Anne Beaumanoir s-a născut la 30 octombrie 1923, în Guildo, Bretania, părinții ei fiind Jean and Marthe Beaumanoir, care dețineau un mic restaurant.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Anne era studentă la medicină și activistă comunistă. Prietenii părinților săi au avertizat-o într-o zi că în noaptea următoare va avea loc o razie în arondismentul 13 din Paris și i-au cerut să avertizeze pe o anume doamnă Victoria, care ascundea o familie de evrei în locuința sa. Anne Beaumanoir s-a dus acasă la aceasta și a vorbit cu familia evreiască Lisopravski, spunându-le să o urmeze urgent, dar aceștia au refuzat, încredințându-i tinerei Anne doar pe cei doi copii ai lor, Daniel și Simone, care au plecat împreună cu ea.
Studenta duce copiii într-o ascunzătoare unde stăteau mai mulți membri ai Rezistenței franceze, dar Gestapo-ul descoperă în curând locul, probabil în urma unui denunț, și îi arestează pe toți cei care se ascundeau acolo, cu excepția unui bărbat care reușește să scape fugind pe acoperiș și a celor doi copii pe care îi ia cu el. Anne Beaumanoir nu era în Paris în acel moment, dar când s-a întors i-a scos pe cei doi 
copii din ascunzătoarea temporară unde fuseseră plasați, considerând că adăpostul e nesigur, și îi duce la casa părinților ei din Bretania.
Aici tatăl Annei, Jean Beaumanoir, a fost interogat de poliție fiind suspectat că este membru al Rezistenței, dar bărbatul a fost eliberat din lipsă de probe. Mama ei, Marthe Beaumanoir, a ascuns copiii în două locuri diferite timp de două săptămâni, iar apoi i-a adus acasă unde i-a ținut timp de aproape un an. După Eliberare, cei doi copii salvați au ajuns la familia lor, dar au ținut în continuare legătura cu Anne Beaumanoir și părinții ei.
Anne Beaumanoir și-a reluat studiile medicale la Marsilia și a devenit neurolog, s-a căsătorit cu un medic și a părăsit Partidul Comunist francez în
1955. Aflată la Marsilia, a aflat despre situația umanitară a algerienilor și s-a implicat într-o misiune de asistență socială pentru persoanele care aveau nevoie de ajutor, iar acest lucru a dus la arestarea ei. Anne a fost condamnată în 1959 la zece ani de închisoare, dar, fiind însărcinată, a fost eliberată provizoriu pentru a naște. După venirea pe lume a copilului, ea a scăpat de pedeapsă și a plecat în Tunisia, unde s-a înrolat în armata algeriană.
După Acordurile Evian și sfârșitul războiului algerian, Anne Beaumanoir a lucrat pentru ministrul sănătății din guvernul lui Ben Bella, iar când acesta fost răsturnat, a plecat în Elveția, unde a preluat conducerea departamentului de neurofiziologie de la Spitalul Universitar din Geneva.
Anne Beaumanoir a fost recunoscută ca “Drept între popoare” pe 27 august 1996 de către Institutul Yad Vashem, alături de părinții ei, Jean și Marthe Beaumanoir.
