perioadă de doi ani. După eliberare, a locuit pentru scurt timp împreună cu Bosie la Napoli, dar s-au despărțit ulterior. La doi ani după moartea lui Oscar Wilde, Lordul Alfred Douglas s-a căsătorit cu o poetă, Olive Custance, și a avut un fiu, Raymond, care a fost diagnosticat la vârsta de 24 de ani cu tulburare schizoafectivă și ulterior a fost internat într-un spital de psihiatrie.

În 1911, Alfred Douglas s-a convertit la romano-catolicism, a repudiat homosexualitatea, a scris mai multe volume de versuri și memorii și a încetat din viață pe 20 martie 1945, la Sussex.

Robert Ross (25 mai 1869 – 5 octombrie 1918), jurnalist și critic de artă, devenit executorul literar al lui Oscar Wilde, a avut, se pare, prima relație cu scriitorul în 1886, iar din 1895, când a avut loc faimosul proces în urma căruia Wilde a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru relația cu Alfed Douglas, până pe 30 noiembrie 1900, i-a fost în permanență loial.