Multe dintre splendidele podoabe medievale care au fost purtate de doamnele și domnițele din Moldova și Țara Românească au dispărut în urma expedițiilor de jaf, altele au fost vândute în Occident, iar multe au fost transformate după moda timpului sau, poate, se găsesc în tezaure încă nedescoperite.
Cercetând reprezentările bijuteriilor în frescele și picturile medievale, observăm că sunt puțin variate ca formă și mai puține ca număr decât cele care au circulat societatea apuseană.
Cerceii sunt cei mai des reprezentanți în iconografia medievală. Cei numiți „de tâmplă” au pandelocuri și putem admira, de exemplu, în portretul Mariei de Mangop de pe acoperământul de mormânt de la Putna, în portretul doamnei Marena, ultima soție a lui Alexandru cel Bun, de pe epitrahilul de la Staraia Ladoga, în portretul Mariei Voichița, cea de-a treia soție a lui Ștefan cel Mare, din tabloul votiv al Visericii Sf. Ilie din Suceava și în portretul Roxandei, fiica Despinei și a lui Neagoe Basarab din tabloul votiv al Bisericii Episcopale Curtea de Argeș. Din păcate, niciuna dintre aceste piese nu s-a păstrat până în zilele noastre. Moda cerceilor de tâmplă cu pandelocuri a fost lansată la Bizanț de împărăteasa Teodora în secolul VI și a fost preluată mai târziu la multe curți domnești din regiune.
Un alt tip de cercei, de dimensiune mai mică, având o montură în partea inferioară a verigii, îl găsim reprezentat în portretul doamnei Elina, soția lui Matei Basarab, la Mănăstirea Dintr-un lemn din Vâlcea sau în portretul doamnei Ecaterina, soția lui Vasile Lupu, de pe fresca de la Golia-Iași.
În scena Nașterea Mariei din naosul bisericii reformate Sfânta Maria Orlea din județul Hunedoara, clădită la începutul secolului al XIV-lea, trei domnițe poartă în urechi toarte mari de aur.
Diademele de tipul stemei bizantine și fruntarele late, împodobite cu nestemate și perle, sunt reprezentate în portretul votive ale fiicei Mariei Voichița de la Pătrăuți, al Mariei, fiica Vilaei și a lui Giura Logofătul de la biserica din Stănești-Vâlcea și în portretul uneia din fiicele lui Ieremia Movilă dintr-o miniatură de la Mănăstirea Sucevița. Pentru că aceste bijuterii erau un simbol al independenței, ele au dipărut din reprezentări după creșterea dominației otomane, fiind purtate probabil în anii următori doar ca podoabe.
Și acele pentru cap (de păr, maramă, pălărie) sunt reprezentate în frescele medievale. În tabloul votiv de la Mănăstirea Humor, de exemplu, pe marginea pălăriei Teodosiei sunt înfipte ace de păr cu capete încrustate cu mărgăritare și pietre. Coafura Saftei Ipsilanti, soția domnitorului Constantin Ipsilanti, portretizată de Mihail Töpler într-un tablou păstrat la Muzeul Național de Artă, este prins cu o podoabă cu montura florală bătută cu pietre.
O altă categorie de bijuterii bine reprezentată în portretele doamnelor medievale sunt colierele. Cele mai multe erau confecționate doar din perle și se purtau într-unul, două până la șase-șapte șiraguri. Doamna lui Vasile Lupu, Tudosca, a fost portretizată în tabloul votiv de la Biserica Trei Ierarhi purtând un singur șirag de perle, iar Maria, soția lui Șerban Cantacuzino, în portretul votiv al bisericii din Popești-Ilfov, are 6 – 7 șiraguri.
Existau însă și alte tipuri de coliere. doamna Safta Ipsilanti purtând, în tabloul lui Töpler, un colier cu pandelocuri.
Informații interesante am descoperit și în ceea ce privește inelele, cele mai frecvente fiind cele cu montură cu pietre sau perle. În fresca Bisericii Sfânta Maria Orlea, o curteană din scena Nașterea Mariei poartă pe degetul mijlociu al mâinii drepte un inel cu montură ovală prinsă pe o verigă de aur, iar Ana, soția marelui spătar Radu Buzescu, este reprezentată în tabloul votiv de la biserica Mănăstirii Căluiu din Olt având pe degetele mâinii drepte patru inele. Doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazul, în portretul aflat în același lăcaș de cult, are mâinile încărcate cu nu mai puțin de opt inele. Acestea se purtau pe toate degetele, foarte rar două pe același deget, uneori fiind așezate în dreptul articulației dintre prima și a doua falangă a degetelor, așa cum observăm în portretul Mariei de Mangop în valoroasa broderie de la Putna.
Din cauza veșmintelor specifice epocii medievale, haine cu mâneci lungi și largi, brățările sunt mai rar reprezentate, dar două dintre cele trei domnițe de pe peretele nordic al monumentului din Sfânta Maria Orlea poartă, deasupra cotului, brățări de aur late, de tip pericarpion. Jupânița Cătălina, soția marelui ban Preda Buzescu, este reprezentată pe vălul brodat de la Biserica din Stănești cu două brățări ornamentate cu perle și pietre, iar DoamnaTudosca, soția lui Vasile Lupu, este portretizată în broderia din tezaurul Mănăstirii Trei Ierarhi cu brățări de aur, formate din plăcuțe dreptunghiulare, bătute cu pietre.
Sursa:
N. Iorga, Portretele doamnelor române, 1937
