HomeVizionariiMuzicieniJuliette Gréco, Grande Dame de la chanson

Juliette Gréco, Grande Dame de la chanson

Juliette Gréco

Juliette Gréco s-a născut pe 7 februarie 1927 la Montpellier, fiind fiica lui Gérard Gréco, un corsican care a fost absent din viața fetiței, și a Juliettei Lafeychine, o femeie rece și dură. Copila a suferit mult pentru că mama ei îi spunea frecvent că a fost un copil nedorit și își va amintea mai târziu cât plângea când o auzea strigându-i: “Tu nu este fiica mea. Ești copilul violului!” Juliette a fost crescută de bunicii materni la Bordeaux alături de sora ei mai mare, Charlotte, dar după moartea lor, mama le-a adus pe fete la Paris, iar în 1938, la doar 11 ani, a început să apară în mici spectacole de balet la Opéra Garnier.

Când a început al Doilea Război Mondial, familia s-a refugiat în sud-vestul Franței, iar Juliette a urmat cursurile Institut Royal d’éducation Sainte Jeanne d’Arc din Montauban. În acea perioadă mama ei a devenit activă în Rezistența franceză și a fost arestată în 1943, iar cele două surori Greco au decis să se întoarcă la Paris, dar au fost prinse pe drum de Gestapo, apoi încarcerate în închisoarea Fresnes. Mama și sora  mai mare au fost deportate după câteva săptămâni în lagărul de concentrare Ravensbrück din nordul Germaniei, dar Juliette, care avea doar 16 ani, a rămas la Fresnes. După eliberare, adolescenta s-a întors la Paris, iar fosta ei profesoară de franceză, Hélène Duc, a decis să aibă grijă de ea.

Juliette Gréco

În 1945, după eliberarea lagărului Ravensbrück de către Armata Roșie, mama și sora copilei au revenit în Franța, dar destinul lor s-a despărțit. Juliette s-a mutat în cartierul Saint-Germain-des-Prés în 1945, mama ei a plecat în Indochina, iar sora mai mare a rămas și ea la Paris.

Tânăra a intrat în anturajul boem al intelectualilor din Franța postbelică, fosta ei profesoară a trimis-o să urmeze cursurile de actorie susținute de Solange Sicard, apoi a debutat în piesa “Victor ou les Enfants au pouvoir” și a început să găzduiască o emisiune radiofonică dedicată poeziei.

Mai târziu a devenit prietenă cu Jean-Paul Sartre, care i-a plătit o cameră la Hotel La Louisiane, și care obișnuia să spună despre ea că are “milioane de poezii în voce”. În această perioadă Juliette a cunoscut o mulțime de scriitori și artiști care creau în Saint-Germain-des-Prés, cum ar fi Albert Camus, Jacques Prévert și Boris Vian, obținând în scurt timp supranumele „La Muse de l’existentialisme”.

Tânăra și-a petrecut anii următori frecventând cafenelele din cartier, participând la discuții despre politică și filozofie și la spectacole de muzică și poezie, iar în 1950 a primit un rol în filmul lui Jean Cocteau, “Orfeu”.

În 1949, artista a început o aventură cu muzicianul american de jazz Miles Davis, dar cei doi au decis să nu se căsătorească, pentru că fiecare dintre ei își construise o carieră în țara sa natală, motiv pentru care au rămas iubiți, apoi doar prieteni apropiați, până la moartea lui, în 1991.

În 1949, Juliette a debutat și în muzică pe scena cabaretului parizian “Le Bœuf sur le toit”, interpretând versurile mai multor scriitori francezi cunoscuți, perioadă în care piesa “Si tu t’imagines” (Raymond Queneau) a devenit unul dintre primele ei cântece cunoscute.

Artista s-a căsătorit cu actorul Philippe Lemaire, dar mariajul a durat doar trei ani, până în 1956, apoi, zece ani mai târziu, s-a recăsătorit cu actorul Michel Piccoli, alături de care a stat unsprezece ani și, în cele din urmă, soțul ei a devenit pianistul Gérard Jouannest, căruia îi va fi alături până la sfârșitul zilelor.

Juliette Gréco

Potrivit scriitorului spaniol Manuel Vicent, Juliette Gréco a fost iubita lui Albert Camus, dar a avut relații apropiate și cu Sacha Distel, și cu Darryl F. Zanuck, un producător de la Hollywood.

Juliette Gréco a murit pe 23 septembrie 2020, la vârsta de 93 de ani, în comuna Ramatuelle din Franța, unde se retrăsese în ultima perioadă a vieții, și a fost înmormântată la Cimitirul Montparnasse din Paris, lângă ultimul ei soț, având, așa cum și-a dorit, o ceremonie funerară discretă.

Printre cele mai cunoscute filme ale artistei se numără “Dreptul la viață”, „Au royaume des cieux”, „Plecat fără adresă”, „Elena și bărbații”, „Fiesta”, „Coliba unchiului Tom” sau „Noaptea generalilor”, iar printre albumele ei se află: “La Femme”, “Vivre dans l’avenir”, “Un jour d’été et quelques nuits”, “Le Temps d’une chanson”, “Ça se traverse et c’est beau”, “Gréco chante Brel” și “Merci!”

No comments

leave a comment